11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăCulturăTezaurul Pădurenilor, mai aproape de lumină

Tezaurul Pădurenilor, mai aproape de lumină

Fără o credincioasă stea polară, o călătorie nu este decât rătăcire; fără cunoașterea tradițiilor, un popor se pierde în istorie. Trăim vremuri în care, indiferent de epitetul cu care vom caracteriza această perioadă, avem puterea de A FACE ceva.

Consecventă misiunii sale, Fundația Culturală Terramonia realizează, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și în parteneriat cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” o complexă misiune de imortalizare a unei părți importante din patrimoniul cultural imaterial romanesc – folclorul muzical din Ținutul Pădurenilor.

Proiectul „Tezaurul Pădurenilor” salvează astfel rodul trăirilor, culturii și spiritualității oamenilor de pe aceste meleaguri, de-a lungul veacurilor, într-o formă fidelă, fundamentată științific și adaptată la tehnologia actuală, stimulând, în același timp, interesul publicului larg pentru folclorul autentic, prin crearea și promovarea unui mecanism de transfer între generații.

Din punct de vedere etnomuzicologic, Ținutul Pădurenilor (Hunedoara) este o zonă bine conturată, extrem de interesantă, care, timp de 100 de ani, a fost ținta a cel puțin 3 sesiuni de culegere de folclor bine documentate. În 1913 Béla Bartók a cules 110 piese din 3 sate (material existent în Arhivele Bartók și folosit ca material de studiu la Academia Franz Liszt din Budapesta); in 1959 -1960, dna prof. univ. dr. Emilia Comișel a cules 150 de piese din 12 sate; în ultimii ani o echipa de cercetători condusă de prof.univ.dr. Ioan Bocșa a realizat o acțiune care acoperă întreg ținutul, finalizată cu culegerea a  peste 400 de melodii.

O muncă migăloasă și dificilă – transcrierea muzicală pe portativ, cât mai fidelă a înregistrărilor documentare, dublată de transcrierea literară, aduce într-o formă stabilă folclorul cules, transformând melodiile fluide în pietre de hotar ale tradițiilor românești. Acest valoros material muzical este  „tezaurizat” în cadrul unei fonoteci digitalizate.

Dezideratul Fundației Terrarmonia este, însă, mai cuprinzător, depășind etapa de păstrare a folclorului și sesizând necesitatea restituirii către marele public prin crearea unor noi mecanisme de transmitere între generații (în ultimele 7-8 decenii, mecanismele firești de transmitere a valorilor imateriale fiind perturbate major de „strategiile” de urbanizare și transferurile masive de populație din perioada socialistă, de emigrare, de o anumită „diluție” a relațiilor din cadrul familiei tradiționale extinse – copii, părinți, bunici, a unei „rupturi informaționale” între generații etc).

 În cadrul proiectului, Terrarmonia a realizat și modelat un astfel de mecanism, ce va fi prezentat și pe site-ul Fundației (www.terrarmonia.ro).

Vă invităm să aflați mai multe detalii despre proiectul  Tezaurul Pădurenilor pe website-ul: www.terrarmonia.ro

sau pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/TezaurulPadurenilor/

„Am străbătut Ținutul Pădurenilor pas cu pas, sat de sat și cătun de cătun, căutând suflete de oameni. Treptat, aproape fără să-mi dau seama, am intrat într-un univers ireal: sate așezate pe culmi de munți și dealuri (cred că, pentru a fi mai aproape de cer); oameni calmi, senini, trăind modest dar încrezători în ziua de mâine, zi pe care o poate da doar Dumnezeu; cântece nemaiîntâlnite în alte locuri; obiceiuri ancestrale, precum colindatul și ritualurile funebre, practicate și acum, la început de Mileniu III, cu aceeași vigoare, cu același firesc și având convingerea că pot influența mersul vieții și curgerea timpului; chipuri luminoase și costume atât de viu colorate, încât, văzându-le îți vine involuntar să zâmbești, ca și atunci când vezi un pui de om sau un câmp cu flori.

            …..Și suflete. Multe, multe, suflete frumoase!”

Ioan Bocșa

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă