Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Laureatul Galei HOP din 2011, despre statutul de artist debutant

Actor la Teatru 74 din Târgu Mureş, instituţie-bastion a mişcării teatrale independente din ţara noastră, Andrei Gherghe priveşte cu seriozitate în ochi viitorul său artistic, ştiind că, după cum li se spune tuturor ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

13.08.2012 - 20:33

Actor la Teatru 74 din Târgu Mureş, instituţie-bastion a mişcării teatrale independente din ţara noastră, Andrei Gherghe priveşte cu seriozitate în ochi viitorul său artistic, ştiind că, după cum li se spune tuturor studenţilor aproape zilnic la clasă: „În fiecare an iau diploma sute de actori. Însă doar 10 dintre ei ajung cu adevărat să profeseze".

Andi, fă te rog pentru cititorii noştri un mic CV al câştigătorului Galei Hop 2011. Unde şi când ai văzut lumina zilei, de ce te-ai apucat de tea­tru, când şi în ce împrejurări?

M-am născut la Târgu-Mureş pe 28 august 1981 într-o familie prea normală pentru timpurile acelea. Nişte părinţi hippie care m-au învăţat ce este libertatea încă de mic copil. Faptul că m-am născut sub semnul roşului de seceră şi ciocan m-a făcut să dau la Drept, ceea ce am şi terminat în 2003. Apoi, din motive evidente de lipsă de pile, relaţii şi cunoştinţe, am îmbrăţişat o carieră în vânzări, mai întâi IT, apoi diferite servicii etc. Prin 2006 mi-a venit mintea la cap - sau nu - şi am decis că degeaba încerc să îmi croiesc o carieră bazându-mă doar pe raţiuni financiare atâta timp cât spiritual sunt la pământ. Momentul care a funcţionat ca un catalizator a fost o ceartă cu prietena mea de atunci (studentă la actorie) care s-a terminat cu o copilărie, eu afirmând „Tu nu poţi să faci ce fac eu, dar eu pot să fac ce faci tu". Aşa că am dat la teatru (şi am rămas şi singur). Eu vroiam regie, dar în acel an nu se făcea clasă de regie la Târgu-Mureş, aşa că am optat pentru actorie. Am intrat primul cu 10 (nu pentru că eram mai talentat, ci pentru că aveam o altă experienţă de viaţă) şi aşa am decis să continui cu actoria, ceea ce l-a făcut pe tata să afirme: „Ai să ajungi un muritor de foame!" Anul următor am dat şi la master la regie. Le-am făcut în paralel.

Care au fost primele tale roluri şi ce amintiri haioase ai despre ele ?

În anul un am debutat pe scena Teatrului Studio în comedia britanică „Cocoşei şi păsărici", unde am interpretat un beţiv care avea o singură replică „Ţâţeeee!". Apoi a urmat o colaborare la Teatrul Naţional în memorabila piesă „Sindbad din tată-n fiu". În anul 2 am acceptat să joc un Hamlet într-un examen de regie al unui coleg. A fost de departe cea mai haioasă experienţă. La prima lectură mi s-a explicat că va fi un Hamlet malefic. Apoi Horaţio era interpretat de un coleg din anul 1 care avea un fermecător accent moldovenesc. Au fost zile întregi de repetiţii pentru că ne pufnea pe toţi râsul în scenă. (n.a. acum colegul a scăpat de accent şi este un eminent masterand). Cireaşa de pe tort a venit la „premieră" cand regizorul a uitat să îmi spună că discutase cu distribuţia ordinea anumitor scene. Mai mult, am fost informat înainte să intru în scenă că scena de teatru în teatru care presupunea ca eu să mânuiesc nişte păpuşi în timp ce în boxe publicul asculta textul lui Shakespeare sub formă de teatru radiofonic va trebui improvizată pentru că regizorul uitase CD-ul acasă. Oricât de bun improvizator ai fi, cum să improvizezi vers shakespearian? Aşa a ajuns săraca scenă redusă la:

-Baptista, mă iubeşti?
-Da.
-Cât de mult?
-Foarte mult.
-Eu dacă mor tu cui rămâi?
-Mai bine moartă decât a altcuiva.
-Bine, lasă-mă să dorm.

Restul vi-l imaginaţi. Culmea a fost că s-au găsit câţiva cărora le-a plăcut.

Cum ai ajuns anul trecut la Gala Hop?

La Hop am ajuns cu trenul. În iunie anul trecut m-am înscris la preselecţie. Pe la începutul lunii iulie am decis să mă las de actorie, după ce un an de zile nu jucasem nimic. Iar apoi a venit telefonul cu programarea la preselecţie. Uitasem că mă înscrisesem.

Care a fost scopul vizitei tale la gală? În loc să stai cu burta la soare ca alţi colegi, te-ai decis să lucrezi două numere special pentru concursul ăsta. De ce?

În toate facultăţile de profil din ţară nu se spune altceva decât: „În fiecare an iau diploma sute de actori. Însă 10 dintre ei ajung să profeseze". Nu e departe de adevăr afirmaţia. Pur şi simplu am vrut să văd dacă sunt între cei 10 sau nu. Poate nu sunt, dar acest premiu mi-a dat încrederea şi forţa să merg mai departe. Este exact ce aveam nevoie.

„Nu înţeleg de se i se spune „clasă politică". Pentru că ei nu au nici un fel de clasă".

Ca tânăr actor român de teatru şi film, crezi că ai un viitor luminos?

Depinde ce înţelegem prin viitor luminos. Pentru mine viitor luminos înseamnă să joc. Nu contează unde, dar contează cum. Refuz din start orice angajare pe 600 de lei. Consider sub demnitatea unei fiinţe umane să fie angajat într-un teatru, orice teatru, cu 600 de lei pe lună. În ultimele 2 luni am livrat pizza ca să mă întreţin şi am câştigat 1.000 de lei pe lună. Pe de altă parte sunt suficient de realist să nu visez la case şi maşini. Nu mă deranjează să stau în chirie şi să merg cu bicicleta. Dar dacă totuşi calculezi o chirie + consum + hrană, te duci mai sus de 600 de lei pe lună.Şi ca să-ţi răspund la întrebare: Da! Cred că am un viitor luminos atât timp cât mă respect pe mine în primul rând să nu accept să fiu bătaia de joc a nimănui. Prefer să joc pe proiecte decât să mă angajez în condiţiile existente acum.

Îmi amintesc că în sketch-ul pre­zen­tat de tine la gală apă­reau şi nişte unguri. De ce? Te bântuie naţionalităţile conlocuitoare?

De ce apăreau ungurii în textul meu? Păi, şi în „Mioriţa" apare un ciobănaş ungurean. Ei, glumesc. În primul rând pentru că eu sunt jumătate român, jumătate ungur. Nu am sentimente iredentiste, şovine sau xenofobe. Doamne fereşte! Am şi jucat în limba maghiară şi aş face-o din nou oricând. Sketch-ul a fost un fel de pamflet la adresa celor care ne conduc şi care ne târăsc spre o ţară săracă, fără populaţie, fără păduri etc. Consider toată clasa politică vinovată de acest lucru, indiferent că vorbim de PSD, PDL, UDMR, etc. Nici nu înţeleg de ce i se spune „clasă politică". Pentru că ei nu au nici un fel de „clasă". În perioada monarhiei putem să spunem că am avut o clasă politică, dar acum?

Vorbeşte-mi despre fanteziile tale artistice.

Nu am fantezii artistice. Sunt în etapa aceea în care aş încerca orice. Nu. Uite o fantezie. Un film în care să mi se ceară să pun pe mine câteva kilograme. Aşa poate mă mai îngraş şi eu.

În ce fel ţi-a schimbat cariera premiul de anul trecut?

Nu cred că mi-a schimbat în vreun fel cariera, dar mi-a schimbat percepţia despre carieră.Desigur, au fost multe oferte, şi de angajare şi de colaborare. Unele dintre ele nu le-am onorat datorită proiectelor aflate în desfăşurare la teatrul la care sunt "arondat", Teatru74. Altele le-aş fi onorat dar erau remunerabile sub limita decenţei. Am avut însă trei „păţanii" cu trei teatre de stat. Nu le nominalizez. La primul teatru am repetat 3 săptămâni la un spectacol care ulterior s-a anulat din cauza schimbării de conducere. Anumiţi oameni au fost plătiţi, alţii printre care şi eu, nu. N-am primit nici măcar un telefon. La alt teatru de stat: mare casting, mare. Printre criteriile de admitere era şi distanţa faţă de teatru. "Nu avem bani să decontăm transportul de fiecare dată când ai spectacol." Şi a treia: din nou mare casting, mare. Deşi directorul de teatru nu era prezent la casting, a cerut lista scurtă cu candidaţii. Dintre ei a fost ales cineva, deşi, repet, directorul nu i-a văzut pe niciunul. Explicaţia regizorului: "Hai măi, Andi, parcă tu nu ştii cum e la noi!" Vă las pe voi să trageţi concluziile. Cam asta e cu cariera în ultimul an. Au fost şi experienţe pozitive. Una din ele, „Iniţiativa Teatru în Faţa Blocului", un proiect produs de Adi Iclenzan prin Asociaţia Casa de Producţie Culturală. Am jucat în cinci cartiere din Târgu-Mureş în încercarea de a apropia teatrul de oameni şi oamenii de teatru. A fost o experienţă deosebită pentru mine. Am început lucrul la o monodramă, împreună cu Adi Iclenzan. Acum traducem şi adaptăm textul. În iarnă sper să fie gata şi spectacolul. După cum vezi, exact ca şi anul trecut nu mă văd angajat pe undeva, ci mai degrabă în sectorul independent. Deocamdată e mai sănătos.

Ca un „bătrân" înţelept ce te afli, ce sfaturi le dai colegilor tăi mai tineri, care se vor în­trece în acest an la Gala Hop?

Am văzut lista absolvenţilor care se vor prezenta în finală. Pe unii dintre ei îi ştiu deoarece mi-au fost colegi, pe alţii i-am cunoscut prin proiectele desfăşurate de Teatru 74. Sunt foarte buni. Sincer, cred că ediţia din acest an va fi de o calitate superioară faţă de cea de anul trecut, mai ales că la proba impusă s-au dat texte de teatru. Ce le-aş recomanda? În primul rând să aibă încredere în ei, şi că orice s-ar întâmpla, să se gândească că au ajuns acolo. Şi asta e ceva. Premiile sunt efemere şi nici un regizor nu va alege un actor pentru premiile luate sau pentru grosimea CV-ului. Premiul acesta nu este pentru „exterior", ci pentru interiorul fiecăruia. Un mijloc de autoevaluare.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...