Foto: Arhivă

ANAF lansează un call center care să te ajute să-ți plătești taxele către stat

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează, în anul 2021, un proiect pilot dedicat contribuabililor persoane fizice.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 26.01.2021 - 20:39

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) derulează, în anul 2021, un proiect pilot dedicat contribuabililor persoane fizice, pentru a le acorda asistență acestora.

Este vorba de așa-numitul "Proiect pilot privind stimularea conformării voluntare dedicat persoanelor fizice".

Proiectul pilot include transmiterea unor informări către contribuabili persoane fizice, prin care li se oferă îndrumare şi asistenţă în vederea îndeplinirii obligaţiilor de a-și declara veniturile și de a-și plăti taxele, precizează un comunicat de presă difuzat, marţi, de ANAF.

Pentru a primi asistenţă în domeniul fiscal şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale în mod voluntar, contribuabilii pot contacta noul call center al ANAF la numărul 031.403.91.60, anunță comunicatul de presă.

Comentarii