Actele de guvernare devin deosebit de complexe și tehnice, domeniile reglementate tot mai vaste și aspectele reglementate tot mai detaliate. Acțiunea colectivă pentru a răspunde nevoilor comunităților este percepută a fi strict de domeniul intervenției publice, a statului, fiind ignorate, eliminate, blocate sau, în cel mai bun caz, îngreunate multe alte moduri prin care oamenii pot să își rezolve împreună probleme. Argumentele de eficiență, precum realizarea de economii de scală sau evitarea dublurilor, contribuie la centralizarea excesivă a acestor acțiuni, lucrând constant împotriva principiului subsidiarității, clamat chiar de Uniunea Europeană între valorile sale.
Aceste tendințe stau la baza înstrăinării cetățeanului de actul de guvernare și slăbirii mecanismelor democratice. Cetățeanul este învinovățit că nu are cunoașterea și expertiza necesară pentru a înțelege deciziile publice și este exclus de la dezbaterea lor. De altfel, având în vedere nivelul extins și detaliat de reglementare, acestuia i-ar fi și imposibil să cuprindă complexitatea și numărul imens de reglementări. Dezbaterea de politici publice devine apanajul unui cerc restrâns de experți într-un domeniu la fel de restrâns: expertul în politicile de salarizare a personalului didactic rar poate fi comunica cu un expert în curriculum.
Cu toate acestea, cetățeanul eliminat din dezbatere, lăsat cu puține sau ineficiente mecanisme de influențare a deciziilor, este cel care plătește factura într-un dublu sens: pe de o parte, este forțat să finanțeze implementarea acestor decizii și, pe de altă parte, este constrâns să se supună lor, sacrificându-și preferințele proprii sau fiindu-i reduse opțiunile de acțiune disponibile la cele expres reglementate de către Expert sau Reglementator.
Se poate spune că mecanismele democratice nu sunt amenințate pentru că ne putem transmite preferințele în continuare prin vot. Dar votul pentru un partid sau un candidat nu poate concentra diversitatea de preferințe ale fiecărei familii sau comunități. Propunerea electorală care să reflecte în totalitate opțiunile tuturor votanților săi nu s-a inventat încă, oricât de extinse ar fi echipele de specialiști care dezvoltă aceste propuneri. Mai mult, și atunci când unele preferințe sunt transmise prin mecanisme electorale, acest fapt nu atrage automat după sine integrarea lor în politici publice. Iar susținătorii pierzătorilor sunt în mare măsură obligați să se supună unor decizii contrare propriilor opțiuni.
Totodată, se poate spune că acest sistem de guvernare este unul care produce bunăstare, produce rezultate sau outcome-uri pozitive, dorite, și de aceea trebuie menținut și întărit în aceeași direcție. Un răspuns este că „sistemele sociale formale care sunt menite a servi grupuri mari de populație au întotdeauna zone oarbe și sunt părtinitoare în feluri ce nu pot fi anticipate de către creatorii lor” (Weyl, E. G (2019) Why I Am Not a Technocrat, RadicalxChange Blog). Iar exemplul sistemului dorit echitabil de educație din România candidează la o poziție fruntașă între exemplele paradigmatice de zone oarbe, de părtinire sau de favorizare a unor grupuri, interese, zone.
Întrebările pe care dorim să le lansăm în acest context sunt: Ar trebui ca deciziile publice să fie strict domeniul unui cerc restrâns de experți validați sau o abordare mai democratică se impune? Cine sunt actorii legitimi în aceste dezbateri? Dar în dezbaterea despre sisteme de furnizare a educației și a sprijinirii tinerilor?
Aceste întrebări au stat la baza derulării proiectului „Implicare civică pentru formularea propunerilor alternative de politici publice în educație”, derulat de către Institutul Român pentru Educație și Incluziune Socială și de Asociația pentru Participare Civică, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Proiectul a oferit oportunitatea de a vedea care sunt provocările unui grup civic atunci când se angajează într-un demers de formulare de politici publice sau de evaluare ex-post a acestora: de la complexitatea definirii problemelor, la nivelul scăzut de cunoaștere socială, la accesul dificil la reglementări și la informațiile publice sau absența transparenței.
Câteva dintre aceste provocări sunt dezbătute astăzi în conferința de încheie a proiectului desfășurată la Galați. Mai multe sunt detaliate în Raportul sinteză lansat și disponibil pe website-ul proiectului pe care vă invităm să îl vizitați: http://politicipentrueducatie.iresis.ro/. Vă invităm să le consultați!
