27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieCe companie celebră din România a fost listă la Bursa de Valori...

Ce companie celebră din România a fost listă la Bursa de Valori București

„Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 și le ducem în secolul 21”, a spus ministrul Economiei.

„Salrom este o companie de stat pe care am început să o reformăm anul acesta. Noua conducere a început deja procedurile pentru extinderea activității în zona exploatării grafitului. Asta va permite României să se reindustrializeze și să facă parte din lanțul de producție al bateriilor. Luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare la bursă a companiei Salrom. Concret, vom putea cumpăra și vinde acțiuni la Salrom pe Bursa de Valori într-un mod deschis și transparent. Listarea la bursă este un lucru foarte bun pentru companie, înseamnă transparență, reguli clare și, cel mai important, acces la investitori privați”, transmite ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

El precizează că a avut întâlniri și cu BERD, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

„Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 și le ducem în secolul 21. Procedurile de listare vor dura cel puțin un an. Iar la final vom avea o companie modernă care își va putea finanța ușor investițiile. Până atunci, Salrom are nevoie de reformă, ceea ce noua conducere a început deja să facă, lucru pentru care îi felicit și îi asigur de toată susținerea mea”, conchide Năsui.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

FOTO. Loredana Groza, ca la 20 de ani. Vedeta a pozat în colanți

Loredana Groza, cunoscută pentru prezența sa în industria muzicală românească, a captat atenția publicului cu ultimele sale fotografii distribuite pe rețelele de socializare. Însă...

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...

Șapte ambarcațiuni cu peste 400 de migranți au ajuns în Insulele Canare

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite afirmă că, dintre cei 266.940 de migranți care au încercat să ajungă în Europa anul trecut, 97%...
Ultima oră
Pe aceeași temă