10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăCulturăRecital de pian şi poezie la Muzeul Naţional Cotroceni

Recital de pian şi poezie la Muzeul Naţional Cotroceni

Poetul Robert Wordsman va recita versuri în limba engleză, creaţii proprii, pe care le-a scris cu gândul la România, ţara sa adoptivă. Poemele fac parte din seria “Deep Ground”. 

Adina Cocargeanu va interpreta la pian piese ale marelui compozitor George Enescu. Publicul va putea audia lucrările “Voix de la steppe”, “Sarabande”, “Choral”, “Burlesque” şi altele.

Robert Wordsman, poet şi profesor de cunoaştere imaginativă, cultură şi limbă, este originar din nordul Angliei. În prezent trăieşte lângă Sibiu. Colecţia sa de versuri “Deep Ground” este despre România, ţara pe care a început deja să o numească “acasă”. A susţinut recitaluri în Marea Britanie, Sibiu şi Bucureşti.

Adina Cocargeanu este originară din Constanţa şi a studiat pianul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale de pian şi a susţinut recitaluri în Austria, Spania, Turcia, Statele Unite şi România. În prezent, este repetitor la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” din Bucureşti.

Cele mai citite

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Șapte răniți după un accident de circulație pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad

Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la...

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...
Ultima oră
Pe aceeași temă