8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieCe s-a întâmplat cu Astra Asigurări se petrece acum cu City Insurance

Ce s-a întâmplat cu Astra Asigurări se petrece acum cu City Insurance

Azi, City Insurance e cea mai mare companie de asigurări. În 2014 – 2015, când au început problemele pentru Astra Asigurări, aceasta era de asemenea cea mai mare companie de asigurări. Ca să înţelegem care a fost atunci şi care e acum miza, trebuie să aflăm că activele unui asigurător, cu precădere, sunt portofoliile de contracte deţinute, pe buzunarul românilor, din prime de asigurare.

Cu cât sunt mai mari, acestea devin o ţintă interesantă pentru concurenţă: la eventualul faliment al unui asigurător, portofoliile se vând pe bani grei. Bani sunt folosiţi la stingerea datoriilor. Alte active deţinute sunt titlurile de stat, pe care asigurătorii le cumpără de pe piaţă, când sunt emise de Ministerul Finanţelor, dar şi activele fizice, de tipul unităţilor spitaliceşti. Miza e uriaşă. Uneori, stabilitatea unui stat depinde de stabilitatea pieţei asigurărilor, pentru că statul împrumută bani de la bănci, fondurile de pensii şi asigurători.

În februarie 2014, ANAF a iniţat un control inopinat la Astra, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară, prin administrare specială, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit KPMG administrator special.

Apoi, a început atacul. Mişu Negritoiu a ajuns presedinte ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, condus atunci de Ponta, partid ce a votat masiv în Parlament numirea acestuia la ASF. Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, când acesta avea probleme cu legea. Sub mandatul său, Negriţoiu a păstorit de facto falimentul Astra Asigurări, declarat în august 2015, când compania împlinea un sfert de secol de existenţă.

Paralela poate continua. În prezent, ASSAI are un rol de ariergardă în atacul asupra City Insurance, comportându-se ca un fel de organizaţie teroristă. Se pregăteşte iar matrafoxarea la ASF, după modelul de acum câţiva ani? Potrivit Economica.net, ASSAI afirmă că City e în mare dificultate financiară (în ciuda declaraţiilor ASF privind solvabilitatea companiei), iar cifrele prezentate “ar trebui să provoace insomnii oricărei persoane cu minimă responsabilitate din Consiliul ASF”.

 

Miza portofoliilor de asiguraţi

ASSAI afirmă că, din 951.157 de poliţe RCA/lună, cât emite întreaga piaţă, 523.000 de poliţe RCA/lună ar fi emise de City Insurance: 55% din poliţele RCA. Pe 6 octombrie 2014, ASSAI sărea în gâtul Astra Asigurări, ce avea atunci cam 20% din totalul poliţelor RCA. ASSAI sesiza ASF asupra faptului că „daunele produse în baza poliţelor RCA, pe care Astra continua să le emită, nu-şi mai produc efectul”.

Se pune întrebarea cine e în spatele ASSAI, care în 2014 prezenta o serie de motive pentru care Astra ar trebui să părăsească subpiaţa poliţelor RCA. Încă din 2010, România liberă scria: „Surse avizate din piaţă spun că, de fapt, ASSAI reprezintă interesele service-urilor care, până la impunerea unor furnizori agreaţi de asigurători, trăiau din adaosurile comerciale ridicate, ce mergeau în unele cazuri spre 200% – 300%”.

„Am cerut lămuriri la cei în drept să deţină aceste date, care precizează că nu au datele aruncate în piaţă de comunicatorii ASSAI.” COTAR

Mecanismul prin care ASSAI e prezentă în această poveste şi în 2014, şi acum, e simplu. Când se produce o daună pe răspundere civilă auto, service-ul face reparaţia şi aşteaptă banii de la asigurător. ASSAI susţinea, în fapt, că Astra era rău-platnic, cum afirmă azi şi despre City. Şi Astra afirma, acum patru – cinci ani, şi City Insurance afirmă acum acelaşi lucru: că nu au probleme financiare.

ASF a susţinut iniţial acelaşi lucru, în timpul Scandalului Astra, cum face şi acum. Oare a învăţat lecţia cu Astra? Atunci, a cedat treptat, pas cu pas. Acum, deocamdată, scenariul pare a fi poate diferit. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) se arată îngrijorată faţă de informaţiile lansate de ASSAI, pe care le consideră fake news.

COTAR îşi manifestă „îngrijorarea faţă de o campanie de dezinformare lansată de o asociaţie care atacă piaţa de asigurări, trimiţând către mass-media un comunicat ce conţine cifre şi date nereale. Am cerut lămuriri la cei în drept să deţină aceste date, care precizează că nu au datele aruncate în piaţă de comunicatorii ASSAI”, spun reprezentanţii COTAR.

Potrivit COTAR, dacă miza a fost aceea de a face un exerciţiu de imagine, iar campania rămâne doar la nivelul unui joc de PR, atunci aceştia şi-au atins scopul şi au devenit cunoscuţi. Ce va fi acum? City Insurance e cel mai mare stup cu miere din subpiaţa RCA. Dacă dispare, subpiaţa va fi mai mică, mai puţin concurenţială, deci tarifele vor creşte.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă