10.2 C
București
duminică, 24 martie 2024
AcasăCulturăAna Maria Moldovan, actriță: "«Străjerii» este primul film pentru copii realizat după...

Ana Maria Moldovan, actriță: “«Străjerii» este primul film pentru copii realizat după ’89”

“O superproducție cu efecte speciale nu va putea concura niciodată cu un film realist, plin de candoare. Dacă un film spectaculos are darul să conducă mintea în lumi imaginare, cu nivel de adrenalină ridicat, filmul nostru, «Străjerii», vorbește despre cheful de a descoperi lumea reală, cu replici copilărești spuse în limba română, cu bucurii și pericole care pot fi găsite oricând în natură“, spune Ana Maria Moldovan, actriță a Teatrului Odeon din București, care interpretează unul dintre personajele din „Străjerii“.

Filmul este lăudat și de Tudor Giurgiu: „«Străjerii» este primul film cu copii, despre copii și pentru copii realizat după 1989. Între un Transformers și next Marvel superhero movie, dați o șansă și filmelor românești
care sunt făcute pentru cei de 6-12 ani. Felicitări lui Liviu Marghidan și Ruxandrei Flonta pentru nebunie și pentru puterea de a merge până la capăt!“. 

Deși casele de producție românești, alături de televiziuni, au abandonat genul, sugerând că o poveste precum „Cireșarii“ sau „Expediția“ n-ar putea concura cu „Black Panther“ ori „Spiderman“, echipa acestui film speră că tocmai suprasaturarea de fantastic ar putea crește nevoia de realism și gustul pentru firesc.

RL: De la filmele Elisabetei Bostan sau cele ale lui Ion Popescu Gopo, până la serialul „Cireșarii“ regizat de Andrei Blaier, care ar fi, într-o selecție subiectivă, cele mai importante filme ale cinematografiei pentru copii în România și de ce credeți că această tradiție s-a întrerupt în ultimii ani? 

Ana Maria Moldovan: Cred că nu există om din generația noastră care să nu fi fost marcat de filmele copilăriei, multe pe atunci, și pe care să nu le revadă cu nostalgie. „Cireșarii“, „Veronica“, „Maria Mirabela“ sunt filme pe care mi le amintesc cu mult drag și care m-au făcut să râd, să visez, să mă transform. Nu știu de ce în ultimii ani nu s-au făcut filme pentru copii, poate că nu s-a mai găsit o formulă rentabilă comercial, poate pentru că vremurile tulburi au făcut oamenii să se gândească la altceva, poate că s-a pierdut candoarea copilăriei. Cu atât mai mult este de lăudat această inițiativă. Poate filmul „Străjerii“ va reuși să-i inspire pe cei mici de azi, pentru că vorbește despre aventura în natură, despre deconectarea de la tehnologie și despre regăsirea bucuriei unei bălăceli în râu. La filmări copiii erau fericiți, la premieră cei din sală își doreau să meargă în tabere ca să poată trăi ce au văzut în film.

Cred și simt că este un proiect important și îmi doresc să fie doar începutul unui drum. Premiera filmului „Străjerii“ a fost ca un cadou de ziua mea, pe 25 iunie, apoi filmul a intrat în cinematografe. Îmi doresc din suflet să fie sălile pline de părinți și copii. Este un film făcut cu foarte mult suflet și fără buget, toată lumea a participat cu credință la această poveste minunată a copilăriei. Liviu Marghidan, producătorul proiectului, a avut curajul să înceapă un drum care fără implicarea dedicată a întregii echipe nu ar fi fost posibil. Chiar este primul film de aventuri pentru copii realizat după ’89 și sper ca oamenii să își formeze din nou reflexul de a merge la cinema pentru a vedea filme cu și pentru copii.

Probabil că „Cireșarii“ lui Andrei Blaier sau „Expediția“ lui Mircea Moldovan ar fi mai aproape de ceea ce propune filmul „Străjerii“. Despre ce este acest film și care e povestea lui? „Cred că s-a plecat de la ceva extrem de real, de firesc. O tabără în care am stat cu toţii cantonaţi. Ne-am adaptat, am fost muşcaţi de viespi, ne-am udat cu apă, unii am mai răcit, am suferit de de-toate“, spunea unul dintre producătorii filmului…

Dincolo de orice, acest proiect a plecat de la iubirea părinților pentru copiii lor. La filmări s-a dormit în cort: copiii erau în două corturi enorme, părinții și echipa – în corturi normale. Bineînțeles că în natură găsim insecte și tot felul de vietăți pe care în apartamentele dotate cu plasă la geam le uităm. În prima zi, când am ajuns la filmări, m-a mușcat și pe mine ceva, habar nu am ce, se înroșea zona din ce în ce mai mult, dar am găsit în dotarea părinților o cremă și în zece minute roșeața a dispărut. Dar astea sunt lucruri secundare.

Am purtat câteva discuții fascinante cu câțiva copii care acolo, în natură, la filmare, erau fericiți și deschiși. Îmi povesteau despre personaje importante din istorie sau cât de eroic au știut să se descurce chiar ei în anumite situații. Scenariul a lăsat o portiță pentru improvizație pentru toată lumea și, datorită acestui fapt, dar și atmosferei de acolo, cei mici au jucat remarcabil. Și cei mari, firește, dar marea realizare este de partea celor fără experiență. Cei mari au resimțit efortul filmărilor mai concret decât cei mici și asta mă duce din nou cu gândul la iubirea lor pentru copii. În tăvălugul vremurilor pe care le trăim văd în jur că acest lucru devine din ce în ce mai rar. Filmul vorbește despre aventuri în natură, despre bucuria celor mici de a fi împreună cu alți copii, despre personaje misterioase din pădure, dar în special despre marile descoperiri care pot fi făcute de cei mici în astfel de contexte.

Filmul a avut premiera la TIFF, unde a fost primit cu aplauze. Oare (mai) poate concura o producție fără efecte speciale cu cele foarte spectaculoase venite de la Marvel sau Disney? Având în vedere că ați avut un rol în documentarul „Chuck Norris vs Communism“ – o coproducție româno-britanică despre casetele video traduse cândva de Irina-Margareta Nistor –, oare existau pe atunci filme de video pentru copii care să le concureze pe cele făcute în studiourile de la Buftea?

Sigur, erau și atunci casete cu filme pentru copii, mi-a adus aminte doamna Irina Nistor de „Mary Poppins“, de filme ca „Sunetul muzicii“, „ET“ sau „Vrăjitorul din Oz“. Așadar, da, erau filme traduse de Irina care concurau, în maniera în care se putea atunci, cu cele produse la noi. Dar asta nu înseamnă că impactul celor românești nu a fost la fel de mare. Pe Scăpărici din „Maria Mirabela“ n-o să-l uit niciodată. Sigur, nici pe Mary Poppins. Cred că lucrurile stau invers, de fapt. O superproducție cu efecte speciale nu va putea concura niciodată cu un film realist, plin de candoare.

Este cumva obligația noastră să încercăm să atragem atenția, să promovăm acest tip de producție românească, pentru că, dacă un film spectaculos are darul să conducă mintea copiilor în lumi imaginare, cu nivel de adrenalină ridicat, filmul nostru, „Străjerii“, vorbește despre cheful de a descoperi lumea reală, cu replici copilărești spuse în limba română, cu bucurii și pericole care pot fi găsite oricând în natură. Sunt convinsă că cei care vor merge la film se vor regăsi în personaje, iar pofta lor de a explora natura va fi mare. De fapt, primele reacții au fost întocmai. E important ca în vremurile acestea, când tehnologia acaparează pe toată lumea și duce la însingurare, să faci un minim efort pentru a reveni la realitate, măcar pentru o vară, sau pentru o oră și ceva, cât durează filmul. Cred că o producție cu multe efecte speciale dă o dependență de adrenalină într-un mod artificial. Și mai cred că e important pentru copii să se regăsească într-o posibilă aventură în natură, povestită simplu și cu talent, trăită de alți copii români, în limba română.

 

Dincolo de proiectele independente, sunteți din 2001 actriță a Teatrului Odeon din București. În perioada aceasta, repetați un rol important în producția toamnei – „Hamlet“, în regia lui Dragoș Galgoțiu. Cum va fi de data aceasta Gertrude?

Da, suntem în repetiții acum și premiera va fi la toamnă. Este o mare provocare acest rol, mai ales că uneori încă sunt suspectată că aș juca Ofelia. Glumesc, evident! N-aș spune foarte multe lucruri deocamdată, pentru a nu risipi energia care acum de-abia se acumulează, dar îmi doresc mult să iasă bine sau așa cum simțim acum, în faza aceasta de lucru.

Dacă ar trebui să vă descrieți evoluția profesională în cele mai interesante roluri/proiecte, care ar fi acelea și de ce?

La Teatrul studențesc Casandra am avut pentru prima oară un rol pe care l-am iubit, și anume mama în „Pianina fără clape“, după „Micii burghezi“ de Maxim Gorki, sub îndrumarea lui Cătălin Naum și Mircea Albulescu. Aveam 19 ani și o jucam pe mama lui Dan Bordeianu și a Elvirei Deatcu (venise invitată în această producție; ea terminase cu o generație înainte, la aceeași clasă).

