9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăCulturăSoprana Brigitta Kele, în concert extraordinar la Reghin

Soprana Brigitta Kele, în concert extraordinar la Reghin

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Reghin, face parte din seria manifestărilor programate în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului, care se va desfășura, în perioada 31 mai – 9 iunie, în Târgu Mureș, Reghin și Cluj.

Aplaudată, de-a lungul vremii, pe marile scene ale lumii, de la Metropolitan din New York sau Opera din Paris, la teatre din Strassbourg, Avignon, Masada sau Beijing, soprana Brigitta Kele a fost distinsă, în 2016, cu Premiul de Excelență în cadrul Galei Premiilor Operelor Naționale din România. În concertul de la Reghin, Brigitte Kele va fi însoțită pe scenă de trei dintre cei mai prețioși artiști ai tinerei generații, laureați ai edițiilor precedente ale concursului de canto “L’ assoluta Virginia Zeani”.

Printre cei care vor urca pe scenă în cadrul spectacolului de la Reghin, susținând un program de arii și ansambluri scrise și interpretate în mod exclusiv în limba italiană, se numără baritonul Alexandru Chiriac, al cărui glas generos, cu date naturale remarcabile, a fost elogiat de critica muzicală pentru o ”bună o ințelegere și o deosebită expresivitate, care-i permit să confere sens și culoare fiecărui cuvânt și fiecărui accent”. Va mai urca pe scena de la Reghin și tânărul Alin Stoica, “un tenor cu o voce colosală”, în prezent solist al Operei Naționale din București.

Alin Stoica a a fost invitat să cânte în cadrul concertului omagial, organizat în 2017 de la Arena di Verona pentru a marca cei zece ani trecuți de la dispariţia lui Luciano Pavarotti, alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi Plácido Domingo, José Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti sau soprana Angela Gheorghiu. Li se alătură tânăra Cosmina Antonia Stancu, timp de patru ani bursieră a Fundației Principesa Margareta a României, o artistă aplaudată încă de la început de carieră pe scene din Paris, Como, Lille, Angers sau Budapesta. În prezent, Cosmina Antonia Stancu este solistă a Teatrului de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați.

Cu o voce asociată adesea cu cea a legendarei soprane Mirella Freni, Brigitta Kele și-a început cariera cu rolul Mimi din “Boema”, dar a fost aplaudată în variate ipostaze, de la rolul Desdemonei din “Othelo”, al Neddei din “Paiațe” – de Ruggiero Leoncavallo, sau în rolul Micaela – din opera “Carmen” de Georges Bizet. A preluat roluri în opere rock sau în opere mai puţin cunoscute, cum ar fi partitura Armindei din “La finta giardiniera” de Mozart sau, într-o versiune în limba maghiară montată de Teatrul Erkel din Ungaria, pe cea a Paminei din “Flautul Fermecat”.

De asemenea, a fost distribuită în opere contemporane precum “Sirenele” sau “Byzantium”, ambele semnate de compozitorul G. Selmeczi. Brigitta Kele a colaborat cu numeroase personalități ale scenei lirice internaționale, de la Angela Gheorghiu sau dirijorul israelian Daniel Oren, la regizorul Giancarlo del Monaco – fiul celebrului Mario del Monaco-, baritonul francez Ludovic Tézier sau artistul italian Stefano Secco.

A fost remarcată de Eva Wagner, consultant artistic al Operei Metropolitan din New York, care i-a propus o audiție în urma căreia a semnat un prim contract cu această prestigioasă instituţie, pentru sezonul 2016-2017, prelungit apoi până în 2018. Începând din anul 2012, Brigitta Kele este membră permanentă a ansamblului Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf. Născută la Oradea, soprana Brigitta Kele a absolvit Facultatea de Muzică din Oradea și a urmat studii aprofundate la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Până în anul 2012, soprana Brigitta Kele a fost solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca.

Reamintim că trei orașe, Târgu Mureș, Reghin și Cluj, se pregătesc să o omagieze pe strălucita soprană Virginia Zeani, în cadrul celei de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, ce se va desfășura în perioada 31 mai – 9 iunie și va reuni tineri muzicieni din întreaga lume, artiști de operă și personalități ale scenei lirice mondiale.

Cele mai citite

Claudiu Târziu (AUR): „Aberant, un elev român este amendat pentru patriotism!”

Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), se declară revoltat de cazul unui elev de liceu din...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă