10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialRadu Beligan, Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate

Radu Beligan, Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate

Radu Beligan a primit marţi seară Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la cea de-a XVIII-a ediţie a Galei Superlativelor VIP 2013 “Oamenii Schimbării”, care s-a desfăşurat la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”.

Radu Beligan nu a putut fi prezent la eveniment, însă a transmis mulţumirile sale prin intermediul unui mesaj video, conform Agerpres.

“Au trecut mulţi ani de când între mine şi publicaţia dumneavoastră s-a legat o lungă şi trainică prietenie. Se ştie că între prieteni fiecare trebuie să dea câte ceva. Dvs. mi-aţi dat de-a lungul timpului o mulţime de premii, culminând cu cel din seara aceasta, când am marele regret că nu vă pot sta alături. În schimb, eu v-am oferit întotdeauna dumneavoastră şi cititorilor dumneavoastră dragostea mea iremediabilă. Vă iubesc şi atât cât va vrea Dumnezeu, iubirea mea pentru dumneavoastră va rămâne neschimbată”, a spus maestrul Radu Beligan.

Printre laureaţii serii s-au numărat, la categoria Film, producătoarea Ada Solomon iar la categoria Teatru, regizoarea Chris Simion, conducătoarea companiei de teatru independent D’Aya.

Premiul la categoria Artă Populară i-a fost acordat naistului Nicolae Voiculeţ pentru spectacolul “Maria Tănase — 100 de ani de la naşterea sa”.

Cercetătorul din Cluj-Napoca Radu Silaghi-Dumitrescu, inventatorul împreună cu o echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie a Universităţii “Babeş-Bolyai” a sângelui artificial, a primit distincţia pentru Ştiinţă şi Viaţă.

Premiul pentru Muzică i-a revenit artistei basarabene din Republica Moldova Alexandrina Hristov, în timp ce distincţia pentru Divertisment i-a fost acordată realizatorului emisiunii de umor “Doza de Haş”, Mikey H (pe numele său real Mihai Holhoş).

La categorie Educaţie premiul i-a fost acordat tânărului inventator Ionuţ Budişteanu, care la 20 de ani a fost cel mai tânăr premiant al galei.

Distincţia pentru Contribuţie la Dezvoltarea Societăţii a fost acordată Fundaţiei ADEPT Transilvania, înfiinţată cu scopul de a conserva biodiversitatea şi peisajele de Înaltă Valoare Naturală din zona Sighişoara — Târnava Mare. Au fost premiaţi de asemenea Carmen Brumă, Sorin Popescu şi Roxana Tampau, de la SOS Satele Copiilor România.

Tot două premii au fost şi la categoria Jurnalism. În domeniul presei scrise câştigători au fost ziariştii de la “Gândul” Florin Negruţiu şi Alina Matiş, pentru ancheta “Sindromul NU”, iar pentru jurnalism de televiziune distincţia i-a fost acordată Sandei Nicola de Digi 24.

Un premiu special al galei au fost acordat acad. prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat din România, director al ‘Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Dan Setlacec’ — Institutul Clinic Fundeni.

“Anul 2013 a fost cel mai bun an pentru transplantul românesc. (…) Aş dori să consider acest premiu ca un mesaj de siguranţă pentru toţi cei aflaţi în suferinţă”, a spus profesorul Irinel Popescu la primirea distincţiei.

De asemenea, premii speciale au fost oferite preşedintelui Asociaţiei Române de Turism Medical, Alexandru Constantin, şi lanţului de supermarketuri Mega Image.

Ultima distincţie a serii, premiul la categoria Omul Anului, a fost acordată “oamenilor care au avut curajul în 2013 să iasă în stradă şi să-şi susţină cererile” — Protestatarii. Ca să ridice premiul, pe scenă au venit mai mulţi tineri, care purtau măşti reprezentând mai multe personalităţi din politica românească, de la primarul Sorin Oprescu până la preşedintele Traian Băsescu.

Pe parcursul evenimentului, au susţinut momente artistice trupa de balet a Teatrului “Constantin Tănase”, naistul Nicolae Voiculeţ şi cântăreaţa Alexandrina Hristov.

Printre invitaţii galei s-au numărat actorii George Ivaşcu, Marius Bodochi, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Ileana Stana Ionescu, cântăreţii Margareta Pâslaru şi Gheorghe Turda, dar şi ambasadorul Israelului la Bucureşti, Dan Ben-Eliezer.

Ediţia a XVIII-a a Galei Superlativelor VIP se doreşte a fi o retrospectivă de final de an a fiecărui domeniu semnificativ din societatea românească, de la teatru, film, muzică, lumea afacerilor, până la educaţie, ştiinţă şi viaţă

 

Cele mai citite

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă