20.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăCultură”One World” - Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului, ediția...

”One World” – Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului, ediția nr.13

Ediția din acest an a Festivalului este dedicată omului fără o identitate clară în mentalul majorității – străinul, minoritarul, marginea, periferia și tot ceea ce nu e inclus în acea majoritate. El poate fi asociat, în funcție de context, la fel de bine cu o persoană de etnie romă, cu o persoană homosexuală, cu o persoană săracă sau cu un refugiat sau imigrant.

Pe parcursul celor zece zile de festival sunt programate filme, dezbateri și evenimente inedite. Proiecțiile vor avea loc la Verde Stop Arena, Cinema Elvire Popesco, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Cinema Muzeul Țăranului, Mercato Kultur, BRD Scena 9 și Manasia Hub, și vor avea loc doar seara, concomitent în toate spațiile.

Secțiunea principală a ediției de anul acesta a festivalului, intitulată „Habar n-ai tu cât te iubesc”, va fi dedicată minorității rome, cu ocazia unui moment simbolic în istoria mentalităților din societatea românească: în sfârșit, după mai bine de un secol și jumătate de la desființarea robiei, cei care și-au eliberat mintea de stigmatul față de romi i-au depășit ca pondere pe cei care încă nu îi acceptă ca egali în societate. Cele douăsprezece filme vor fi proiectate la Verde Stop Arena, iar fiecare seară se va încheia cu un eveniment special aflat în relație cu tema centrală.

Competiția Internațională va oferi o panoramă a cinema-ului documentar actual, în ce are el mai ambițios din punct de vedere conceptual și formal, și va dovedi faptul că limbajul cinematografic este o materie vie, în perpetuă transformare și reinventare. Pentru prima oară în istoria festivalului, aceasta va fi prezidat de un juriu format din profesioniști care vor recompensa cel mai bun titlu din cele nouă înscrise în cursă. Juriul va fi compus din Claire Simon, Mariana Otero, Abbas Fahdel, Ana Lungu și Ivana Mladenovic.

De asemenea, va continua tradiția juriului liceenilor, alcătuit anul acesta din Raluca Mirea, proaspătă absolventă a Liceului Matei Basarab, Damian Ouatu, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, Anastasia Piperea și Alexandra Roceanu, care învață la Complexul Educațional Laude-Reut, Maria Munteanu, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din capitală, și Maria Păun, elevă la „Gheorghe Lazăr”. Noutatea acestei ediții constă în parteneriatul dintre One World Romania și Super-festivalul de filme făcute de adolescenți, care vor colabora pentru a le oferi tinerilor selectați un parcurs mai aprofundat și de durată. Liceenii din juriu vor fi ajutați să-și dezvolte acuitatea în perceperea particularităților artei filmice printr-un atelier de film documentar de patru zile în timpul festivalului, intitulat „Zero la Purtare”.

Tot pentru prima oară, va fi decernat premiul publicului la One World Romania. Cele trei filme câștigătoare (ale premiului competiției internaționale, juriului liceenilor și premiului publicului) vor fi proiectate în ultima seară a festivalului, duminică, 30 august.

„În cadrul festivalului vom aduce în atenția publicului nu doar discriminările de orice fel, ci și atitudinea noastră, a tuturor, față de Celălalt, facilitatea cu care alunecăm spre stereotipuri, fie ele și pozitive, în încercarea de a ne defini mai ușor propria identitate. În acest an, tonul festivalului va fi unul de celebrare a diversității, conștienți în același timp de realitățile unor categorii întregi de persoane menținute la marginile societății. V-am pregătit, așadar, o serie de activități și de evenimente care, dacă veți accepta să le parcurgeți, ar trebui – sperăm – să vă apropie de alteritate și să vă conducă spre iubire și apreciere, două dintre cele mai frumoase sentimente umane.“ – Andrei Rus și echipa One World Romania

Toate evenimentele se vor derula în conformitate cu normele sanitare impuse de autorități, care vor fi obligatorii atât pentru spectatori cât și pentru echipă, în vederea protejării sănătății tuturor.

În paralel, toate filmele vor fi de asemenea disponibile online pe site-ul festivalului și pe platforma Eventbook pe toată durata festivalului: https://festival-oneworld.ro/l/ro/

Festivalul este organizat de Asociația One World Romania, în parteneriat cu Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Institutului Cultural Român, UNHCR – Agenția ONU pentru Refugiați, Fundației ERSTE prin Fondul de Solidaritate CEE, Uniunii Cineaștilor din România, DACIN-SARA, Reprezentanței Comisiei Europene în România și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Festivalul a fost fondat în 2008 de Centrul Ceh din București.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă