21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieCanada, Mexic şi Statele Unite au semnat o nouă modificare a pactului...

Canada, Mexic şi Statele Unite au semnat o nouă modificare a pactului lor comercial regional

Ceremonia de semnare din Mexico City a lansat ceea ce ar putea fi ultimele eforturi din partea preşedintelui trump, după trei ani de negocieri pentru reformareA Acordului Nord American de Liber Schimb (NAFTA), care datează din 1994.

La ceremonia de semnare au participat preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, vicepremierul candian Chrystia Freeland, reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite Robert Lighthizer şi consilierul Casei Albe Jared Kushner.

Lighthizer şi Freeland au salutat faptul că reprezentanţi din tot spectrul politic şi de peste graniţe au reuşit să ajungă la un acord.

”Este aproape un miracol că am ajuns la un loc. Cred că aceasta este o dovadă a cât de bun este acest acord”, a afirmat Lighthizer.

Acordul U.S.-Mexico-Canada Agreement (USMCA) a fost convenit în urmă cu mai mult de un an pentru a înlocui NAFTA, dar democraţii care controlează Camera Reprezentanţilor au insistat pentru schimbări majore legate de piaţa muncii şi mediu, înainte de a vota textul.

În ultima săptămână au avut loc negocieri intense între democraţi, administraţia Trump şi Mexic, care au dus la reglementări mai stricte referitoare la drepturile angajaţilor, pentru a reduce avantajul salariilor scăzute, inclusiv verificarea complianţei forţei de muncă la nivel de fabrici de către experţi independenţi.

”Este infinit mai bun comparativ cu propunerea inişială a administraţiei”, a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, adăugând că USMCA este acum gata pentru a fi votat în Cameră.

Parlamentari republicani şi democraţi au declarat că există acum un sprijin larg pentru revizuirea pactului comercial, care reuneşte comerţ în valoare de 1.200 de miliarde de dolari şi susţine 12 milioane de locuri de muncă în Statele Unite şi o treime din exporturile agricole americane, potrivit susţinătorilor acordului.

Trump a lansat renegocierea acordului NAFTA în primul său an de mandat, cu intenţia de a-şi respecta promisiunea făcută în campania din 2016, de a înlocui ceea ce a numit ”cel mai prost acord convenit vreodată”. Liderii din Canada şi Mexic au acceptat cu reticenţă negocierile cu cel mai mare partener comercial al lor.

Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă