Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Portretul dictatorului la tinereţe

Acum câteva zile a apărut în librării o biografie neautorizată a celui ce va deveni, cel mai probabil, noul preşedinte al Rusiei. Intitulată „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin", cartea este scrisă de ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

04.03.2012 - 19:42
Acum câteva zile a apărut în librării o biografie neautorizată a celui ce va deveni, cel mai probabil, noul preşedinte al Rusiei. Intitulată „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin", cartea este scrisă de Masha Gessen, o jurnalistă americană de origine rusă, care şi-a riscat viaţa dând publicităţii o serie de adevăruri pe care care fostul şi viitorul lider de la Kremlin le-ar dori îngropate.

 

Cartea a fost tradusă în româneşte de Bogdan Perdivară şi a apărut la Editura Pandora M, din grupul editorial Trei. Pentru a creiona o biografie fidelă a „omului fără chip", Masha Gessen s-a întâlnit cu unii dintre duşmanii politici ai lui Putin, dar şi cu mai vechi colaboratori ai săi. Între timp,  mulţi dintre cei cu care jurnalista a reuşit să vorbească şi-au pierdut viaţa, au luat calea exilului sau au dispărut din lumina reflectoarelor. Pentru că metodele folosite de fostul ofiţer KGB ajuns în fruntea celei mai mari ţări din lume în lupta cu inamicii politici sunt extreme, variind de la ameninţări la şantaj, ajungând până la asasinat.

„Nu mă insultaţi. Am fost un golan adevărat!"

Se pare că viitorul lider politic a fost încă de mic foarte dur sau, cum îi place lui să spună, „un golan". Un luptător talentat, practicând de la o vârstă fragedă arte marţiale, era cel mai „tare" bătăuş din bloc, câştigându-şi astfel „respectul" băieţilor de vârsta lui. „Curtea interioară a blocului e un punct central în viaţa sovietică de după război, iar mitologia personală a lui Vladimir Putin îşi are aici numeroase rădăcini", scrie Masha Gessen. Fiindcă adul-ţii lucrau şase zile pe săptămână, iar centre de zi pentru copii nu existau, micii cetăţeni sovietici creşteau în spaţiile comune de pe lângă apartamentele supraaglomerate. În cazul lui Putin, asta înseamnă că a crescut „pe fundul puţului", înăuntrul curţii, adică, un loc plin de gunoaie menajere şi populat de tipi duri. Colegul şi prietenul din copilărie al lui Putin, Viktor Borisenko, îşi aminteşte: „Ei, ce curte mai era! Plină de golani. Tipi nespălaţi, nebărbieriţi, cu ţigări în colţul gurii şi sticle de vin prost. Mereu beţie, înjurături şi bătăi. Şi Putin era în mijlocul lor". Pentru că era mai pirpiriu decât ceilalţi băieţi, compensa acest lucru printr-un exces de brutalitate. „Dacă îl jignea cineva, în orice fel, îşi aminteşte prietenul său, Volodea îi sărea imediat la beregată, îl muşca, îi rupea părul din cap, orice, numai să nu fie niciodată umilit de nimeni."

Din pricina faptului că nici la şcoală nu se abţinea de la bătăi, el a primit o pedeapsă pe cât de dură, pe atât de ciudată pentru vremurile acelea: nu a fost făcut pionier. Statutul său de derbedeu îl umple şi astăzi de mândrie pe Putin. Într-un interviu, el a fost întrebat: „De ce nu aţi fost făcut pionier până-n clasa a şasea? Chiar aşa de gravă era situaţia?" „Sigur. N-am fost pionier. Am fost huligan." „Şi vă lă-u--daţi cu asta?" „Nu mă insul-taţi. Am fost un golan adevărat!", le-a tăiat-o scurt Putin jurnaliştilor.

Vis de copil: să devină kaghebist

Singurul lucru care l-a convins pe micul Putin să se pună cu burta pe carte a fost visul lui de a deveni agent KGB, un ideal destul de ciudat pentru un copil. Tatăl lui, Vladimir Putin senior, luptase în cel de-al doilea război mondial în aşa-numitele „trupe subversive" ale NKVD, ce erau alcătuite din soldaţi paraşutaţi în spatele liniilor inamice. Aceştia erau trimişi de obicei în misiuni aproa-pe sinucigaşe. Iar tatăl lui Putin s-a numărat printre cei doar patru supravieţuitori ai unei astfel de misiuni. Se pare că în înmugurirea dorinţei lui arzătoare de a deveni spion kaghebist a funcţionat, pe de o parte, modelul tatălui, iar pe de alta, admiraţia lui faţă de Ian Berzin, fondatorul serviciilor secrete militare sovietice, al cărui portret Putin cel mic îl avea pe biroul lui de şcolar.

