Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Un weekend cu „trenul de plăcere“, prin Sinaia regilor și-a lui Caragiale

Asemenea Coanei Mița Georgescu, a lui Mihalache, Coanei Anica și Puiului, din schiţa satirică „Tren de plăcere“, am lăsat pentru câteva zile aerul fierbinte al Bucureștilor și am plecat la Sinaia să vedem ce mai este din ce-au lăsat regii României, din ce-a surprins Caragiale.

Ionuț Crivăț 0 comentarii

Actualizat: 04.08.2018 - 12:12

„Trenul de plăcere care pleca în fiecare sâmbătă după-amiaza din Gara de Nord, la orele trei fără cinci. Iar peste câteva minute trenul zboară-nspre Carpați“, scria I.L. Caragiale.

Aventura noastră spre Sinaia începe tot din Gara de Nord, dar nu cu un tren de plăcere, pe aburi, ci cu unul modern, particular. Căile Ferate Române, încă de la ora la care pleca trenul de plăcere pe vremuri, nu mai aveau locuri nici măcar pe tampoanele vagoanelor. Așa că între un tren de plăcere și unul al CFR, am ales unul particular, despre care, în afară de biletul pe care îl achiziționezi de la oficiul din gară, nu știi absolut nimic. La ce linie trage, când trage, dacă mai trage.

Dacă ar fi să-l cităm pe jurnalistul Ion Cristoiu, i-am da pe deplin dreptate când spune: „A hoinări prin Sinaia înseamnă a urca și a coborî de-ți vine rău, a investiga până te doare capul pentru a da de o adresă, a te rătăci prin tot felul de fundături“. Cam asta am făcut și noi, nu poți sta locului să admiri doar peisajul, un loc atât de încărcat de istorie merită luat la pas, vizitat și cercetat.

Povești inedite, cărora nici localnicii nu le mai știu începutul. Am încercat, spre exemplu, să vedem unde este celebra vilă Gentilini la care trăgea însuși Caragiale, acolo scriind celebrele schițe „Bubico“, „Domnul Goe“, „Vizită la Sinaia“. N-a fost chip, nici măcar vecinii gard în gard cu vila nu știau nimic.

Sinaia, pentru cine nu știe, este un adevărat muzeu în aer liber, având peste 100 de monumente, statui și vile care au aparținut sau în care a locuit protipendada vremii, obiective care atrag o mulțime de turiști. Numai anul trecut, potrivit datelor pe care le-am primit de la oficialitățile locale, aproape 300.000 de turiști au vizitat orașul, Castelului Peleș trecându-i pragul nu mai puțin de 415.270 de turiști, între 2004 și 2017 creșterea numărului de turiști fiind de 170%.

 

Sinaia, orașul renăscut din cenușa postdecembristă

Avantajul orașului Sinaia, al turiștilor, al altor stațiuni montane, dar cu precădere al Sinaiei – singura stațiune de la noi care poate rivaliza cu cele din Austria, Elveția sau Franța, prin ofertă, prestanță, curățenie și istorie – este că sezonul e deschis tot anul pentru turiști. Asta spre deosebire de litoral, unde ține trei luni maximum, iar pe lângă prăjeala aferentă și burta de bere nu prea te alegi cu nimic.

Din 2004, Sinaia a renăscut din propria-i cenușă. Dintr-o stațiune aproape părăsită, ni se înfățișează acum ca un oraș viu, animat de spectacole și evenimente de tot felul, un furnicar de turiști. Totuși, din păcate, locul birjelor a fost luat de mașinile decapotabile, iar din când în când, la vreo trecere de pietoni oprește câte un 4x4 înmatriculat în Bulgaria, pe geamul căruia atârnă o mână încărcată cu ghiuluri și brățări din aur.

Din când în când, rătăciți prin centrul orașului, coborâți teferi de pe munte, îi zărești pe cei pasionați de drumeții, cei pentru care muntele înseamnă și altceva decât chioșcurile cu suveniruri și terase cu ciorbă de fasole în bol de pâine. Echipați cu rucsace, bocanci, bețe de schi, ce mai, tot harnașamentul, stropiți cu noroi și asudați de atâta urcat și coborât, fac într-un fel notă discordantă cu restul turiștilor lejeri, care se zgâiesc la ei ca la urs, ca la o atracție insolită. Pe vremuri această expresie avea și corespondent în realitate – mulți poate își mai amintesc de bietul urs, slab ca vai de el și cu blana jumulită, priponit cu un lanț de poarta ce duce spre Peleș, și care aduna în jurul său fel și fel de gură-cască.

 

„Antonescu și Mihai ne dau pâine cu mălai“

Oriunde ai călători, dacă știi să cauți este imposibil să nu dai peste cineva care să-ți spună o poveste a locului.

O cheamă Margareta Botezatu și bate spre 93 de ani. Îi spune, dar nu-i arată și le urează tuturor să trăiască mai mult decât ea. O doamnă de viță veche, o enciclopedie vie a orașului Sinaia, o știu până și unii turiști. Unii o salută, îi cer să le spună cum era când erau regii. Alți o privesc ca pe o ciudățenie, ca pe o prezență mai deosebită a orașului cu a cărui istorie se identifică. Coboară zi de zi din cartierul Furnica, după orele prânzului, vine în centrul orașului, trece pe la marketurile din zonă, unde își umple sacoșa cu 4-5 batoane de salam sau parizer, o pungă de arpacaș, una de pufuleți și o ciocolată.

Pufuleții sunt pentru ea, la fel și ciocolata – singura plăcere pe care și-o permite. Mezelurile sunt pentru patrupedele care mișună prin zonă, căței sau pisici, grăunțele pentru porumbei, cărora le știe și numărul – 110, mai mult sau mai puțin. Îi hrănește pe toți, ordonat, ne arată și ce giumbușlucuri i-a învățat, cum să prindă mâncarea și cum se gudură pe lângă ea. Le ia apărarea când cineva îi gonește: „Câinele nu mușcă, stimate domn! Noi, da!“.

De trei zile nu poate să doarmă: „Boierii care stau la Vraca“ – vom afla mai încolo că este vorba despre vila marelui actor George Vraca – „de trei zile fac grătare și atrag urșii. Urlă și latră toată noaptea câinii la urși. Mi-e frică să dorm!“.

Dar să înceapă povestea. Doamna Marga a fost colegă de școală cu Regele Mihai, la Liceul „Carmen Sylva“, un unchi al său fiindu-i meșter de atelier regelui: „Îl învăța să dea la rindea“. Este – și vorbește la prezent – vecină cu George Vraca, Nicolae Iorga și, mai sus, cu Take Ionescu. I-a cunoscut pe toți. Și-l amintește, cu ochii de copil, pe marele istoric. Cobora de la Furnica, parcă avea trei metri înălțime, o pălărie cu boruri largi și o barbă până la brău. Îl mai vedea, deseori, prin centrul orașului, într-un automobil, alături de Regele Carol al II-lea.

Și-l amintește foarte bine, parcă a fost ieri, pe Regele Mihai, care, alături de bunica sa, Regina Maria, coborau cu trăsura de la Vârful cu Dor, încărcați cu dulciuri pentru copii, cu sandwich-uri, dar și cu mâncare pentru câini. A rămas cu acea imagine a Reginei Marii Uniri, o femeie frumoasă, caldă și iubitoare cu toți cei pe care îi întâlnea. Regretă foarte mult acele vremuri frumoase pentru România și pentru Sinaia, își plânge și acum colegul de școală, acel bărbat frumos și senin care cobora de la Peleș singur, fără gardă, pe care toată lumea îl iubea.

Apoi l-a văzut și pe mareșalul Ion Antonescu venind la Sinaia, militar ireproșabil, cu uniforma la dungă și cizme lucitoare. Comuniștilor nu le păstrează o imagine prea frumoasă: „Ne-au hăituit, ne-au obligat să plecăm din Sinaia pentru că aveam în casă icoane și tablouri ale regelui, au vrut să ne omoare. Din asta am trăit, am pictat icoane și am cusut“. Vrea să uite de vremurile acelea, iar frumoasa poveste de altădată dispare ca un fum și își amintește iar de urșii care îi dau târcoale pe la poartă.

 

Carol al II-lea, Lupeasca, Enescu, Yehudi Menuhin și… prezentul

La pas, prin Sinaia, este imposibil să nu dai peste o altă poveste, peste o vilă cu amintirile și istoria ei. Vom putea, dacă timpul și spațiul ne permit, să le punctăm pe cele mai interesante, dacă nu chiar spectaculoase. Suntem tot pe Furnica, pe străduța care coboară șerpuind de la Mănăstirea Sinaia, un pic mai sus de la Castelul Peleș. Suntem în fața unei vile superbe, care, prin arhitectură și stilul de factură romantică, parcă este Castelul Peleș la scală mai mică – Vila Carola, pe strada Octavian Goga nr. 19, ridicată în anul 1896. Acolo a locuit timp de câteva luni bune marele violonist Yehudi Menuhin, elev fiind și bătând drumul către vila Luminiș, la marele său maestru George Enescu. O placă memorială proptită pe pereții vilei stă și acum mărturie.

