Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Simon Sebag Montefiore, scriitor, istoric: „Îmi place România, are cultură“

Simon Sebag Montefiore este un istoric și scriitor englez ale cărui cărți au fost publicate în România de către Editura Trei.

Share

Maria Capelos 0 comentarii

Actualizat: 01.03.2019 - 11:52

Printre cele șapte titluri apărute în România la această editură se numără ”Trilogia Moscovei” și  ”Romanovii (1613-1918)”, ultimul volum fiind considerat cea mai documentată apariție editorială pe acest subiect. Adoră cărțile. Și nu doar să le scrie. „De când mă știu, mi-a plăcut să citesc, să am cărți în casă, să le ating și să simt mirosul paginilor”, așa a început întâlnirea scriitorului Simon Sebag Montefiore cu cititorii săi, la librăria Humanitas de la Cișmigiu. Librărie unde ne-a acordat și nouă un interviu.

Pentru documentarea volumului de istorie ”Romanovii (1613-1918)”, Montefiore a primit acces la arhivele de stat ale Rusiei, deoarece, spune el, „cred că au apreciat felul în care am tratat istoria și figurile proeminente. Nu am emis judecăți, nu am avut prejudecăți și nu am ironizat trăsături, comportamente, preferințe, trivialități. Am lăsat, de exemplu, ca informațiile din scrisori sau corespondențe să vorbească de la sine”.

În volumul ”Romanovii (1613-1918)”  ați acoperit o perioadă istorică mai lungă de 300 de ani. În ce constă documentarea pentru așa un volum? Pare o muncă atât de laborioasă.

Așa este. Este o muncă titanică, dar este și distractivă pentru că este arta de a găsi povești interesante care întregesc istoria.

Prin câte arhive ați căutat?

În destul de multe, cred că am căutat în cinci arhive din țări diferite, Ucraina, Rusia, Marea Britania, Franța. Da, în multe arhive.

Cât timp a durat această muncă de cercetare?

Pentru această carte, am împărțit documentarea în două părți: prima jumătate am făcut-o când lucram la volumul ”Ecaterina cea Mare și Potemkin”. Asta s-a întâmplat acum mai mult timp. Apoi am revenit și am continuat cercetarea. Deci, de fapt, cu totul a durat zece ani. Mult.

Faptul că strămoșii dumneavoastră au avut legături cu Romanovii a fost un avantaj? În ce mod a influențat acest lucru scrierea cărții?

M-a făcut să mă simt implicat personal mai mult. Predecesorul meu, Moses Montefiore, a vizitat doi țari. A fost chiar interesant faptul că familia mea a fost implicată și chiar s-a întâlnit cu unii țari și că un strămoș de-al meu unchi (stră-unchi) face parte din poveste. Apropo, el a vizitat și România pentru a-l vedea pe Carol I, iar aici, în Bucuresti, erau mișcări cu tentă antisemită. A venit aici și l-a văzut pe rege, ceea ce a fost curajos din partea lui, având în vedere aceste mișcări. A ieșit la balcon și a sfidat mulțimea, care protesta împotriva evreilor, deci și împotriva lui. Așa că am o conexiune și cu România, în mod interesant, nu una foarte bună. Dar iubesc România.

E prima oară când veniți în România?

Nu, e a doua oară.

Și cum vi se pare?

Îmi place Romania, are cultură, nu seamănă cu o țară slavă, ci mai degraba latină, iar eu iubesc latinii, iubesc Italia, Spania, Franța și așa mai departe, iar România este cumva versiunea estică a francezilor sau a italienilor, cu influențe orientale, otomane, deci e combinația perfectă. De aceea este România atât de frumoasă.

Ca istoric, credeți că putem înțelege mai bine Rusia de astăzi pornind de la istoria Romanovilor?

Da. Am scris cartea în mod special pentru ca oamenii să înțeleagă cum Rusia a devenit Rusia așa cum este ea astăzi. Deci da, acesta este scopul cărții.

Cât mai păstrează Rusia de astăzi din moștenirea Romanovilor?

Una mare. Haideți să o numim pe cea de astăzi ”putinism”. Este o fuziune a marii puteri a Romanovilor, a marii politici imperiale și a politicilor sovietice. Cred că se poate observa foarte clar că este o combinație dintre cele două. Iar eu am scris despre amândouă, deci...

Când începeți să scrieți, a cui voce este mai puternică: a istoricului sau a scriitorului?

Trebuie să fie ambele, deoarece am început cu istoria, pe care apoi am transformat-o în narațiune.

Cum se potrivește imaginația scriitorului cu rigurozitatea științifică a istoricului?

Nu se potrivesc, nu este nimic fantezist.

Dar creativitatea, imaginația?

Da, este o parte a misiunii, să încerci să îți imaginezi cum trăiau și gândeau oamenii este o parte importantă a cărții.

Între rigurozitatea istoricului și creativitatea scriitorului, care voce este mai puternică?

Rigurozitatea istorică este mereu mai puternică în aceste cărți, din păcate.

Și în ”Trilogia Moscovei“?

În ”Trilogia Moscovei“ este exact invers. Scriitorii nu sunt deloc interesați de istorie în această trilogie, sunt interesați de personaje și de cum se poartă și cred în ei în totalitate. Deci este cu totul diferit. De aceea îmi place să abordez ambele variante. De aceea Trilogia Moscovei este lucrarea mea favorită.

Ați scris, de asemenea, cărți pentru copii, „The Court of the Red Tsar“. Cum percepeți trecerea de la cărți precum Romanovii sau Trilogia Moscovei la literatura pentru copii. Cum este să scrieți împreună cu soția dumneavoastră?

Este minunat să scriu cu ea și consider că, într-o căsnicie, cu cât soții fac mai multe lucruri împreună, cu atât mai bine. Iar să scriu cărți pentru copii este o adevărată eliberare și o mare bucurie pentru mine.  

 

O civilizaţie de o monumentală cultură  și frumusețe

„Romanovii trăiesc într-o lume plină de rivalităţi de familie, ambiţii imperiale, fast şocant, excese sexuale şi sadism depravat; aceasta este o lume în care (…) miresele sunt otrăvite, taţii îşi schingiuiesc fiii până la moarte, fiii îşi ucid taţii, soţiile îşi asasinează soţii, un om evlavios, otrăvit şi împuşcat se scoală pare-se din morţi, bărbieri şi ţărani ajung la putere, uriaşii şi monştrii sunt obiecte de colecţie, piticii sunt azvârliţi în aer, capetele tăiate sunt sărutate, limbile sunt smulse din gâtlej, cnutul sfâşie carnea de pe trup, recturile sunt trase în ţeapă, copiii sunt omorâţi; (…) Totuşi, făurit de aventurieri aprigi şi demnitari străluciţi, acesta este imperiul care a cucerit Siberia şi Ucraina, a capturat Berlinul şi Parisul, a produs un Puşkin, Tolstoi, Ceaikovski şi Dostoievski, înfăptuind o civilizaţie de o monumentală cultură şi o neasemuită frumuseţe”, spune Simon Sebag Montefiore.

 

Cei mai prodigioşi făuritori de imperii

„Era anevoios să fii ţar. Rusia nu era o ţară lesne de cârmuit. Douăzeci de suverani din dinastia Romanov au domnit vreme de 304 ani, din 1613 până la distrugerea imperiului prin Revoluţia din 1917. Ascensiunea lor a început în timpul domniei lui Ivan cel Groaznic şi s-a încheiat pe vremea lui Rasputin. Cronicarii romantici ai tragediei ultimului ţar preferă să sugereze că familia ar fi fost blestemată, însă Romanovii au fost, de fapt, cei mai prodigioşi făuritori de imperii de la mongoli încoace. Se estimează că Imperiul Rus s-a mărit cu câte 55 de mile pătrate (142 km2) pe zi, după ce Romanovii au urcat pe tron, în 1613, adică peste 20.000 mile pătrate pe an. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, stăpâneau o şesime din suprafaţa globului pământesc, iar expansiunea lor teritorială continua încă. Făurirea unui mare imperiu a fost în sângele fiecărui Romanov.“ Așa începe Simon Sebag Montefiore volumul istoric dedicat uneia
dintre cele mai renumite dinastii din istoria Rusiei, „Romanovii (1613-1918)“.

 

Tabieturi

Tabieturile sale de scriitor sunt surprinzătoare, Montefiore declarând că, atunci când scrie, se concentrează cel mai bine ascultând muzică tare, preferabil rap. „Uneori se mai plâng și vecinii”, se amuză el. Dacă are nevoie de inspirație, folosește câteva „rețete“ care nu dau greș niciodată: „Îmi place foarte mult să fac jogging, în special în pădure, la țară. Și, de asemenea, este important pentru mine să vizitez locuri noi, alte țări și să-i cunosc pe oamenii de acolo“.

Comentarii

loading...