8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăCulturăPremiu internațional de excelență pentru un fotograf român

Premiu internațional de excelență pentru un fotograf român

Adrian Câtu, fotograf la Documentaria, a câștigat un Premiu de Excelență la categoria Portret, în cadrul celei de-a 77-a ediții a competiției de fotojurnalism “Pictures of the Year International” (POYi).

Fotojurnalistul Adrian Câtu a obținut acest premiu pentru fotografia “Patric”, realizată în iunie 2019, reprezentând un băiat care a suferit o intervenție de corectare a unei malformații cardiace congenitale.

“Sunt diagnosticate aproximativ 1200 noi asemenea cazuri pe an la copii, și abia ajung să fie operate în jur de 500, pentru că există prea puțini chirurgi specializați pe așa ceva. Am fost impresionat de curajul lui Patric și al celorlați copii pe care i-am cunoscut”, a declarat Adrian Câtu.

Concursul “Pictures of the Year International” a fost inițiat în 1944 de Missouri School of Journalism,
ca o competiție pentru fotoreporterii americani și a devenit ulterior unul din cele mai
importante concursuri internaționale de fotojurnalism.

La ediția din acest an au fost înscrise zeci de mii de imagini, grupate pe 35 de categorii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă