14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriProiectul românesc ZoidPay intră în parteneriat cu Elrond și anunță că va...

Proiectul românesc ZoidPay intră în parteneriat cu Elrond și anunță că va migra ZPAY pe Elrond Blockchain

ZoidPay, unul dintre cele mai ambițioase proiecte autohtone din sectorul criptomonedelor, a integrat moneda nativă a blockchain-ului românesc Elrond ca una dintre principalele valute din platforma sa.

În urma acestui parteneriat, deținătorii criptomonedei EGLD vor putea să efectueze cumpărături la peste 100 de milioane de magazine online din lume care acceptă carduri VISA folosind aplicația sau extensia ZoidPay.

Parteneriatul nu se limitează însă numai la implementarea criptomonedei $EGLD. $ZPAY, moneda nativă a ecosistemului de plăți „Crypto-Fiat”, ZoidPay, va fi migrată pe blockchain-ul Elrond, lucru care nu face altceva decât să sporească utilitatea ecosistemului.

Proiectul ZoidPay a luat naștere în anul 2018 și de atunci se axează pe facilitarea plăților pe bază de criptomonede la scara globală, devenind un important ambasador internațional al mișcării adoptării serviciilor financiare Web 3.0.

“Elrond a depus eforturi substanțiale pentru a stabili calea de urmat în ceea ce privește plățile din cadrul noii economii digitale, prin intermediul unei infrastructuri blockchain scalabile și a unor produse excelente pentru comercianți și consumatori. Tehnologia și viziunea lor sunt exact tipul de impuls de care ZoidPay are nevoie pentru a înainta în misiunea de a le permite utilizatorilor de criptomonede să cumpere orice, de oriunde,” a afirmat Eduard Oneci, co-fondator și CEO al ZoidPay.

Extensia pentru Google Chrome ZoidPay permite emiterea unor carduri bancare virtuale încărcate cu anumite criptovalute, care pot fi folosite pentru a efectua cumpărături la orice comerciant din lume care acceptă carduri VISA, percepând cele mai mici comisioane.

CEO-ul ZoidPay, Eduard Oneci, care i-a răspuns provocării lansate de Elon Musk la începutul acestui an, a anunțat lansarea unor caracteristici suplimentare în ecosistemul ZoidPay în 2022; printre acestea se numără emiterea cardurilor fizice ZoidPay, care facilitează efectuarea plăților și către comercianții offline. În plus, criptomoneda $ZPAY va fi listată pe alte exchange-uri de top pe parcursul acestui an.

Elrond este arhitectură blockchain românească, concepută de la zero pentru a aduce o îmbunătățire cumulativă de 1.000 de ori a vitezei de procesare și de execuție. Pentru a realiza acest lucru, Elrond a introdus un nou mecanism Adaptive State Sharding și un algoritm Secure Proof of Stake (PoS), care permite o scalare liniară cu un mecanism de tranzacționare rapid, eficient și sigur. În prezent, Elrond poate procesa peste 10.000 de tranzacții pe secundă (TPS), cu o latență de 5 doar secunde și cu costuri neglijabile.

“Proliferarea plăților Web 3.0 este un joc cu sumă pozitivă în care toți cei implicați, de la consumatori la comercianți și parteneri de ecosistem, vor beneficia de pe urma adoptării. Îi urăm bun venit lui ZoidPay în ecosistemul Elrond Network și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru avansarea plăților cu ajutorul tehnologiei blockchain,” a declarat Beniamin Mincu, CEO al Elrond Network. Compania tinde să devină un jucător principal în lumea economică descentralizată din mediu online, mizând pe o politică lipsită de permisiuni și frontiere, care este accesibilă la nivel global, iar parteneriatul cu ZoidPay nu face decât să aducă România în atenția celor mai importanți jucători din lumea criptomonedelor.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă