Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Premiile celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard

Premiile celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard

Share

COMUNICAT DE PRESA 0 comentarii

Actualizat: 23.10.2018 - 09:41

Ediția a șasea a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard s-a încheiat. Au fost zile pline: spectacole de top, întâlniri de suflet şi multă emoţie. Festivalul a avut, şi în acest an, un palmares bogat: 10 zile cu 34 de reprezentații din 9 țări, 13 discuții cu publicul după spectacole, 2 evenimente stradale, 6 spectacole-lectură, 4 colocvii, 6 lansări de carte de teatru, 3 expoziții foto, 6 spații diferite: Teatrul Nottara, Teatrul Țăndărică, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior,  Institutul Maghiar Balassi și Librăria Cărturești-Verona.

Juriul, format din: Roxana Croitoru, Irina Ionescu, Carmen Mihalache, Emil Boroghină și Doru Mareș, a decis premiile la secțiunea care a dat tema acestei ediții, Criza comunicării:

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal: Luminița Erga, pentru rolul Regina din spectacolul Hamlet în sos picant, regia: Alexandru Jitea, producție a Teatrului Nottara, București

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Miklós Bács, pentru rolul Victor din spectacolul Ilegitim de Adrian Sitaru și Alina Grigore, regia: Adrian Sitaru, producție a Teatrului Maghiar de Stat, Cluj

Premiul pentru cea mai bună muzică în spectacol: Ada Milea pentru muzica din spectacolulul-concert Visătorul, după Ian McEwan, producție a Teatrului Tineretului, Piatra Neamț

Premiul pentru cel mai bun decor: Constantin Ciubotariu pentru spectacolul Gardenia, în regia lui Zoltán Balázs, producție a Teatrului Odeon, București

Premiul pentru cea mai bună regie: Alexandru Mâzgăreanu pentru spectacolul Tartuffe, de Molière, producție a Teatrului Maria Filotti, Brăila

Premiul pentru cel mai bun spectacol: Ilegitim de Adrian Sitaru
și Alina Grigore, regia: Adrian Sitaru, producție a Teatrului Maghiar de Stat, Cluj

Și la ediția din acest an, publicul a avut un cuvânt de spus. Juriul spectatorilor, din care au făcut parte: Luiza Ciorpan, Dora Lazăr și Dan Sfetcu, a acordat următoarele premii, la secțiunea Bulevardul comediei:

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal: Daniela Minoiu, pentru rolul Țața Veta din spectacolul Despre olteni, cu dragoste, în regia lui Constantin Fugașin, producție a Teatrului Nottara, București

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Claudiu Bleonț, pentru rolul Doctor Ginvins din spectacolul Elefantul din cameră, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, producție a Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova

Premiul pentru cel mai bun spectacol: Comedia erorilor de William Shakespeare, regia: Bocsárdi László, producție a Teatrului de Nord, Trupa Harag György, Satu Mare

Anca Băjenaru, Victoria Cociaș, Ada Navrot, Crenguța Hariton, Andreea Măcelaru Șofron, Luminița Erga, Diana Roman, Cristina Juncu, Isabela Neamțu, Mihaela Subțirică, Ioana Calotă, Daniela Minoiu, Cristina Stoica Ivanciuc, Sorina Ștefănescu, Laura Vasiliu, Laura Anghel, Corina Dragomir, Alexandra Aga au primit premii în cadrul secţiunii Premiere în Fest(in).

Ediția de anul viitor, care va avea ca temă principală Criza feminității, se va desfășura în perioada 12 – 20 octombrie 2019.

Le mulțumim călduros tuturor partenerilor și sponsorilor noștri.

Comentarii

loading...