Noi, când vrem să urmărim la tv, ori să citim pe facebookul său personal, o declaraţie a președintelui Camerei Deputaților, trebuie să ne luăm mai întâi precauţiile necesare: costumul cu protecţie specială antişoc şi scaunul cu siguranţă contra căderii pe spate. Pentru că ştim: niciodată, indiferent de subiect, experienţa interacțiunii cu speechurile lui Ciolacu nu va fi una banală.
Am putea spune că România e un continuu accident istoric, de vreme ce se lasă condusă mereu de unii care, într-o ţară normală, ar fi făcut o frumoasă carieră în administraţia de piață, de bloc, de scară sau de cârciumă de cartier. În nepricerea noastră, ne închipuiam că un Şef de Cameră Legislativă trebuie să fie ocupat până lîn gât cu treburile normative ale țării, nu doar cu gargară electorală. Probabil că suntem unica ţară pe plan mondial în care scena politică pare o cuţităreală perpetuă între Premier, Preşedinte și cei doi lideri de altă culoare ai Parlamentului, situație în care, într-o atmosferă perpetuă de derbi bucureştean, deciziile politice ori administrative sunt mreue prilej de comentarii à la Gigi Becali feat. Mitică Dragomir, cu ”băbăiaturile” de rigoare, însoțite de ameninţări de mazilire cu moțiunea de cenzură ori de avertismente privind brațul lung al legii.
Pentru Ciolacu nu contează faptul că partidul pe care în prezent îl conduce a prăduit constant și consecvent România, pe parcursul tuturor guvernărilor sale, cu cocoașe ale pandemiei hoției în perioadele Adrian Năstase și Liviu Dragnea. Exact ca şi pentru bunicuţa Iliescu, hoţia şi corupţia sunt numai la ceilalţi. Totuși, când ai în mână majoritatea absolută în Parlament, pârghiile administrative şi juridice de atâta timp şi nouă ne spui că Puterea e, de fapt, în bastonul de fuhrer al lui Iohannis sau în mandolina lui Orban, unii dintre noi, personal, se conving pe zi ce trece că băieții ăștia chiar ne consideră idioți. (Citește întreg articolul în Academia Cațavencu)