Dragoș Bucur juca tatăl. Atunci am primit primele aplauze la scenă deschisă, într-o scenă cu Dragoș. Am ajuns în culise și ne-am îmbrățișat de fericire. Vă dați seama cât de debusolată am fost inițial, pentru că aș fi vrut să joc femeia fatală, nu mama unor oameni mari. Nu m-au lăsat să fac compoziție, a trebuit să fiu subtilă în mijloace pentru a face credibilă apariția mea în acest rol. A fost un prim mare pas în înțelegerea mea artistică. Temperamentul meu activ era cumva în contradictoriu cu lipsa de acțiune a personajului, și atunci Cătălin Naum mi-a explicat esența: ea vrea să rezolve problemele, dacă nu sunt replici în sensul asta nu înseamnă că nu vrea să acționeze, dar mereu apare alt personaj sau se întâmplă altceva și nu apucă. Așa că jucam o mamă care era mereu frământată de gânduri despre cum ar putea să-și ajute copiii, dar nu reușea niciodată, care parcurgea drumuri întrerupte. Acest lucru a dus la o anumită gestică, un anumit mers, anumite treceri bruște de stare.

A fost o experiență de succes. Credeam că după această experiență vor urma altele, și mai valoroase. Din păcate, drumul în meseria asta e anevoios și trebuie să fii omul vremurilor tale. Când am intrat în teatru, am jucat dive și nu am înțeles, decât după foarte mulți ani, de ce. Mă așteptam la rolurile complexe cu care eram obișnuită, „mame și neveste“, cum făcuse Cătălin Naum predicția, și „sunt multe, o să joci mult“, sau roluri de rafinament – cum îmi spuseseră la licență. Eram și am rămas o naivă, dar cumva norocul nu m-a părăsit și, în 2005, când nu credeam să mă mai întâlnesc cu un rol pe care să-l pot iubi, a fost audiția pentru Olga Ilinskaia din „Oblomov“, regia: Alexandru Tocilescu. Era unul dintre romanele mele preferate și am ajuns să joc acel rol. L-am iubit și l-am jucat cu mari sacrificii, pentru că nu aveam voie de la direcțiune să joc în alt teatru. Dar am reușit să joc și în Odeon, și la Bulandra în aceeași seară, fără să mai anunț. Nu puteam renunța la un asemenea rol fără să lupt.

Etapa următoare a fost animată de rolurile din seriale, pentru că filme nu se făceau. În 2009 am debutat în film, destul de târziu. Aș fi dat oricând teatrul  pentru film, dar filmul m-a ocolit o vreme. În 2014 am jucat-o pe Irina-Margareta Nistor în „Chuck Norris vs Communism“, în regia Ilincăi Călugăreanu, și acest proiect face parte tot din norocul meu. Apoi a urmat rolul feministei Miranda din „NSFW/Nerecomandat la job“, în regia lui Horia Suru, la un teatru independent. Savuros rol și minunat lucru cu regizorul. 

Și iată-ne ajunși în zilele noastre. În sfârșit am ajuns la vârsta mamelor și a nevestelor, iar rolurile par mai complexe și mă solicită din ce în ce mai mult. Aline Solness, nevasta blocată în timp, care nu poate depăși marile pierderi avute, din „Constructorul Solness“ de Ibsen, în regia Sânzianei Stoican, este o primă provocare, iar premiera a fost toamna trecută. Acum repet Gertrude în „Hamlet“, în regia lui Dragoș Galgoțiu. Și în film am deja câteva mame la activ, aștept încă nevestele savuroase, cu probleme. În „Străjerii“, de exemplu, joc rolul mamei care vine disperată atunci când băiatul ei se pierde în pădure. 

În 2009 m-am apucat de fotografie. Nu este o pasiune, este chiar a doua mea meserie. Fac portret, asta îmi place să fac. Nu fur portrete pe stradă, lucrez cu oamenii și încerc să le surprind o expresie sinceră, care să le placă și lor când se văd. Suntem sensibili la imaginea noastră și e o muncă ce seamănă cu o terapie. Nu știu de ce în ultimii ani nu s-au făcut filme pentru copii, poate că nu s-a mai găsit o formulă rentabilă comercial, poate pentru că vremurile tulburi au făcut oamenii să se gândească la altceva, poate că s-a pierdut candoarea copilăriei.

Cele mai citite

Avarie urmată de explozie la Hidrocentrala Stejaru

Pe 22 martie, în jurul orei 17:45, s-a înregistrat o avarie la Hidrocentrala Stejaru, iar la scurt timp o mică explozie, au transmis oficialii. "Astăzi,...

Pasagerii aeronavei Alaska Airlines 737 MAX 9 ar putea fi victime ale unor infracțiuni, susține FBI

Biroul Federal de Investigații din SUA a informat pasagerii care se aflau la bordul unui Boeing 737 MAX 9 al companiei Alaska Airlines, zbor...

Elon Musk a făcut marele anunț: Neuralink va putea vindeca orbirea

Elon Musk anunță că Neuralink va putea vindeca orbirea și va ajuta persoanele paralizate să meargă din nou, potrivit jurnalul.ro. Cipul conectează creierul la computere...
Ultima oră
Pe aceeași temă