El îşi dorea fierbinte să slujească KGB-ul, dar nu oriunde, ci în Germania, în curtea vechiului inamic. Aşa se face că, deşi cam loază la şcoală, în general, el a depus eforturi considerabile să înveţe de mic limba germană pentru a deveni un spion eficient. Pe când era la liceu, el a făcut o vizită la sediul KGB din Leningrad, unde a vorbit cu primul om pe care l-a în-tâlnit acolo. Emo-ţionat, puştiul a dorit să se înroleze voluntar în rândurile slujbaşilor marii insti-tuţii, dar i s-a răspuns că lucrurile nu merg aşa. „Nu primim voluntari. Te duci, înveţi, intri la universitate şi te vom căuta noi." „La ce facultate?", a în-trebat kaghebistul aspirant. I s-a răspuns că Facultatea de Drept ar fi foarte bună. Asta l-a ambiţionat teribil şi, de unde până atunci nu-i prea păsa de şcoală, a început să depună eforturi enorme, tocind zi şi noapte pentru a intra la prestigioasa Universitate din Leningrad, unde concurenţa era cam de 40 pe loc. Până şi părinţii şi dirigintele lui au fost şocaţi. „Cum ai să iei tu la Universitate?", l-a întrebat dirigintele. „Mă descurc eu", l-a asigurat elevul. Ceea ce s-a şi întâmplat.  

Studentul Putin a aşteptat zadarnic vreme de patru ani vizita de recrutare şi, tocmai când îşi pierduse orice speranţă, aceasta a venit. Iată cum povesteşte Putin însuşi momentul recrutării, într‑o biografie autorizată, citată de Masha Gessen: „Ţineam minte că KGB-ul nu înrolează voluntari, aşa că nu am făcut nici o mişcare. Au trecut patru ani. Tăcere. Am hotărât că nu mai era nimic de făcut şi am început să caut alte ocupaţii posibile. Însă, când eram în anul patru, m-a contactat un tip, care a zis că vrea să ne vedem. N-a spus cine era, dar am intuit imediat pentru că zis: «O să vorbim despre viitorul tău serviciu, dar n-o să intru acum în detalii». Şi atunci m-am prins. Dacă nu vrea să spună unde lucrează, înseamnă că lucrează ACOLO".  După patru-cinci întrevederi, ofiţerul care l-a recrutat scria într-o notă informativă că aspirantul „nu este foarte sociabil, dar e energic, flexibil şi curajos. Se pricepe să intre rapid în relaţie cu oamenii, calitate indispensabilă unui agent KGB, mai ales dacă are de gând să lucreze în spionaj".

Aşa se face că, imediat după absolvirea facultăţii, Putin şi-a văzut visul cu ochii, intrând în rândurile KGB-ului. Numai că „jobul" nu era nici pe departe atât de palpitant pe cât şi-ar fi dorit. Nu făcea decât munci birocratice, de mărunt funcţionar, decupând articole din ziarele străine, „duşmă-noase", pe care şefii le depozitau în arhive ce gemeau de hârtii mai mult sau mai puţin inutile. Între timp, la 31 de ani, s-a decis să se însoare. „Viitoarea doamnă Putin era stewardesă pe zboruri interne, provenea din oraşul baltic Kaliningrad şi se cunoscuseră printr-o cunoştinţă comună. Ea a declarat că nu fusese vorba cu nici un chip de dragoste la prima vedere, fiindcă i se păruse că Putin era cam comun la aspect şi prost îmbrăcat. Putin nu a făcut nici o declaraţie publică despre iubirea lui pentru ea", notează Masha Gessen, care relatează şi momentul cererii în căsătorie, aşa cum a fost el povestit de Ludmila Putina: „Stăteam la el în apartament, într-o seară, şi odată-l aud: «Mi-cuţa mea prietenă, ştii de‑acum ce fel de om sunt. Nu-s chiar o persoană comodă». Şi a pornit să se descrie: nu prea vorbăreţ, destul de aspru, genul care-ţi poate răni sentimentele şi aşa mai departe. Nu chiar o persoană cu care să-ţi petreci viaţa. A continuat: «În trei ani şi jumătate, probabil că te-ai decis». M-am gândit că voia să ne despărţim. Aşa că am spus: «Da, m-am decis». «Chiar?» Atunci mi s-a părut clar că gata, ne des-părţim. «În cazul ăsta, a spus el te iubesc şi propun să ne că-sătorim în ziua cutare, la ora cutare». A fost absolut neaştep-tat".

