3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăEconomieANAF și-a subordonat Parchetul. Ponta a ajuns mai puternic decât Băsescu

ANAF și-a subordonat Parchetul. Ponta a ajuns mai puternic decât Băsescu

Protocolul încheiat între ANAF şi Parchetul ÎCCJ este încă o ilustrare a luptei pentru putere dintre instituțiile statului, luptă în care românii devin victime colaterale, declară jurnalistul Ion Cristoiu, citat de Mediafax.

Ion Cristoiu consideră că autoritatea cea mai mare au obținut-o, mai ales pe timpul Guvernului Ponta, inspectorii fiscali din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), subordonată ANAF.

Despre DGAF, Ion Cristoiu afirmă că „această unitate era o unitate de comando. A fost, că acum s-au mai potolit, spaima tuturor firmelor din România (…). Prin această ordonanţă era militarizată, purtau arme, puteau controla orice maşină. Pe lângă aceasta, ei, inspectorii fiscali, erau detaşaţi la Parchete, 200 de inşi, care, de fapt, ei sesizau şi ei anchetau”.

Jurnalistul a făcut aceste declarații în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

Ion Cristoiu a mai explicat că la baza protocolului dintre ANAF și Parchetul General, pe baza căruia inspectorii fiscali de la ANAF făceau şi anchete, a stat o Ordonanţă de Urgenţă emisă în anul 2013 de Guvernul USL, condus la acel moment de premierul Victor Ponta. Ion Cristoiu a subliniat că ANAF avea dreptul doar să facă sesizări, nu şi anchete, dar DGAF şi-a subordonat, practic, Parchetul. Puterea Fiscului a fost sporită și prin faptul că la DGAF erau detaşaţi şi 200 de ofiţeri SRI.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Cele mai citite

Doi turiști ucraineni atacați de urs lângă Peleș

Doi turiști ucraineni au fost atacați sâmbătă de un urs la Sinaia, în zona castelului Peleș, potrivit informațiilor G4Media.ro. Potrivit ISU Prahova, două persoane din...

Grindeanu, termen pentru podul de la Brăila

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat după o vizită pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, că acesta trebuie să fie dat...

Hunor i-a cerut amabasadorului Germaniei să sprijine aderarea României la Schengen

Vicepremierul Kelemen Hunor spune că i-a solicitat ambasadorului Germaniei la Bucureşti să sprijine aderarea României la Schengen şi încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă