0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăEconomieANALIZĂ: A crescut PIB-ul, însă tot la nivelul anului 2019 am rămas

ANALIZĂ: A crescut PIB-ul, însă tot la nivelul anului 2019 am rămas

 

Avem un produs internet brut (PIB) care a crescut cu 13,6% în trimestrul 2 al acestui față de anul trecut și cu cu 1,8%, comparativ cu trimestrul anterior. De ce avem cifra aceasta uriașă? E simplu, anul trecut am avut lacătul pe economie. Analiștii spun că vom simți creșteri și în buzunare, doar dacă PIB-ul rămâne în creștere cel puțin 2-3 trimestre.

Suntem la mâna pandemiei de coronavirus. Cam așa se rezumă aceste fluctuații ale produsului intern brut. Suntem pe creștere economică și vestea a ajuns până la nivel european, unde statistica arată că pe locul şapte în topul creşterilor economice din statele UE. Se vorbește despre o revenire în V a economiei, însă valul 4 al pandemiei dacă va fi extrem de puternic putem să avem un W. Analistul economic Dragoș Cabat a explicat pentru România Liberă că această creștere a PIB-ul se va reflecta în buzunarele românilor, abia anul viitor, dacă nu vor mai fi alte restricții severe, care să ne readucă la situația de anul trecut.

,,Anul trecut a fost o cădere foarte mare față de 2019, vorbim despre o perioadă cu mare volatilitate, perioada pandemiei care a venit mai întâi cu acel lock-down, cu o întrerupere a activității în mai multe sectoare de activitate în special în trimestrul 1 și 2 al anului trecut și atunci produsul intern brut a scăzut puternic. Acum, avem în continuare criză sanitară, dar nemaifiind întreruptă activitatea economică în aceste sectoare de activitate și cu creșterea care se vede față de scăderea de anul trecut, adică am avut o scădere de 8%, avem o creștere de 13%, cam ceea ce înseamnă că am ajuns la nivelul anului 2019, cu PIB-ul. Desigur, criza de sănătate nu s-a terminat încă, dar activitatea economică nu a mai fost atât de tare lovită precum în anul trecut. Avem o performanță bună, cea mai bună din UE la creșterea economică raportată acum, însă ea nu se va transmite imediat în majorări de salarii. Primul efect pe care îl vedem este presiunea aceasta inflaționistă care nu are neapărat cauze interne, majoritatea sunt externe.”, ne-a declarat Dragoș Cabat. 

De cealaltă parte, specialiștii ne reamintesc că țara noastră trăiește din împrumuturi masive, ceea ce ne va afecta pe toți pentru că vom fi buni de plată. ,,Gândiți-vă că datoria publică a ajuns la 110 miliarde de euro. Ne-am împrumutat 5 miliarde de euro în luna iulie. Să nu uitam deficitul comercial care s-a adâncit foarte mult. Ne-a prezentat premierul Cîțu acum două zile datele privind rectificarea bugetară. În loc să scadă deficitul bugetar, acesta crește. A ajuns la 83,7 miliarde de lei cu 3,7 mai mult față de estimarea inițială. Deci în loc să cheltuim mai puțin să ne pregătim pentru acest val 4, din păcăte cheltuim din ce în ce mai mult. În 2022, o vom resimți și mai mult în taxe.”, a declarat analistul financiar Adrian Negrescu.

 

România, pe locul şapte în topul creşterilor economice din statele UE

Produsul Intern Brut a crescut cu 13,2% în Uniunea Europeană şi cu 13,6% în zona euro, în trimestrul doi din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, ţările membre cu cea mai mare creştere economică fiind Spania (19,8%), Franţa (18,7%), Ungaria (17,7%), Italia (17,3%), Portugalia (15,5%), Belgia (14,5%) şi România (13,6%), arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Aceeași sursă arată că, în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, Economia României a crescut cu 1,8% în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, după un avans de 2,5% în primul trimestru din 2021. În trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, economia SUA a crescut cu 1,6%, iar comparativ cu perioada similară din 2020, PIB-ul SUA a înregistrat o expansiune de 12,2%.

 

Dragoș Cabat, analist economic: În buzunarele românilor ca să se simtă ar trebui ca această creștere economică să continue încă 2-3 trimestre, ca să putem spune că am ieșit din situația de criză economică și vom vedea reflectarea acestei ieșiri din criză și în salarii și micșorări de taxe sau încasări mai bune la bugetul de stat

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă