Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) anunţă lansarea noului Sistem Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare a achiziţiilor publice (SICAP), aplicaţie care înlocuieşte Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), ”ajuns la un grad de utilizare care nu mai era în concordanţă cu propria capacitate tehnologică”.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marţi AGERPRES, în procesul de înlocuire a SEAP cu un alt sistem s-a ţinut cont şi de faptul că au trecut zece ani de când vechiul SEAP a fost dat în funcţiune, perioadă în care au avut loc nenumărate modificări ce au ajuns cu mult peste capacitatea admisă prin proiectarea vechii platforme.
În plus, interfaţa, ergonomia, flexibilitatea vechii aplicaţii SEAP sunt rămase mult în urmă faţă de cerinţele aplicaţiei actuale, în special pe achiziţii directe, extrem de folosite de utilizatorii sistemului, iar dimensionarea şi încărcarea de la nivelul anului 2006 nu mai sunt în concordanţă cu nevoile actuale ale utilizatorilor.
„Noua aplicaţie SICAP va contribui la creşterea eficienţei serviciilor publice folosind mijloace electronice moderne, prietenoase ca interfaţă, bazate pe paradigme de interoperabilitate. Mai mult, aplicaţia a fost gândită pentru a aduce beneficii cetăţeanului, persoanelor juridice, dar şi administraţiilor publice, prin reducerea costurilor administrative şi a timpilor de răspuns la solicitările petenţilor’, susţine Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
La rândul său, preşedintele Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, Liviu Stoica, a menţionat că aplicaţia este bazată pe cele mai noi tehnologii, coroborate cu soluţia de stocare de înaltă performanţă.
„La nivel tehnic, arhitectura acestei aplicaţii are la bază cele mai noi tehnologii IT, soluţia implementată este una flexibilă şi cu mecanisme facile de redundanţă şi backup, fiind coroborată cu soluţia de stocare de înaltă performanţă şi cu echipamente inteligente de comunicaţii, toate acestea reprezentând elementele de bază în asigurarea unui mediu tehnologic performant, necesar rulării funcţionalităţilor”, a spus Stoica,
În ceea ce priveşte securitatea SICAP, aceasta a reprezentat unul dintre aspectele tehnice şi procedurale ale noului sistem. Astfel, soluţia aleasă pentru noua aplicaţie include o serie de controale şi mecanisme de securitate, de la cele clasice, până la nivele complexe.
„Proiectul SICAP a inclus şi o componentă de amenajare a DataCenter-ului Agenţiei pentru Agenda Digitală a României (AADR), fiind vorba despre o cameră tehnică modernă, la cele mai înalte standarde, obţinându-se în acest fel unul dintre cele mai bine dotate centre de date din cadrul instituţiilor publice din Bucureşti. Pentru a evita blocajele aferente înlocuirii vechii aplicaţii SEAP cu SICAP, încă din luna mai a anului trecut au fost efectuate peste 1.000 de scenarii de teste. Nu au fost neglijate nici testele de securitate şi de performanţă care au fost efectuate de prestator în etapele de pregătire a aplicaţiei informatice şi rulate final, înainte de lansarea proiectului. Testarea de performanţă pe anumite funcţionalităţi ştiute a fi cele mai accesate, ceea ce presupunea şi un grad mai mare de utilizare, a fost efectuată în sediul Agenţiei pentru Agenda Digitală a României”, se arată în comunicatul MCSI.
Conform datelor MCSI, după prima zi de lansare oficială în producţie a SICAP, la ora 17:00, erau conectaţi 8.596 de utilizatori şi 7.113 de entităţi. De asemenea, au fost contorizate 501 de iniţieri cumpărări directe, 30 de cereri noi pentru certificate şi trei plăţi online efectuate prin intermediul sistemului.