18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieBirocratica.ro își păstrează poziția de unic portal dedicat profesiilor liberale în 2018

Birocratica.ro își păstrează poziția de unic portal dedicat profesiilor liberale în 2018

Portalul pentru liber profesioniști Birocratica.ro a fost proiectat pentru a servi interesele celor care și-au construit cariere pe cont propriu și doresc să își extindă portofoliile de clienți, dar și pe cele ale antreprenorilor care caută specialiști pentru colaborări pe termen scurt sau lung. În acest sens, Birocratica.ro oferă gratuitate pentru realizarea primelor 3.000 de conturi, dar și multe ale facilități de care cei înregistrați pot profita din poziția de membri.

Până în prezent, 85% dintre membrii înscriși pe Birocratica.ro și-au extins portofoliile de clienți și colaborează cu unii dintre aceștia inclusiv în sistem remote

Birocratica.ro intemediază colaborările liber profesioniștilor cu firme mici și companii mari din România. Catalogul dispune de filtre cu ajutorul cărora fiecare își poate identifica și alege potențialul colaborator, în vederea eficientizării rapoartelor de lucru.

Segmentele de activitate acoperite de Birocratica.ro sunt diverse, de la marketing, consultanță, arhitectură, contabilitate, psihologie etc, astfel că cei interesați vor găsi în timp optim un expert compatibil cu proiectele lor prezente sau viitoare. În plus, portalul a lansat de curând o secțiune denumită “Resurse” (Detalii aici: https://www.birocratica.ro/resurse-instrumente/) în care au loc dezbateri pentru diverse subiecte, proiecte sau evenimente în timp real.

Portalul care conectează liber profesioniștii cu proiecte de succes

Luna decembrie a fost populată cu numeroase evenimente (workshop-uri, cursuri, seminare) la care membrii Birocratica.ro au fost prezenți într-un număr surprinzător. La evenimente au fost prezenți și parteneri ai portalului, de serviciile și produsele cărora pot beneficia posesorii de conturi. Evenimentele respectă anumite tematici, fiind arhitecturate astfel încât să răspundă așteptărilor de evoluție ale membrilor. Aceștia își perfecționează cunoștințele, leagă prietenii cu ceilalți membri și își formează propria rețea de colaboratori alături de care dezvoltă relații profesionale de viitor.

Notorietate la un click distanță pentru toți liber profesioniștii din România

Liber profesioniștii înscriși pe Birocratica.ro își pot maximiza șansele de a intra în dialog cu noi colaboratori. Alegând să elaboreze articole de blog pe teme de actualitate din diverse domenii, aceștia vor beneficia de promovare adițională din partea rețelei private de parteneri deținută de Birocratica.ro, având inclusiv prioritate la acordarea de gratuități. În plus, implicarea constituie un prim indicator al performanței pe care cei ce accesează portalul îl iau în calcul la selectarea liber profesioniștilor potriviți pentru proiectele lor.

Birocratica.ro a bifat încă o reușită pe final de 2018, rămânând singurul portal dedicat profesiilor liberale din România. Suita de avantaje pe care le-o oferă membrilor, precum și gama de gratuități la produsele și serviciile partenerilor îi atrag ca un magnet pe liber profesioniștii dornici să își extindă portofoliile de clienți. În prezent, portalul este populat cu liber profesioniști din industrii precum consultanță, marketing, traduceri, arhitectură și contabilitate, urmate de resurse umane și psihologie, dar și multe altele. Pentru a încuraja membrii să se înscrie la șansa de evoluție a carierei lor, portalul îi invită la evenimente organizate pentru a le îmbunătăți skill-urile în cariera pe care au îmbrățișat-o, aducându-i mai aproape de noi oportunități de colaborare cu mari companii din țară.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă