Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Doru Oprişan: "Sunt zone mai sălbatice în Carpaţi decât în orice parte a Alpilor"

La 27 de ani, Doru Oprişan combină orele de lucru la unul dintre cele mai ascultate posturi de radio din România cu pasiunea pentru fotografie. După ce a urmat cursurile Facultăţii de Inginerie Mecanică şi ...

Share

Toader Paun 0 comentarii

05.02.2011 - 10:43

La 27 de ani, Doru Oprişan combină orele de lucru la unul dintre cele mai ascultate posturi de radio din România cu pasiunea pentru fotografie. După ce a urmat cursurile Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Electrică, specializarea Automatică, el a ales un drum total diferit faţă de cel pe care şi-l croia în anii de şcoală.

S-a alăturat echipei Europa FM din mai 2006, de când a început să realizeze emisiunea "Discuri pe Bandă", în fiecare sâmbătă şi duminică, începând cu ora 18:00. Pentru că în cursul săptămânii îi rămânea suficient timp liber, a ales să se orienteze, încet dar sigur, către dezvoltarea pasiunii pentru imagine.

În 2007 pune mâna pe primul aparat profesional şi rapid prinde tehnici şi începe să facă fotografii din ce în ce mai reuşite. Încurajat de prieteni, merge mai departe, iar la patru ani distanţă, pozele lui adună foarte mulţi admiratori pe site-ul personal, doruoprisan.com, dar şi pe pagina lui de Facebook.

Pe romanialibera.ro, Doru îşi prezintă o parte din fotografiile realizate în Alpi şi Carpaţi, pe care le consideră reprezentative pentru ceea ce a făcut până acum şi direcţia pe care vrea să o urmeze. Care este drumul de la idee la o poză reuşită, citiţi în interviul de mai jos.

Cum te-ai apucat să faci fotografii?
Cred că tatăl meu este vinovat pentru cele două pasiuni din viaţa mea: muzica si fotografia. El mi-a cumpărat prima casetă audio (Roxette - "Almost Unreal"), pe care, evident, o ascultam ore în şir, şi tot el mi-a cumpărat un aparat foto pe film când eram prin şcoala generală.

Nu era ceva spectaculos, cu obiectiv detaşabil, comenzi manuale, ci un aparat cam cum avea toată lumea prin concedii în perioada aia. Şi tot în concedii făceam şi eu poze, dupa care aşteptam săptămâni întregi până când aveam bani să le scot.

Pasiunea a ieşit la suprafaţă mult mai târziu, când mi-am cumpărat primul aparat digital şi am descoperit că, brusc, pozele nu mai costau nimic şi puteam să fac câte doream. Asta se întâmpla prin 2006. După un an şi ceva mi-am cumpărat primul DSLR şi am început să învăţ puţin câte puţin.

Care sunt modelele tale?
Sunt destul de mulţi fotografi de afară pe care îi urmăresc, însă în vârful listei ar fi Michael Anderson şi Nate Zeman pentru fotografia de peisaj. Aş spune şi Ansel Adams, însă este un nume mult prea mare pentru a fi rostit cu uşurinţă.

Ce-ţi place să fotografiezi?
Fără discuţie, munţii sunt subiectul meu preferat. Au o frumuseţe pe care nimic din lumea asta nu o poate egala. Oferă un spectacol impresionant şi te obligă să îi respecţi. Când plec pe munte car întotdeauna cu plăcere un aparat Nikon D300 cu diverse obiective şi filtre,  plus un trepied Manfrotto.

Ce ţi se pare cel mai dificil să pozezi? Dar cel mai uşor?
Nu ştiu dacă toţi peisagiştii au problema asta, dar mi se pare dificil să fotografiez oameni. Pur şi simplu nu îi simt la fel, nu pot să îi citesc sau nu traiesc emoţiile pe care le am când sunt singur în faţa unui peisaj grandios.

Mi se pare dificil să surprind ceva deosebit, oamenii cum sunt ei de fapt, să găsesc esenţa firii lor şi să ştiu sigur că e reală şi nu doar o mască de teatru. Sau poate pur şi simplu nu îmi plac oamenii la fel de mult. Altfel, e mult mai comod să faci portrete în oraş decât să te duci în creierul munţilor şi să înfrunţi vremea zile în şir, în aşteptarea luminii perfecte, care poate apărea după ce pleci tu.

Plănuieşti să deschizi o expoziţie?
A existat o intenţie după plimbarea mea în Alpi, dar din lipsă de resurse materiale nu s-a concretizat. Plus că devin mai critic cu lucrările mele pe măsura ce trece timpul. Nu vreau să fac o expoziţie doar aşa, ca să mă aflu în treabă. O voi face când voi fi 100% mulţumit de ce vreau să arăt.

Cum se poate învăţa această meserie?
Nu există o regulă. Unii învaţă în universităţi sau la diverse cursuri, alţii de unii singuri. Cred că, în primul rând, trebuie să ai o oarecare sensibilitate, fie pentru oameni, fie pentru peisaje sau pentru lucruri mai abstracte. Să te emoţioneze cumva. Apoi e nevoie de exerciţiu şi lectură. E foarte important să te expui la cât mai multă informaţie din zona care te interesează, să te uiţi la cât mai multe fotografii, bune, desigur.

Ce poze nu ai accepta să faci niciodată?
Nu aş face poze care să le fie de folos oamenilor care nu-mi plac. De exemplu, politicieni sau vedete de tabloid. Apropo de asta, nu aş accepta niciodată să fiu paparazzo. Urăsc tot ce ţine de cultura de tabloid care se manifestă din ce în ce mai puternic la noi în ziare, la TV, pe stradă.

Care sunt locurile sau situaţiile pe care ţi-ai dori să le fotografiezi?
Aici ar fi o listă întreagă, mai ales de locuri. (râde cu poftă) Visez de ani de zile la Patagonia, Peru, Nepal, China, Namibia, Canada, Siberia. Sunt foarte multe locuri pe care aş vrea să le văd şi sunt convins că sunt şi mai multe de care nici nu ştiu. Şi nu e vorba doar de peisaje, e vorba şi de oameni, de culturi fascinante, de experienţe inedite. Sper ca cel puţin una dintre destinaţiile amintite să fie atinsă în cel mult doi ani.

Ce ţi se pare mai provocator, să faci fotografii sau emisiuni la Europa FM?
Sunt domenii destul de diferite şi e greu să le compari.

Dacă ar fi să faci o comparaţie, ca fotograf, între Alpi şi Carpaţi, care ar fi observaţiile tale?
Din păcate, primul lucru care îmi vine în minte e că Alpii sunt mult mai curaţi, cel puţin în zonele din Franţa unde am ajuns eu. La noi vezi bucăţi de plastic în cele mai neaşteptate unghere ale naturii. Şi cultura asta a nepăsării pare că a devenit normalitate la români. În rest, ar fi aspecte pur geografice care dau Alpilor o diversitate fotografică mult mai mare: suprafaţa enormă, diferenţele de climă, înălţimea mai mare.

Eu doar am atins marea cu degetul, ca să spun aşa. Aş putea merge ani la rând acolo în zone diferite. Cu toate astea, cred că sunt zone mai sălbatice în Carpaţi decât în orice parte a Alpilor, iar cele mai multe din fotografiile mele preferate sunt făcute aici, în România. Până la urmă, fiecare loc are propriile frumuseţi şi propriile probleme.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...