Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Frederic Beigbeder, de la scrieri pentru fotomodele la cinema

Nonconformistul autor francez Frederic Beigbeder şi-a lansat pe 18 ianuarie în cinematografe primul film regizat de el: „Dragostea durează trei ani", după romanul său omonim publicat în 1997. Beigbeder este un ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

22.01.2012 - 16:46

Nonconformistul autor francez Frederic Beigbeder şi-a lansat pe 18 ianuarie în cinematografe primul film regizat de el: „Dragostea durează trei ani", după romanul său omonim publicat în 1997.


Beigbeder este un mare iubitor al României şi al pălincii tradiţionale, el venind de mai multe ori în patria noastră fie să-şi lanseze cărţile, apărute la Editura Trei, fie să vadă spectacolele de teatru regizate de Chris Simion după romanele sale. Una dintre aceste montări este chiar „Dragostea durează trei ani", un show longeviv, care a ajuns până în prezent la 531 de reprezentaţii, jucându-se cu casa închisă în Lăptăria lui Enache până ce aceasta a intrat în reparaţie,  şi putând fi văzut acum la Godot Cafe, în centrul istoric.

M-am întâlnit şi eu de vreo două-trei ori cu Beigbeder, prilej cu care mi-a mărturisit o mulţime de lucruri, care de care mai şocante şi mai amuzante. Misogin declarat, el a fost nevoit să se recunoască învins de sexul slab de mai multe ori: „În primul rând, am aflat că mă citesc în special manechinele. Îţi dai seama ce umilinţă pe mine care mă consideram un tip profund, cult şi rafinat! Şi, tocmai când credeam că mai jos de atât nu pot ajunge, am pierdut în faţa unei femei la un concurs de băut vodcă. M-a băgat pur şi simplu sub masă. M-am simţit atunci pe deplin castrat. Aşa că mi-am primit pedeapsa maximă pentru remarcile misogine făcute de-a lungul timpului."

Dumnezeu, cel mai mare seducător

Referindu-se la convingerea sa că dragostea durează maxim trei ani, el mi-a explicat că:„singura făptură de sex feminin pe care o voi iubi mai mult de trei şi mai mult chiar de 30 de ani e fiică-mea. Nu sunt sănătos, ştiu. Chiar mămica mea îmi spunea adesea: „Frederic, băiete, eşti pierdut! Du-te şi consultă o sută de psihologi că eşti dus."

În rest, fascinaţia pentru o femeie trece atunci când aceasta îi devine accesibilă. „Eu nu aş putea iubi până la moarte decât o femeie care mă refuză în mod permanent. De altfel aşa stau lucrurile cu tot ce aştepţi de la viaţă. Dacă ai pus mâna pe ce ţi-ai dorit, s-a rupt vraja. Să-ţi explic cum se întâmplă cu fetele. Îţi dai întâlnire cu una, visezi la ea o noapte-ntreagă şi, când ajungi să te vezi cu ea la o cârciumioară, totul e bine până deschide gura. După primele trei pahare deja începe să debiteze numai tâmpenii şi atunci te-ntrebi: „De ce naiba m-am întâlnit eu cu fata asta? Dar ea de ce a venit? Nu era mai bine dacă nu apărea la întâlnire? Aş fi iubit-o veşnic, dar aşa doar mă plictisesc de moarte. Mai bine mă-mbăt muci să n-o mai aud". Uite, de aceea cred eu că Dumnezeu este cel mai mare seducător şi cel mai mare ţepar deopotrivă. Pentru că El îţi trage mereu clapa. Te rogi la El, zici „Doamne, hai să ne întâlnim, să stăm şi noi doi de vorbă, că am atâtea să-Ţi spun". Şi tu te duci cu inima cât un purice la întâlnire, aştepţi, aştepţi, dar El nu apare niciodată. (Ştii şi tu asta, că mergi des la teatru, şi ai văzut „Aşteptându-l pe Godot"). Nu apare şi gata. Păi, cum să nu-L iubeşti? De aceea am ajuns eu, la aproape 50 de ani, ruşinea urmaşilor revoluţionarilor francezi (poate îţi aminteşti din istorie de tovarăşii ăia care dădeau foc la biserici.) Sunt credincios. Mă rog în fiecare seară, făcându-mă mic în patul meu, şi aştept Marea Întâlnire."

Frederic Beigbeder a avut de comentat şi marile poveşti de dragoste ale omenirii, pornind chiar de la „Romeo şi Julieta": „Marea lor şansă a fost că au murit de tineri. Dacă ar fi ajuns la 40-50 de ani, Julieta ar fi fost deja o doamnă supraponderală, buhăită de alcool, care şi-ar fi găsit demult refugiul în pastilele antidepresive, în timp ce Romeo ar fi căutat orice prilej să scape de acasă pentru a se arunca în braţele altor doamne, fie ele din casa de Montague, fie Capulet. În viaţă, dragostea nu are happy end şi nici finaluri demne. Totul se termină jalnic."

„Ca regizor, l-am ignorat complet pe autor"

De curând, scriitorul-regizor a acordat un interviu publicaţiei „Le Figaro" în care vorbeste despre filmul său pe care îl numeşte „o comedie romantică pentru băieţi", asta pentru că speră ca, dacă volumele i-au fost citite de femei, măcar filmul să-i fie văzut şi de bărbaţi. Întrebat dacă a fost uşor să ecranizeze propriul roman, Beigbeder a răspuns cu umorul său caracteristic:


„Este o muncă mult mai uşoară deoarece nu există nici un scriitor care să-ţi sufle în ceafă, să-ţi corecteze fiecare virgulă sau să îţi explice că nu ai respectat sensul dat de el unei anumite fraze. Pe scurt, nu am avut nici o dispută cu autorul cărţii. De altfel, nici nu mi-a păsat de el. Mi-am luat libertatea de a mă juca cu textul, pentru că nu era o carte recentă. A fost publicată în urmă cu 15 ani şi uitată pe un raft prăfuit".

Regizorul a mărturisit că nu s-a gândit să joace nici o clipă în filmul său pentru că este „un actor jalnic" şi pentru că, oricum, interpretul personajului principal, Gaspard Proust, este un tip chiar mai cinic decât el. Singura frustrare pentru Beigbeder a fost aceea că a fost nevoit să-şi pună megalomania în cui cât timp au durat filmările.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...