După căsătorie, Ludmila a renunţat la slujba de stewardesă şi s-a mutat la Leningrad împreună cu soţul ei şi cu părinţii acestuia, tinerii având totuşi propria cameră. „Locuinţa era de vreo 40 de metri pătraţi şi avea o singură fereastră amplasată atât de aiurea că, dacă voiai să te uiţi prin ea, trebuia să te ridici în picioare. Condiţiile de trai ale proaspeţilor însurăţei nu difereau cu nimic de ale altor milioane de cupluri sovietice."

Putin va ajunge în sfârşit spion şi chiar în Germania mult visată, dar nu în cea de Vest, ci în cea comunistă, şi nici măcar la Berlin, ci doar la Dresda, unde a continuat să taie articole din ziar, sus-ţinând că urmăreşte astfel bazele militare americane din Germania Federală. Căderea Zidului Berlinului l-a prins pe ofiţerul KGB Vladimir Putin în Germania, unde a trebuit chiar să dea piept cu protestatarii. A asistat din mijlocul mulţimii la asaltul supra sediului STASI din Dresda şi a fost nevoit să iasă şi să le vorbească celor ce au vrut să atace apoi şi sediul KGB. „Accept ca germanii să-şi facă pulbere propriul lor minister de securitate", spunea Putin peste ani. „Era treaba lor internă. Dar noi nu eram o treabă internă. Ne confruntam cu o ameninţare gravă. Erau documente importante în clădire." După câteva focuri de avertizare, Putin a ieşit să-i calmeze pe demonstranţii care deveniseră belicoşi. „I-am întrebat ce doreau. Le-am explicat că acolo era o instituţie sovietică. Şi cineva din mulţime a strigat: «De ce aveţi numere de înmatriculare germane şi ce faceţi voi aici, de fapt?». Le-am explicat că avem voie prin contract să folosim numere germane. «Dar tu cine eşti? Germana ta e prea bună!», au început să strige. Le-am spus că sunt translator. Erau foarte agresivi oamenii aceia", îşi aminteşte Putin.

Dezmembrarea Uniunii Sovietice l-a găsit tot la Leningrad, devenind unul dintre oamenii de încredere ai primarului Sobceak, care, deşi pozase în democrat, făcuse pactul cu serviciile secrete, trădându-şi toţi vechii camarazi de proteste anticomuniste. (Sobceak avea să-şi găsească şi el peste ani sfârşitul în urma unui infarct destul de suspect.) Intrarea lui Putin în prima linie de politicieni are o geneză aproape amuzantă. Pentru simplul motiv că pentru un serviciu făcut unuia dintre oligarhii din preajma lui Boris Elţin, Berezovski, nu a vrut să primească şpagă, lucru de maximă mirare în Rusia, Putin a intrat definitiv în graţiile acestuia. Berezovski i-a găsit repede o sinecură la Kremlin. Din acel punct încolo ascensiunea sa a fost fulminantă. În anul 2000 avea să fie propulsat în fruntea Rusiei de camarila lui Elţin, într-un moment de disperare. Numai că Putin nu a fost omul de paie sperat de cei ce l-au promovat, scuturându-se de tutelă şi ajungând repede un conducător cu o mână de fier. Lucrarea scrisă de Masha Gessen urmăreşte toate petele negre din biografia conducătorului Putin: conflictele sângeroase din Cecenia, abandonarea marinarilor de pe submarinul Kursk, modul inuman în care a condus operaţiu-nile de „salvare" ale ostaticilor din Teatrul Du-brov-ka din Moscova  şi din şcoa-la din Beslan, ani-hilarea inamicilor politici, asasinarea fostului spion Alek-sandr Litvinenko şi a jurnalistei Anna Politkovskaia, „castrarea" opoziţiei, sufocarea pas cu pas a demo-craţiei şi multe alte...  evenimente ale anilor de dictatură marca Putin. Volumul „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin" trage un teribil semnal de alarmă: „Povestea lui Putin nu s-a terminat. Poate că abia începe..."   

Citește totul despre:

Comentarii

loading...