Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Oanţă ar fi împlinit azi 60 de ani

În fiecare an, pe 15 decembrie, membri din diverse generaţii ale faimosului cor Song se adună pentru a-l comemora pe mentorul lor, Ioan Luchian Mihalea, asasinat pe 29 noiembrie 1993.  Sute de studenţi au trecut ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

14.12.2011 - 20:19
În fiecare an, pe 15 decembrie, membri din diverse generaţii ale faimosului cor Song se adună pentru a-l comemora pe mentorul lor, Ioan Luchian Mihalea, asasinat pe 29 noiembrie 1993.

 
Sute de studenţi au trecut în cei aproape 20 de ani de existenţă prin Sala 11 a Casei de Cultură „Grigore Preoteasa" pentru a cânta în SONG.  Liceeni din toată ţara îşi doreau să intre la facultate şi pentru a avea acces la „trupa" lui Mihalea, care a fost o oază de lumină în plin întuneric comunist.

Povestea corului studenţesc care a făcut istorie a început în anii '70, după cum ne-a povestit unul dintre fondatorii grupului, Gabriel Pâslaru. „Totul a început în '74. Noi eram un grup de studenţi la limbi germanice şi voiam să cântăm muzică americănească pentru că, pe atunci, să vorbeşti engleza era considerat un gest cam subversiv. Ne-am dat noi repede seama că numai după capul nostru nu iese nimic, aşa că ne-am dus la Voicu Enăchescu, care dirija corul Universităţii. Acolo am cunoscut nişte conservatorişti. Oanţă era printre ei. Am început să lucrăm cu Bibi Coman şi cu Oanţă melodii de negro spirituals şi altele. După terminarea Conservatorului, Bibi a fost repartizat la Moţăţei, în judeţul Mehedinţi, iar Oanţă în comuna Scânteia, de lângă Slobozia, adică aproape de Bucureşti. Astfel că, prin selecţie naturală, am rămas sub conducerea lui Oanţă. Am fost 8 la început, apoi 10, apoi 12 şi până în final am ajuns la aproape 100."

Song-işti celebri

Bună parte dintre cei care au debutat în SONG au devenit apoi artişti  cu acte în regulă. Printre cei mai cunoscuţi song-işti se numără actorul Bogdan Stanoevici, de curând întors definitiv în ţară după ani buni de „exil" în Franţa. El îşi aminteşte cu mare plăcere de anii tinereţii sale, care au fost sinonimi cu Song-ul.

„Eram elev în clasa a XI-a şi SONG-ul de-abia începea să existe. La început au fost 8 studenţi la Limbi  Străine şi la Conservator şi apoi 12 - 12 oameni furioşi, printre care eram şi eu. Primele mele experienţe artistice au fost cu SONG-ul, inclusiv prima poezie pe care am spus-o în faţa camerelor, într-o emisiune a lui Tudor Vornicu. Era poezia «Un duel» de Topârceanu. Şi pentru că eu îmi construisem un personaj bâlbâit şi spuneam «eroii mei sunt doi co-co-coşi», mi-am căpătat porecla de „Coco de la SONG»".  Bogdan Stanoevici este de părere că acest cor atât de special care, spre deosebire de toate celelalte trupe similare, nu a cântat niciodată cântece de proslăvire a «tova-răşului» a avut doi îngeri păzitori. „SONG-ul avut două şanse: una se numea Tudor Vornicu şi a doua, oricât ar părea de ciudat, chiar Nicu Ceauşescu, care era la cârma UTC-ului. Dacă mă gândesc bine, am cântat cu Song-ul totuşi o melodie patriotică. Se numea «Trompetele sună, românii se adună», dar nu era nimic cu «trăiască şi-nflorească». Bine, Oanţă a făcut faţă multor presiuni prin care eram chemaţi la spectacole omagiale. «Pe mine mă puteţi obliga, dar pe ăştia nu», spunea el, «eu o să vin, dar voi dirija un cor care nu există»".

Actriţa Adriana Mocca a fost şi ea, încă de pe băncile şcolii, în Song. Ea îşi aminteşte foarte bine cum s-a alăturat trupei nebune a lui Oanţă. „Eram în clasa a X-a şi am văzut Song-ul la televizor. I-am spus mamei: «Eu am să cânt cu ei». «Da, da, bine...», a comentat ea neîncrezătoare.

Mi-am întins antenele, am aflat că repetă la Casa Studenţilor şi într-o zi m-am înfiinţat acolo.

L-am văzut pe Oanţă, i-am spus ce vreau. El m-a întrebat în ce an sunt, iar eu am spus anul doi, că eram clasa a X-a. Nu am minţit, de fapt. Eram anul doi de liceu. Aproape o lună am stat pe margine la repetiţii şi de-abia apoi am intrat în grup. La un moment dat, m-a întrebat iar Oanţă: «Da' tu la ce facultate eşti?». «La Liceul Dimitrie Cantemir», am spus, înghiţind în sec. «Aoleu!!! Eşti minoră!». A chemat băieţii din cor şi le-a spus: «În fiecare seară faceţi cu rândul şi o duceţi pe domnişoara acasă şi să nu aud că se dă vreunul la ea, că v-am halit». Aşa că timp de doi ani, până am împlinit 18, am fost cea mai bine păzită fată din Bucureşti. Şi, deşi comunismul era în floare, eu nu am simţit nici o clipă opresiunea şi lipsa de libertate. Trăiam ca într-o oază, ferită de orice grijă."

Chiar şi unele dintre celebri-tăţile postdecembriste şi-au făcut ucenicia în Song. Printre acestea sunt Gianina Corondan şi Dana Rogoz. „Eu eram studentă la ASE şi venisem la Preoteasa să mă înscriu în «Pod», clubul de teatru", a povestit Gianina Corondan. „Cum uşa de acolo era închisă, am urcat la camera 11, unde auzisem că repetă Song-ul. Oanţă făcea preselecţie şi mi-a zis şi mie: «Ia cântă-mi, tu, un cântecel». Şi io am cântat «Am bicicletă». El a replicat: «Bagă, tu, ceva mai liric, că eşti fată!», şi-atunci am zis cap-coadă, cu lacrimă, «Rugă pentru părinţi», dar cred că tot pentru «Bicicletă» m-a luat."

Dana Rogoz a fost cea mai tânără membră a Mini Song-ului, varianta preşcolară   a Songului, intrând în cor la 3 ani. „Fratele meu mai mare cânta în Mini Song şi mama mă ducea şi pe mine, în cărucior, să-l aşteptăm să iasă de la repetiţii. Eu mormăiam pe acolo şi domnului profesor aşa de mult i-a plăcut cum fredonam că l-a pus pe fratele meu să mă pregătească şi m-a chemat la o «audiţie». M-a aşezat pe pian şi m-a pus să cânt. Am interpretat cât am putut eu de frumos «Taraful Chiţ» şi aşa am ajuns în Mini Song. A compus pentru mine poezii precum «Căţeluşu' Şuşu» pe care le spuneam la spectacole. Mi-a zis «Dana Banana» pentru că fratele meu, când s-a întors dintr-un turneu, mi-a adus o banană. Eu nu mai văzusem niciodată aşa ceva şi am mâncat-o cu tot cu coajă."

Colinde în Epoca de Aur

Din repertoriul de iarnă al corului nu lipseau colindele, deşi „Dumnezeu" era interzis în lumea tovarăşilor.

„Făceam în fiecare an un spectacol în decembrie, chiar de ziua lui Oanţă, la Sala Palatului", îşi aminteşte Bogdan Stanoevici. „Şi-n primul an am cântat două colinde, am crezut că se rupe sala. A fost o reacţie extraordinară. Urlete! Să auzi în sala congreselor PCR colinde cu «Fecioara Maria naşte pe Mesia», îţi dai seama! Dar noi cântam în fiecare an colinde. Mergeam în vacanţe în Poiana Braşov şi luam hotelurile la rând. Apoi, intram în oraş şi luam de data asta casele la rând. Mergeam la oameni simpli, dar şi la primar, şi la secretarul de partid, şi la şeful Securităţii. Toţi ne aşteptau cu mesele pline, ne omeneau. Oricât erau ei de comunişti, dar tot aveau brad în casă şi ascultau colinde, că, deh, aşa-i românu'". 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...