Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Violeta Beclea, inginera de argint a atletismului românesc

Extrem de studioasă din fire, Violeta Beclea Szekely ar fi vrut să urmeze dreptul, dar a terminat TCM, a fost bună la handbal, dar a devenit celebră pentru performanţele de excepţie înregistrate la atletism. Cel mai ...

Share

Daniela Ionescu 0 comentarii

16.06.2011 - 19:53

Extrem de studioasă din fire, Violeta Beclea Szekely ar fi vrut să urmeze dreptul, dar a terminat TCM, a fost bună la handbal, dar a devenit celebră pentru performanţele de excepţie înregistrate la atletism.

Cel mai preţios trofeu obţinut de Violeta Beclea Szekely, care a încununat o activitate de un sfert de veac în atletism, a fost medalia de argint cucerită în proba de 1.500 m, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000. Totuşi, marea sa tristeţe legată de această performanţă a fost că a ratat titlul olimpic pentru numai 5 sutimi de secundă, lucru mai rar întâlnit în probele de semifond. Alături de argintul olimpic în „vistieria" fostei atlete se află, printre multe altele, cinci medalii, tot de argint, obţinute la campionatele mondiale, dar şi câteva lingouri de aur pe care le-a împărţit cu alţi cinci performeri după ce a câştigat şapte etape ale concursului Golden League. Din 2002 de când s-a retras din activitatea competiţională, Violeta Beclea Szekely este om de bază la Departamentul de marketing şi comunicare al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi se ocupă de faţa nevăzută a performanţei, de care nu avea habar pe vremea când concura pe marile stadioane ale lumii.

Când te-ai gândit că atletismul va deveni o meserie pentru tine?

Mai întâi trebuie să spun că m-am apucat de atletism din întâmplare, prin clasa a opta. Practic, profesorul meu de educaţie fizică din şcoala generală, pasionat de meseria sa, a remarcat calităţile mele de atletă şi m-a trimis la concursuri. Culmea este că aptitudinile mele au ieşit în evidenţă la handbal, pentru că la orele de sport, în general, fetele jucau handbal, iar băieţii fotbal. Eu, cum puneam mâna pe minge, sprintam şi în câteva secunde eram la poarta adversă.

Cum se face că n-ai ales handbalul?

La începutul clasei a IX-a, un antrenor de la Dinamo a vrut să mă ia în echipa de handbal a clubului, dar trebuia să merg la Bucureşti, iar eu n-am vrut să plec de acasă (n.r. - Violeta Beclea s-a născut în Dolheştii Mari, în judeţul Suceava). Aşa că am mers la liceu în Suceava şi am început să mă antrenez la Clubul Sportiv Şcolar de acolo. Ar fi trebuit să merg în fiecare zi la antrenamente, dar nu mă duceam decât de vreo două ori pe săptămână, pentru că preferam să învăţ. Pe lângă faptul că am fost toată viaţa o persoană studioasă, nu eram deloc convinsă că menirea mea este să fac atletism de performanţă.

Primele rezultate te-au convins să alegi să faci carieră în sport?

Sincer, nu. În clasa a XI-a am vrut să abandonez sportul definitiv pentru a mă apuca serios de învăţat pentru facultate, deoarece voiam să dau la drept.

Atunci au sărit oamenii din jurul meu, antrenori şi specialişti din federaţia de atletism. Cu toţii mi-au arătat tot felul de rapoarte potrivit cărora atleţi celebri nu reuşiseră performanţele mele când erau de vârsta mea şi m-au convins că am potenţial.

Aşa că m-am hotărât să dau la ANEFS, dar cum în perioada în care se dădeau probele fizice şi de aptitudini eu am fost plecată la Campionatele Europene de juniori, am ratat ANEFS. Aşa că am dat la TCM, la Suceava, şi am intrat.

Nu a fost dificil să faci şi sport de mare performanţă şi să urmezi în paralel o facultate tehnică?

Ba da. Am vrut chiar să mă las după primul semestru. Erau prea multe materii de specialitate şi desen tehnic. O profesoară de matematică m-a sfătuit să fac un efort să termin primul an şi apoi să iau o decizie. Am ascultat-o şi aşa am ieşit inginer. N-am profesat însă niciodată.

Te-a ajutat ingineria în cariera sportivă?

Foarte mult. Sportul oricum te educă şi îţi ordonează viaţa, iar completat cu studiile tehnice devii mult mai logic şi mai organizat. Dacă privim în jur, vedem că foarte mulţi dintre inginerii din ultimul eşalon al comunismului, să le spunem aşa, sunt manageri la firme de succes de astăzi.

Care erau, pentru tine, momentele cele mai dificile din timpul concursurilor?

Era presiunea competiţiilor, pentru că aveam concursuri foarte dese, aproape săptămânal. Din punct de vedere fizic mă recuperam destul de repede, dar oboseala psihică mă dărâma. De fapt, cred că această uzură determină un sportiv să renunţe la un moment dat.

Care a fost proba ta favorită?

Poate n-o să-ţi vină să crezi, dar mie cel mai mult mi-a plăcut să alerg 800 m, chiar dacă cele mai bune rezultate le-am avut la 1.500 m. Personal, proba de 800 mi s-a părut cea mai potrivită pentru mine, poate şi pentru că am început cu ea, dar antrenorul a fost cel care a analizat şi a decis că am şanse mai mari să obţin rezultate la 1.500 m pe plan mondial.

Te-ai gândit vreodată ca la un blestem că nu ai reuşit să cucereşti nici un titlu mondial şi a trebuit să te mulţumeşti de cinci ori cu medaliile de argint. A fost cea mai mare dezamăgire ratarea titlului olimpic de la Sydney?

Evident că mi-aş fi dorit să câştig un titlu mondial sau olimpic, dar de fiecare dată am spus că şi argintul este bun. Am fost, într-adevăr, extrem de tristă că nu am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Sydney, dar mai supărată am fost că am pierdut la numai 5 sutimi de secundă, ca într-o cursă de viteză, după ce am alergat 1.500 m. Am luat însă şi atunci partea plină a paharului, urcasem pe podium.

Din punct de vedere financiar eşti mulţumită cu ce ai câştigat din atletism?

Da. În atletism, dacă urci pe podium, ajungi să câştigi destul de bine. Eu sunt una dintre fericitele care pot trăi decent şi liniştit din banii câştigaţi din atletism. Este adevărat că am investit inspirat în imobiliare şi mai avem o micuţă firmă de geamuri termopan cu care nu ne îmbogăţim, dar nu avem grija zilei de mâine.

Ai spus dintotdeauna că nu vei încerca să o îndrumi spre marea performanţă pe fetiţa ta. Ai observat totuşi la ea o înclinaţie specială spre vreun sport?

Alexandra face mult sport în general. Înoată, schiază, joacă tenis, aleargă, de fapt alergăm împreună de câteva ori pe săptămână şi câte cinci kilometri, şi multe altele. A făcut şi dansuri, vreo patru ani, dar a abandonat pentru că nu şi-a găsit partener pe măsură. De un an face echitaţie şi se pare că în curând o să intre şi în concursuri. Nu ştiu însă dacă o să se îndrepte către marea performanţă în acest domeniu. Îmi place însă că este extrem de activă şi o voi susţine, indiferent ce va dori să facă.

Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?


Venirea pe lume a Alexandrei, fetiţa mea. Este medalia de platină pe care mi-a oferit-o viaţa, dacă mă pot exprima aşa, iar acest lucru l-am realizat după ce am renunţat la activitatea sportivă, după ce peste medalii s-a aşezat praful, iar performanţele sportive au fost date uitării.

Care este cel mai mare regret?

Am de fapt două regrete. Pe de-o parte, că nu mi-am găsit timp să fac şi cel de-al doilea copil, iar pe de alta, că n-am urmat dreptul. Cu toate acestea, dacă ar fi să o iau de la capăt aş face acelaşi lucru, pentru că am trăit la intensitate maximă momente care n-ar fi existat dacă n-aş fi urmat calea performanţei sportive.

O dorinţă încă nerealizată?

Ar fi că nu mai am un copil. Este însă foarte târziu să mă mai gândesc la aşa ceva.

De ce te temi cel mai mult în viaţă?

De bătrâneţe şi de boală. De fapt, cred că de boală mi-e cel mai frică, pentru că nu mi-ar plăcea să-mi pierd sănătatea.

Ce ai lua pe o insulă pustie?

I-aş lua pe fetiţa mea Alexandra, pe soţul meu şi pe mama.

Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc şi o fac şi acum. În cantonamente în special citeam mult pentru că nu aveam ce face. Ultima carte pe care am citit-o a fost „Ultimul cântec", de Nicolas Spark. Am luat-o de la fiica mea pentru că vreau să fiu aproape de modul de a gândi al adolescenţilor.

Cine ţi-a fost model în carieră?

Maricica Puică. Am crescut cu şi lângă ea, după care mi-a fost antrenoare.

DE 5 ORI
- A cucerit medalia de argint la Campionatele Mondiale la Sevilia (1991 - 800 m), Toronto (1993 - 1.500 m), Maebashi (1999 - 1.500 m), Lisabona (2001 - 1.500 m, în sală), Edmonton (2001 - 1.500 m).

50 KG DE AUR - Puse în joc de Federaţia Internaţională de Atletism a împărţit cu alţi cinci sportivi în 2001, când a câştigat toate cele şapte etape de Golden League.

2001 - Anul în care a fost nominalizată de forurile internaţionale pentru a intra în lupta pentru titlul de cea mai bună atletă a lumii.

4 PROBE - A alergat în cursul carierei, 800 m, 1.500 m, 3.000 m şi cros, unde este campioană balcanică, dar favorita sa a fost proba de 800 m.

5 SUTIMI DE SECUNDĂ - Au despărţit-o de medalia de aur la proba de 1.500 m la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...