1 Decembrie, la români, plin de tradiții din străbuni!

În afara recomandărilor oficiale, vă prezentăm unele tradiţii populare legate de 1 Decembrie, aşa cum sunt ele practicate în diferite regiuni ale ţării:

Share

Eugen Cișmașu 0 comentarii

28.11.2020 - 12:45

După Ziua Sfântului Andrei şi ulterior nopţii când am dormit cu usturoiul chinezesc sub pernă şi agăţat de uşi, soseşte una dintre cele două Zile Naţionale pe care noi, ca democraţie originală, cum zicea tovarășul Iliescu le sărbătorim prin libere şi datul pe goarnă în exces a mândriei de a fi român. În afara recomandărilor oficiale, vă prezentăm unele tradiţii populare legate de 1 Decembrie, aşa cum sunt ele practicate în diferite regiuni ale ţării:

1. E bine ca, având deja experienţa Nopţii Strigoilor legate de Sf. Andrei şi pe care aţi petrecut-o cu usturoi sub pernă, să urmaţi aceeaşi procedură şi în noaptea de 1 Decembrie. Usturoiul poate alunga şi duhurile rele din politica românească, inclusiv vampirii ce sug sângele poporului afirmând că-i fac lăsare de sânge doar în scop terapeutic. Pentru cei trăitori din salariul minim este permisă refolosirea usturoiului utilizat, amplasându-se sub cap mujdeiul rămas de la puiul fript, primit în pachet de la Primărie.

2. Deoarece suntem siguri că, precum nişte adevăraţi români şi creştini, aţi fost la Biserică în ziua de Sf. Andrei pentru a-l felicita financiar pe preot (chiar dacă nu-l cheamă Andrei), vă recomandăm ca busuiocul sfinţit şi plătit cu care v-aţi întors să-l puneţi tot sub pernă, lângă mujdei. În acest fel veţi visa în noaptea de 1 Decembrie alesul vostru - cel care vă va reprezenta în Parlament cu multă cinste (a voastră, desigur).

3. Fetele nemăritate şi aflate veşnic în căutarea alesului inimii pe Facebook au în ziua de 1 Decembrie o oportunitate minunată: un laic inteligent plasat la o postare a lui Tony Poptămaş poate fi o şansă loteristică pentru ca idolul să se îndrăgostească de una dintre ele (cu acordul soţiei), eveniment urmat de o cerere de lăicuire a paginii sale, pe viaţă. În cazul în care amatoarele vor să şi comenteze ceva la postare (gen "Tonii eşt ce-l mai bun ţineo tare tot aşea!"), recomandăm nefolosirea diacriticelor ce anulează orice şansă de plăcere din partea frumosului şi talentatului Tony.

4. Aproape oricare tradiţie populară cere ca, la Sărbători, fetele şi flăcăii să se îmbrace frumos şi să se întâlnească la şezători, unde să-şi spună unul altuia ultimele snoave şi ghicitori auzite prin sat. E cazul deci ca tinerii să nu se mai reunească pe Facebook în ziua de 1 Decembrie, ci să aleagă una dintre procedurile moderne ale socializării în grup, la secret, și în total dispreț față de legile distanțării sociale aferente pandemiei: petreceri cu alcool şi ierburi aromatice, sex-party-uri pe bază de lucky sex, swing sau bukkake, mergând până la viol în grup - corespunzător zonei geografice respective. Asta deoarece au apus definitiv vremurile când, la şezătoare, flăcăii credeau că mândrele răsuceau fusurile ca să-şi demonstreze calităţile manuale, de gospodină desăvârşită.

5. Poate că tradiţia cea mai importantă a acestei zile este fuduleala că te-ai născut român şi, vrem nu vrem, tot la Facebook ajungem: aşadar, toate postările voastre trebuie să sublinieze acest lucru, evidenţiind şi ce îl face pe fiecare să fie aşa de mândru: meciurile câştigate de Simona Halep, premiile aduse de anonimi de la Olimpiade, comorile dacice îngropate în Bucegi şi pe care le vom apăra cu petul în mână de toţi cei doritori să şi le însuşească, inclusiv Guvernul României.

6. Nu poate trece măreaţa zi fără să demonstrăm că suntem români, pe veci aici stăpâni. Asta se realizează cel mai bine prin tradiţia grătarelor pe spaţiile verzi, mâncatul seminţelor, băutul berii şi fumatul pe balcoane (cu aruncarea în exterior a resturilor rezultate), întrecerile subwooferelor din care Salam îi asigură pe toţi dujmanii Rromâniei că nu vor reuşi niciodată s-o întreacă la valoare. Toate la pachet cu înjuratul bozgorilor ce vor veşnic să ne ia Transilvania şi s-o ducă pe cal, în stepele de unde au venit cu carnea sub şa. Anul ăsta, serbările colective se vor traduce, însă, prin însumarea petrecerilor individuale, din balcoane. Cu toate astea e musai să respectaţi, aşadar, această tradiţie sfântă şi nu uitaţi să fiţi creativi, noutăţile în materie fiind binevenite în vederea menţinerii ei la cote mereu înalte ale interesului naţional.

(Citește continuarea pamfletului în Academia Cațavencu)

Citește totul despre:

Comentarii