13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieAproape 1,3 miliarde de euro din fonduri europene pentru aparatură medicală

Aproape 1,3 miliarde de euro din fonduri europene pentru aparatură medicală

Plafonul pentru achiziții de echipamente medicale a fost majorat de la 350 de milioane de euro la aproape 1,3 miliarde de euro, a anunțat, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Decizia a fost luată de Guvernul României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă