20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCultură'Tango simfonic' cu Analia Selis şi Mariano Castro, la Castelul Bran

‘Tango simfonic’ cu Analia Selis şi Mariano Castro, la Castelul Bran

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanţilor Castelului Bran, concertul va loc sâmbătă, de la ora 20,00.

”Artiştii vin cu o nouă abordare asupra muzicii clasice combinate cu acordurile ritmurilor latine. Iubitorii de gen vor urmări un concert de tangouri, valsuri şi milonga argentiniene completate cu un moment special de tangouri celebre româneşti. Nu va lipsi degustarea de vinuri şi brânzeturi, iar cei care doresc să petreacă o seară completă la Castelul Bran, pot urmări concertele de pe terasa restaurantului Casa de Ceai, unde se pot bucura de un festin culinar”, precizează sursa citată.

Analia Selis este originară din Tucuman, Argentina, iar în anul 2004 a reprezentat ţara natală la Festivalul Internaţional ”Cerbul de Aur”, unde a obţinut locul trei. În anul 2015 a lansat proiectul ”Tango Simfonic”, tango aranjat pentru orchestra de cameră, pian şi voce, călătorind de atunci şi până în prezent în toată ţara, în colaborare cu cele mai importante filarmonici din România.

Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, solist sau membru în diferite formaţii, Mariano Castro, din Buenos Aires, s-a stabilit în România în anul 2013. Este membru al celebrei trupe neotango Narcotango, dublu nominalizată la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) şi nepot al unei pianiste care a lucrat cu legendarul compozitor de tango Julio De Caro. Este cunoscut în România ca partener de concerte tango al Analiei Selis.

Dirijorul Cristian Oroşanu a debutat la pupitrul unor ansambluri de renume, dirijând Orchestra din Paris, Orchestre Naţional de Bordeaux şi Orchestra Tonhalle din Zurich. Acesta colaborează frecvent cu Orchestra Naţională Radio, dar şi cu Operele Române din Bucureşti şi Cluj-Napoca, unde a dirijat peste 30 de lucrări de gen. În prezent este dirijor al Filarmonicii din Braşov.

Kamerata Kronstadt este o nouă orchestră de cameră, tânără şi dinamică, ce a luat fiinţă din dragoste şi dăruire pentru muzică, dezvoltând un ambiţios proiect cultural, plin de energie şi dragoste pentru public. Sub bagheta maestrului Cristian Oroşanu, Kamerata Kronstadt a invitat publicul braşovean la o serie de concerte eveniment, avându-i printre invitaţi pe violoniştii Alexandru Tomescu, Răzvan Stoica, Gabriel Croitoru, Ştefan Tarara sau Rebekka Hartmann, pianistul Horia Mihail, violoncelistul Răzvan Suma.

Kamerata Kronstadt sprijină atât proiecte sociale ale Braşovului, cât şi proiecte educaţionale, menţionează comunicatul de presă.

Biletul de intrare la concertul ”Tango simfonic” costă 80 de lei.

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă