Pe Muntele Tabor, în fața a trei ucenici, Petru, Iacob și Ioan, Mântuitorul se arată într-o lumină supranaturală, împreună cu Moise și Ilie.
Despre semnificația sărbătorii ne-a dat câteva detalii părintele profesor Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București: „Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos are o dublă semnificație. În primul rând, ca odinioară pe cei trei Sfinți Apostoli Petru, Iacob și Ioan, Mântuitorul dorește să ne încredințeze că El este cu adevărat Fiul
lui Dumnezeu întrupat, venit pe pământ pentru mântuirea noastră. Ca noi să înțelegem ca și Sfinții Apostoli că El este Mesia cel prezis de prooroci, a adus cu Sine în chip minunat pe Sfinții Moise și Ilie care reprezentau Legea și Proorocii Vechiului Testament care a pregătit poporul ales pentru venirea Sa. A doua semnificație majoră este aceea că prin Schimbarea la Față înaintea ucenicilor, Mântuitorul Iisus Hristos a descoperit destinul nostru, al oamenilor, voit de Bunul Dumnezeu din veșnicie și anume ridicarea noastră de la chip la asemănare sau îndumnezeirea noastră“.
Această sărbătoare este numită în popor și Preobrajenia sau Probojenia și rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov.
Sfântul Evanghelist Matei prezintă în cuprinsul Evangheliei sale momentul Schimbării la Față: „Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L. Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur“ (Mt. 17, 1-9). De asemenea, minunea petrecută pe muntele Taborului este relatată și de sfinții evangheliști Marcu (9, 2-9) și Luca (9, 28-36).
Începuturile sărbătorii
La început, sărbătoarea Schimbării la Față se pare că a fost aniversarea anuală a sfințirii bisericii zidite în sec. IV de Sfânta Elena, pe locul de pe Muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea Domnului la față. Praznicul este menționat în sec. VII, într-un calendar liturgic local al Ierusalimului, apoi în sec. VIII găsim sărbătoarea enumerată în sinaxarele constantinopolitane și în diferite cărți liturgice și manuscrise grecești. De asemenea, tot din sec. al VIII-lea se păstrează o predică festivă a sfântului Andrei Criteanul la Sărbătoarea Probojeniei.
Sărbătoarea a fost generalizată până la sfârșitul sec. al VIII-lea, când Sfinții Ioan Damaschinul și Coma de Maiuma au compus imne pentru slujba zilei.
În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat prin hotărârea luată de papa Calist III de a o consacra definitiv, drept mulțumire pentru victoria armatei creștine asupra turcilor, la Belgrad, în anul 1456.
