Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Irina Păcurariu, în căutare de poveşti prin bibliotecile ţării

Printr-un program susţinut de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, „Biblionet", multe biblioteci publice din România, mare parte dintre ele situate în comune şi sate, au fost dotate cu calculatoare. În promovarea acestei ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

06.08.2012 - 20:54

Printr-un program susţinut de Fundaţia Bill şi Melinda Gates, „Biblionet", multe biblioteci publice din România, mare parte dintre ele situate în comune şi sate, au fost dotate cu calculatoare. În promovarea acestei iniţiative s-au implicat mai mulţi scriitori, oameni de televiziune şi bloggeri, care au pornit să colinde ţara în lung şi-n lat, făcând câte un popas în bibliotecile publice din proiect în căutare de poveşti. Printre ei s-a numărat şi Irina Păcurariu.

Despre poveştile pe care le-a aflat în periplul ei prin bibliotecile ţării am vorbit şi noi cu realizatoarea TVR Irina Păcurariu.

Ce v-a determinat să intraţi în acest proiect al căutătorilor de poveşti prin bibliotecile publice?

Nu cred că am avut nevoie de multe argumente ca să iau din nou ţara la pas. Am făcut-o de multe ori şi pentru diverse cauze şi formularea corectă este că eu însămi caut mereu motive  să plec în căutare de locuri, oameni şi poveşti. Pe de altă parte biblioteca de ţară era pentru mine, ca pentru mulţi alţii, o lume care nu însemna decât o eventuală firmă atârnată strâmb deasupra unei uşi cu clanţa ruginită. Nu bănuiam cine ştie ce viaţă dincolo de scârţâitul cu care eventual ar fi deschis-o cineva şi aş spune că cea mai sănătoasă şi mai neaşteptată replică a venit de la una dintre bibliotecarele pe care le-am cunoscut-o în această călătorie: „Bine aţi ieşit din televizor!". Nu cred că se referea neapărat la gestul fizic, exprimă de fapt uşurarea că cineva chiar exersează minima curiozitate de a şti cu adevărat în ce ţară trăim.

În epoca „de aur" oamenii îşi găsiseră un refugiu în lectură. De ce credeţi că au renunţat mulţi români la acest „drog" atât de dulce, cartea?

S-a filozofat şi teoretizat infinit la temă. E simplu, în epoca cu pricina aurul era doar în cărţi, acum este în telenovelele de la televizor, pe mâinile soliştilor de la terase, în instantaneele prietenilor de pe reţelele de socializare sau la glezna duduilor din cluburile de noapte. Destule soluţii pentru noua epocă de aur, nu?! Ca să alegi cartea ai nevoie de ceva esenţial: timp pentru tine, ceva la fel de preţios ca aurul într-o epocă în care îi lăsăm pe alţii să ne facă program.

Vă simţiţi un pic vinovată de faptul că televizorul a luat „caimacul" atenţiei publice, mulţi români preferând micul ecran cărţii?

Mi-ar plăcea să fiu eu mare vinovată, din păcate nu reportajele mele rup audienţa, deşi încă mă bucur să văd că sunt destui care au o astfel de opţiune. Scandalul şi derizoriul funcţionează însă ca un magnet pentru cei de acasă, dau şi un anume sentiment de superioritate; oamenii se simt mai buni decât cei pe care îi văd şi nu realizează că cei de care râd sau pe care îi dispreţuiesc ajung de fapt să le populeze viaţa. Cartea? Unde să mai fie loc şi pentru ea dacă este atât de uşor să „te simţi deştept" doar uitându-te la ştiri?

Aţi găsit bibliotecile săteşti populate sau goale-goluţe?

Am găsit istorii absolut surprinzătoare şi toate se datorează mai ales calităţii bibliotecarilor. Dacă în locul respectiv nu ar fi fost cineva care să îl sfinţească sigur că am fi găsit exact ceea ce aşteptam într-un astfel de spaţiu: mult praf, titluri vechi şi un personaj blazat să semneze condica de bugetar de ţară. Sunt sigură că încă mai sunt destule astfel de situaţii dar noi am ajuns în locurile în care situaţia era diferită „a priori".  Pentru ca o bibliotecă să primească dotările de la Fundaţia  Gates trebuie să aibă un sediu cu o bună conexiune de internet şi să pună la dispoziţie mobilierul pentru calculatoare, asta presupune că un bibliotecar destoinic şi cu iniţiativă a convins consiliul local să facă posibile lucrurile.

Ce îi atrăsese la bibliotecă pe cei pe care i-aţi găsit acolo?

În majoritatea cazurilor oamenii veneau să se întâlnească cu prietenii pe care ştiau că este posibil să îi gasească acolo. Să nu uităm că în locurile unde am fost erau biblioteci unde se putea evada oriunde cu ajutorul internetului, deci şi asta era una dintre motivaţii. Faptul că acolo cereai un sfat, puteai să îţi spui o părere, să comentezi ceva şi să îţi pese de reacţie contează enorm în comunităţile mici în care nu doar toată lumea ştie pe toată lumea după nume sau figură ci se cam ştie şi „câte parale face fiecare". Am găsit oameni cu o judecată mai pertinentă decât a multor analişti, care amendau excesele spaţiului public cu un umor hâtru şi care aveau şi privilegiul de a polemiza. La bibliotecă nu vine oricine, ajung acolo doar minoritarii care nu au încetat să caute răspunsuri sau confirmări, fie că o fac în cărţi, online sau de la prieteni, singura surpriză este să întâlneşti atât de multă lume de calitate dispusă să iasă din carapacea românului convins că nu poate influenţa cu nimic ordinea lucrurilor, stabilită de mai-marii de la Bucureşti. Dacă ar fi încurajaţi şi li s-ar cere mai des părerea, aceşti oameni pot fi masa critică care să vină cu soluţii pentru România.

Ce poveşti spectaculoase aţi găsit în acest periplu?

Greu de ales între cea mai frumoasă „echipă" de doamne care au început să trăiască pentru ele abia după pensie şi care după ce au găsit pe internet spectacolele sau interpretările la care visau au ajuns să îşi facă propria trupă de teatru şi doamna Mimi, bibliotecara pentru care unii ocoleau chiar şi câţiva kilometri doar ca să le mai spună ce mai e de citit sau cum să rezolve cine ştie ce formalitate pe internet. Copiii de la Hangu care aveau parte în cămăruţele bibliotecii de un tratament demn de cea mai costisitoare grădiniţă particulară din Bucureşti sau fetele de la un Centrul de Plasament din Suceava care datorită unei bibliotecare cu iniţiativă pot spera că vor răzbuna destinul şi vor ajunge să termine o facultate, ce să preferi? Sunt foarte multe şi, dacă stau să analizez mai atent, au totuşi o trăsătură comună: oamenii sunt exemplari, par scoşi din cărţi.

Care credeţi că ar fi soluţia pentru ca cei mici, dar şi maturii şi bătrânii noştri să citească mai mult?

Nu cred în soluţii general valabile, cei cu un discernământ mai puţin alterat vor „greşi" mai des cu o carte în mână, cu copiii avem mai multe şanse şi aici principala datorie este a părinţilor, nu a şcolii, cititul face parte din cei 7 ani de acasă.

Credeţi că starea dezastruoasă a învăţământului este pricinuită şi de faptul că elevii nu mai citesc?

Absenţa lecturii face victime mai ales la aceste generaţii, putem să simplificăm şi aşa, dar cred că principala problemă rămâne una de moralitate; a profesorilor faţă de misiunea lor, a elevilor faţă de motivaţia învăţării, a strategilor politici care au bulversat ordinea lucrurilor de prea multe ori.

Ca om de televiziune, ce părere aveţi despre excesiva politizare a televiziunii publice?

Televiziunea publică este în cea mai dificilă situaţie în care a fost vreodată, din toate punctele de vedere. După 19 ani aici pot spune că este în pericol să îşi piardă forţa definitiv, este evident că asta se şi doreşte în unele birouri, dar, deşi multe dintre gesturile de excelenţă ale TVR nu mai există, reputaţia unor realizatori, programe sau proiecte nu poate fi alterată ireversibil. Şi eu şi prieteni de-ai mei care am încercat să ne facem măcar onest meseria de jurnalist suntem destul de nesiguri privind şansele pe care le are în actualul context TVR, sper ca modelele europene care funcţionează şi s-au reinventat după restructurarea şi calibrarea în raport cu tehnologiile noi să fie luate în calcul. Am avut şansa de a învăţa meserie de la oameni care au prins toate etapele BBC-ului aşa că mai am firimituri de idealism privind soluţiile.

La ce proiecte vă mai înhămaţi în viitorul apropiat?

De curând am primit un telefon care mi-a luminat ziua. Un prieten de la Cluj mă anunţa că cineva din Târgu-Mureş, cu o fată emigrată în Noua Zeelandă, mă caută pentru că fiica lui mi-a trimis un ghid despre cum să devii un neozeelandez, scris chiar de ea. De ce? Pentru că citise într-o revistă că mi-aş dori sa-mi iau copiii de la şcoală, să îi urc într-o rulotă şi să plec într-o călătorie, poate în„Ţara Kiwi", poate altundeva, de ce nu?   

Programul Biblionet în cifre

Proiectul include până în acest moment peste 1.500 de biblioteci locale, dotate cu 6.460 de calculatoare, propunându-şi să ajungă la peste 2.000 de biblioteci până la finalul programului. Până acum au fost formaţi pentru a avea competenţe digitale 2.175 de bibliotecari din mediile locale. Valoarea totală a donaţiei Fundaţiei Bill şi Melinda Gates pentru acest proiect este de 26, 9 milioane de dolari.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...