13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieAPIA a început plăţile pentru beneficiarii care au depus cererea unică de...

APIA a început plăţile pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată

Din total, 13.415.263 de euro sunt din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 3.049.131 de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 604.710 euro reprezintă cofinanţare de la Bugetul Naţional.

”Plăţile vor continua în acelaşi ritm susţinut, astfel încât toţi beneficiarii să primească în timp util banii cuveniţi”, spun reprezentanţii APIA.

În perioada 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plăţi în avans aferente campanie 2019, în sumă de 1,319 miliarde de euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, când a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plăţile directe acordate fermierilor în campania 2019 este de 1.943.162.000 de euro, explică News.ro.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă