22.4 C
București
sâmbătă, 18 septembrie 2021

Dragă STB-ule, unde sunt biletele de autobuz de altădată?

Pentru că tot vorbeam ieri despre chinul unei călătorii cu taxiul, la care te supui dacă vrei să ocolești senzațiile tari, născute de perspectiva pandemică, în trasportul în comun, pentru nostalgicii incurabili ca mine, înduioşați şi acum la amintirea sutelor de bilete mototolite pe care, studenți fiind, le tot foiam prin buzunare, cu speranţa că, printre ele, aveam să găsim unul necompostat, mă voi referi azi la o frustrare strict personală, care nu-mi dă pace.

De când RATB-ul a rupt magia cu cardul rece ca un calorifer de criză şi impersonal ca o iubire de-o seară în club, eu, personal, am colorate isterii.

Mă sâcâie că, din cauza acestui card, pic din trend, fiindcă, deşi mi-am impus să îi acord nenorocitului aceeaşi importanţă pe care o dau îndesării pachetului de țigări prin buzunar, uit şi de asta nu pot să îmi schimb borseta decât la sfârşit de an, lucru impardonabil în selecta noastră urbe. Mă deranjează ca o bătătură la degetul mic, că dacă aş vrea să îl încarc cu un singur leu, mort de singurătate şi plictiseală în portofelul meu, toate casierele STB, fără excepţie, mi-ar arunca priviri de smoală clocotită. În plus, cum am zeci de carduri de fidelitate până şi la farmaciile veterinare, nu de puţine ori s-a întâmplat să îl întind farmacistei pentru indispensabila acumulare de puncte cu care peste 6 ani îmi voi lua o aspirină.

Dar ceea ce mă umileşte constant, mai rău decât faptul că n-am ochi albaştri, este încercarea de validare a cardului. Şi fiindcă toată umilinţa asta acumulată de-a lungul anilor fierbea ca într-un pahar cu apă, vara, într-un apartament de la etajul 10, m-am uitat în ochii resemnaţi ai companionilor mei de drum şi am ştiut că trebuie să lupt şi pentru ei!

L-am prins de mânecă pe primul controlor SATB care mi-a ieşit in cale şi i-am spus, încet şi bâlbâit, cum m-am săturat de mesajele obraznice ale validatoarelor lor care piuie necontenit batjocoritoare sau care mă invită să repet validarea fără să înţeleagă idioatele că pentru asta trebuie să mă urc pe umerii celorlalţi călători ca să validez bucata de plastic la unul dintre cele trei sisteme electronice de rahat turcesc şi i-am spus cum m-am săturat să mă taxeze cu preţul călătoriei raportat la kilogramele mele. Şi ca să-i dovedesc că aveam dreptate, i-am arătat cum încercam de 6 minute şi 25 de secunde să validez cardul, fără să aud măcar un piuit.

M-a ascultat şi, deşi se scărpina în urechea dreaptă cu unghia de la degetul mic, lungă şi ascuţită, am ştiut că mă înţelege. Victorios şi mândru de ispravă, întocmai ca un cocoș harnic, mă pregăteam să arunc la fundul rucsacului cardul, dar, privindu-l, am înţeles că încercasem atâta amar de vreme să validez cardul de reduceri de la magazinul de șosete din mall. (Citește continuarea pamfletului în Academia Cațavencu)

Ultima oră
Pe aceeași temă