Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Un tânăr cu trei facultăţi a înfiinţat muzeul manelelor

Dacă îţi sună în cap o melodie cu versuri ca „Pentru mine tu eşti cerul/soarele strălucitor/tu eşti roua dimineţii/fără tine simt că mor" şi nu mai ştii cine-o cântă, sunt şanse bune să o găseşti pe ...

Share

Vlad Ursulean 0 comentarii

29.03.2010 - 21:24
Dacă îţi sună în cap o melodie cu versuri ca „Pentru mine tu eşti cerul/soarele strălucitor/tu eşti roua dimineţii/fără tine simt că mor" şi nu mai ştii cine-o cântă, sunt şanse bune să o găseşti pe site-ul manelevechi.info. Acolo te întâmpină poza unui mustăcios la cravată şi cămaşă suflecată, simbol al artistului de tarabă, imortalizat pe benzi jerpelite de magnetofon şi importat pe Internet într-un loc cu o denumire bizară: Muzeul de manele. Fără fandoseli, site-ul arhivează „pionierii" manelelor: Accent, Albatros şi Naste din Berceni, Azur, Generic, Real B. Un vizitator comentează în cartea de oaspeţi: „E o adevărată lucrare de patrimoniu! Aşa ne distram noi ca studenţi în anii '80-'90".

 

Cum ai ajuns să asculţi mizeriile astea?

În anii 2000, studenţii nu se mai distrează aşa. Moda e să pleci la universităţi din Vest, să călătoreşti şi să fii cetăţean internaţional. Aşa pare şi Petre Bîrlea, un tânăr de 25 de ani, cu care m-am întâlnit într-un tractir cu lambriuri pe pereţi. La o ciorbă, Petre povesteşte cum a făcut studii culturale europene la Facultatea de Litere. Apoi a plecat în Marea Britanie, la University of East Anglia, unde a învăţat sociologie. În anul III s-a transferat în Franţa unde şi-a luat a doua licenţă. Iar acum a început-o la Bucureşti pe a treia: psihologia. Ascultă Yann Tiersen, Massive Attack sau Radiohead, dar îi plac şi manelele „de tranziţie" sau muzica lăutărească. Le-a făcut şi site-uri: manelevechi.info şi lautarie.net. Aşa că multă lume l-a întrebat: „Băi, tu, ăsta cu trei facultăţi, cum ai ajuns să asculţi mizeriile astea?".

De la Metallica la Gabi Luncă

„Când eram eu tânăr, prin clasa a X-a, făceam bani să merg la mare - umpleam CD-uri cu muzică şi le vindeam pe net. Puneam toate albumele de la Metallica sau Iron Maiden în 700 de mega pe un CD, ştiam că se vând. Făcusem rost de nişte muzică populară, pe care o băga un DJ la nunţi de oraş de mâna a doua. M-a sunat un nene, că i-am trimis vreo patru CD-uri cu muzică din asta, şi mi-a zis: «Băi Petrică, am şi eu o rugăminte la tine. Vreau să-mi faci şi mie un CD cu lăutărească d-asta de se-ascultă la patru dimineaţa. Caută melodii de inimă albastră». Mi-a dat şi nişte nume - Romica Puceanu, Gabi Luncă. Mi-am notat, am început să fac săpături şi mi s-a părut fascinant."

„Eşti român, eşti haiduc"

Al doilea episod care l-a apropiat de lăutărie s-a petrecut în Anglia: un prieten de-al lui a ajuns acolo la studii şi colegii de cămin l-au întrebat: „A, eşti român, eşti haiduc?". Încurcat că nu-l întreabă de Hagi, Dracula sau Ceauşescu, Bîrlea a aflat că se refereau la Taraful Haiducilor din Clejani, pe care toţi străinii îl ştiau, dar românul nu. Aşa a aflat şi Petre de ei şi le-a căutat pe Internet toată discografia. Câteva luni mai târziu a ajuns la Paris şi a văzut un anunţ într-o revistă: venea Taraf de Haidouks. Bilete n-a găsit, se dăduseră de două săptămâni, dar a venit cu o jumătate de oră înainte de concert şi a dat peste lăutari. Un violonist bătrân i-a zis: „Las' că te trec eu! Ce, fac ei concertul? Dacă nu te lasă, te luăm cu noi în culise sau pe scenă". Lăutarii au încasat ei preţul biletului şi l-au băgat în sală.

„Eram din altă clasă socială"

De manelele vechi îl leagă copilăria. „Din anii '90 sunt câteva piese care îmi plăceau foarte mult. Una se numeşte «Portofele, portofele», cu unul care ajunge la Jilava că a furat un portofel. Pe unele le-am descoperit târziu, dar astea - Albatros, Generic - am crescut cu ele. În familie nu se ascultau, părinţii nu aveau benzi cu aşa ceva. Aveam o soră mai mare, la liceu, care a venit odată acasă cu o casetă cu Albatros şi au certat-o. Eram din altă clasă socială sau aşa ceva..."

„Mă aşteptam să fie d-ăştia ca mine, tineri boemi"

În prezent, „manele vechi" e un oximoron. Maneaua modernă e prin definiţie nouă şi perisabilă, pentru că se reciclează permanent. Nimeni nu vrea să asculte maneaua de anul trecut. Sunt destui însă care vor să asculte proto-maneaua de acum 20 de ani. Aşa ajung la site-ul lui Petre, pornit de peste trei ani. „Pe manelevechi.info e aproape o regulă că lumea nu ştie gramatică, dar eu nu-i judec. Mă aşteptam să fie d-ăştia ca mine, nişte tineri boemi care-au descoperit o chestie din trecut şi i-au văzut partea frumoasă. Mulţi sunt, în schimb, oameni în jur de 30 de ani din «clasa muncitoare»."

La cules de folclor

Tânărul nostalgic nu se mulţumeşte să scoată „pietre preţioase" din „minereul" de pe YouTube sau Trilulilu. Din când în când îşi ia prietenii şi merge la cules de folclor. Se opresc prin sate şi intră-n bodegi, vorbesc cu moşii beţivi şi găsesc lăutarii. Majoritatea cântă cu orga, dar mai sunt şi unii autentici, pe care îi înregistrează. „Cum i-a găsit Dinescu pe Mambo Siria, ăsta-i visul meu, să-i descopăr pe alţii."

Imnul-manea al Europei

De când are site-urile, Petre a putut să experimenteze toată ura care înconjoară muzica. „Pe mine mă enervează oamenii care, când aud «manele», îi bagă pe toţi în oala cu proşti. Manelele au trecut în mainstream pentru că au televiziunea lor, sunt peste tot, dau concerte şi la Polivalentă. Dar ura aia viscerală între manelişti şi antimanelişti se dă în continuare. Gusturile despre ce înseamnă o melodie frumoasă sau urâtă sunt induse, e programare socială. Foarte mulţi urăsc manelele, dar ascultă Anda Adam sau Trăistariu. Cum stabileşti axiologic ce-i mai cult, mai dezirabil?"

După o conferinţă ţinută în sudul Franţei cu tineri din toată Uniunea Europeană, la petrecerea de seara, Petre le-a pus celor 60 de delegaţi din 27 de ţări o melodie a interpreţilor Ghenosu şi Limbă Neînfricată, cu refrenul „Spania, Italia, Franţa şi Germania". Le-a spus că e imnul Europei. Neştiind toată polemica din jurul manelelor, tinerii intelectuali europeni au primit-o cu braţele deschise. S-au urcat pe mese şi au dansat. 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...