Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Palatul Elisabeta va putea fi vizitat în această toamnă

Familia Regală a României anunţă că Palatul Elisabeta îşi deschide din nou porţile, în perioada 22 octombrie - 15 noiembrie, sezonul de toamnă fiind dedicat Regelui Mihai 1.

Share

Romania libera 0 comentarii

18.10.2020 - 20:12

Orarul zilnic de vizitare va fi 10,00 - 13,00 şi 14,00 -17,00.

„Sezonul de toamnă este dedicat Regelui Mihai I şi cuprinde ziua de naştere a suveranului (25 octombrie) şi ziua sa onomastică (8 noiembrie). Expoziţia va avea, aşadar, elemente de noutate. Totodată, vizitatorii vor primi un pliant cu fotografii şi texte care descriu pe larg expoziţia permanentă. Vizitatorii nu au nevoie de rezervare prealabilă. Ei se pot prezenta direct la poarta de intrare. Adresa Palatului Elisabeta este şoseaua Kiseleff nr. 28, Sector 1 Bucureşti (prin intrarea Româneşti de lângă Muzeul Satului)", informează Familia Regală a României, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, accesul se va face pe baza biletelor de intrare, tarifele biletelor fiind: pentru copii, studenţi şi pensionari 20 de lei, pentru adulţi - 40 de lei.

Se pot organiza vizite pentru grupuri speciale, scriind un mesaj la [email protected] Vă rugăm să transmiteţi în e-mail data, ora şi numărul de participanţi care vor alcătui grupul. Menţionaţi dacă doriţi asigurarea unui ghid exclusiv pentru grup şi - eventual - dacă doriţi ca prezentarea Palatului Elisabeta să fie făcută în limba engleză sau franceză. Tarifele suplimentare pentru ghid în limba engleză sau franceză: 160 lei/grup. Expoziţia are un caracter permanent şi funcţionează în ianuarie-februarie, iulie-septembrie şi octombrie-noiembrie ale fiecărui an. Ea este un proiect al Asociaţiei Casa Majestăţii Sale.

Comentarii