Această vilă somptuoasă, clădită pe un colț de munte, a fost pe vremuri, prin anii ’20, cuibușorul de nebunii al prințului Carol al II-lea, viitorul rege, vremelnica proprietară fiind Elena Lupescu. Acolo se întâlneau, rămânând celebre escapadele relatate de martorii oculari și auzite de copii, care mai sunt și acum în viață. Imaginea este spectaculoasă – Carol al II-lea, ferchezuit, fără pază și la umbra drumului pietruit pe laturi, cu ramuri care te feresc de priviri iscoditoare, pășind atent și hotărât. Iar din spatele caselor cățărate pe drum se auzea: „Iar coboară prințul (de la Peleș) la doamna…“.

Ei, ce povești! – păcat că marele Caragiale nu mai era pe atunci. Urcăm pe treptele de piatră ciobite, năpădite de buruieni, avem în față vila celebră, care trosnește din toate încheieturile sale din lemn, uși ferecate, sinistru pretutindeni, doar stafiile mai lipseau, slavă Domnului că suntem pe lumină. Un vecin ne spune că pe acolo s-ar fi pripășit niște oameni ai nimănui. Așa că stă cu frica-n sân, ca nu cumva, în nopțile friguroase, să „încălzească“ odată cu vila Carola și casele din jur. Autoritățile locale, cu toată bunăvoința, nu pot face nimic. Clădirea – care, ne spun tot vecinii, ar fi fost moștenită de o soră a lui George Enescu – este scoasă la licitație cu un preț de peste 500.000 de euro. Cel mai probabil, după cumpărare va fi dărâmată…

 

În gara regilor, drezina comuniștilor

 

Ajunși la Sinaia, traversăm toate cele trei gări, două regale și un publică, pe peronul căreia a fost asasinat prim-ministrul… Pentru cine nu știe, e oarecum interesantă această staționare într-o gară dintr-un oraș de munte. Este gara unde a oprit prima dată Orient Express-ul, este gara de unde plecau și unde veneau regii și reginele României. Este, totodată, și gara de unde au plecat spre eternitate.

În gara din Sinaia a fost inițial un muzeu al trenurilor – o idee minunată –, deschis în 2009, ne mărturisește Loreda Vasile, șefa gării, la inițiativa unei doamne inimoase din Anglia. Apoi s-a transformat, din muzeu, într-un băruleț de gară. Trasă pe dreapta, tot pe șine, este o locomotivă superbă, prototip german, din 1907. Dar lângă ea, ca să vedeți câtă ironie a istoriei, în gara regilor României, cu o pancartă uriașă cu portretul Regelui Mihai, este trasă și garată mașina-drezină a doamnei de fier a comunismului, Ana Pauker.

Uriașa mașină, o Volgă blindată, neagră, de șapte tone, a purtat-o pe Ana Pauker prin toată țara, până când a fost ținta unui atentat. Și acum, în geamul gros, cu multe straturi, de peste 10 cm, se văd găurile făcute de gloanțe prin păienjenișul crăpăturilor din parbriz. Șoferul a murit secerat, iar asta se întâmpla în 1948, în Roșiorii de Vede. Altă ironie a istoriei, în Teleorman.

Cam asta a fost mica noastră aventură pe Valea Prahovei. Vom fi la Sinaia și în luna septembrie și vom relata pentru dumneavoastră, la cald, nunta princiară a nepotului Regelui Mihai I, nuntă oficiată la Biserica Sfântul Ilie, ctitorie a Regelui Carol al II-lea, recepția având loc la Cazinoul din Sinaia.

 

Administrație

Vlad Oprea, primar: „Din Sinaia mai rămăsese doar numele“

 

Din 2004, de când în fruntea administrației locale este primarul Vlad Oprea, orașul Sinaia și-a schimbat înfățisarea. De la refacerea totală a infrastructurii, canalizare, drumuri și până la priorități precum sportul, sănătatea, cultura și educația. Dezvoltarea stațiunii a fost posibilă și prin accesarea responsabilă prin proiecte a fondurilor europene, fonduri care s-au ridicat la aproximativ 24 milioane de euro. Prioritară pe agenda primarului a fost și refacerea centrului orașului, tot cu fonduri europene, pentru că, din cauza infrastructurii deficitare din anii trecuți, numărul de turiști scăzuse dramatic. „Când am preluat orașul, în 2004, nu vreau să vorbesc de nicio grea moștenire, dar din Sinaia nu mai rămăsese decât numele. Investiții zero, infrastructură distrusă, ofertă turistică slabă. Încă de la preluarea mandatului am pornit la drum cu o viziune pe termen lung, cu ceea ce vrem și trebuie să facem pentru Sinaia“, a declarat domnia sa pentru „România liberă“.

 

Comentarii

loading...