11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăArt & Design„Tu ești un alt eu - O catedrală a corpului” la Timișoara...

„Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului” la Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii

Proiectul „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, al artistei și regizoarei Adina Pintilie, care a reprezentat România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia 2022 cu sprijinul Institutului Cultural Român, a fost prezentat în premieră în România, la Kunsthalle Bega, în timpul evenimentelor ce marchează, în perioada 17-19 februarie, deschiderea oficială a programului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, care se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

La vernisajul expoziției din data de 17 februarie au fost prezenți, din echipa proiectului, artista Adina Pintilie, alături de curatorii Cosmin Costinaș, Viktor Neumann, protagoniștii Hermann Müller și Dirk Lange și producătoarea creativă Bianca Oana. Expoziția, prezentată la Kunsthalle Bega cu sprijinul Institutului Cultural Român, poate fi vizitată în perioada 17 februarie – 30 aprilie 2023, după care își va continua traseul internațional în Germania, la Stuttgart Württembergischer Kunstverein, în perioadaoctombrie 2023 – februarie 2024.

Prezent la eveniment, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, a declarat: „Mă bucur că această nouă etapă de cercetare multi-platformă a Adinei Pintilie, pe tema corpului și a intimității, diversității și solidarității, inițiată în 2010, nu lipsește din programul «Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii».

Succesul internațional al filmului ei Touch Me Not și ecourile din presa internațională cu ocazia prezentării expoziției «Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului» la pavilionul României de la Bienala de la Veneția 2022, completată de instalația de realitate virtuală expusă la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, confirmă interesul publicului pentru arta experimentală a Adinei Pintilie. Prezența expoziției la Kunsthalle Bega în aceste zile este o etapă importantă a implicării Institutului Cultural Român în susținerea și promovarea programului «Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii», care presupune o serie de peste 40 de evenimente organizate anul acesta de reprezentanțele ICR din străinătate, manifestări care vor include promovarea artiștilor și instituțiilor culturale din Timișoara peste hotare.”

Expoziția „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului” a fost adaptată spațiului alternativ de artă Kunsthalle Bega din Timișoara de către artistul Bogdan Rața împreună cu Martin Backhaus(exhibition designer), mixeurul de sunet Marius Leftăracheși designerul de lumini Răzvan Pascu.

„Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”/„You Are Another Me A Cathedral of the Body” prezintă lucrări noi: o instalație multimedia și o sculptură cinematografică ale artistei Adina Pintilie. Proiectul propune noi posibilități de a vedea, de a gândi și de a relaționa, ce destabilizează retoricile vizuale și politicile convenționale ale privirii, generând perspective noi și experiențe transformatoare.

Citește și: Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, la deschiderea Programului Cultural Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii

Potrivit curatorilor, „proiectul Adinei Pintilie este extrem de actual: astăzi, corpul a redevenit un «câmp de luptă» al ideologiilor, un pretext pentru anxietăți culturale și politice, duse la extrem de declanșarea recentă a unui război atroce pe continentul european, motivat de o ideologie naționalistă și conservatoare, precum și de intoleranță extremă și de etos fascist. În mijlocul acestui reviriment al ideologiilor de dreapta din întreaga lume, accelerate și de pandemie, Pintilie își imaginează un loc pentru transgresarea barierelor ce ne despart și înlocuirea lor cu afecțiune și devotament reciproc.”

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă