Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Damian Draghici: este cool sa fii rom

Pe 3 iulie va canta la Arenele Romane impreuna cu trupa sa de 18 de muzicieni. Cine i-a vazut anul trecut, la Bestival, stie la ce sa se astepte: culoare, ritm, exotism. Damian Draghici a plecat din Romania in mai ’89, a stat in ...

Share

Elena Vladareanu 0 comentarii

01.07.2008 - 00:00

Pe 3 iulie va canta la Arenele Romane impreuna cu trupa sa de 18 de muzicieni. Cine i-a vazut anul trecut, la Bestival, stie la ce sa se astepte: culoare, ritm, exotism. Damian Draghici a plecat din Romania in mai ’89, a stat in Grecia sase ani, timp in care nu a spus nimanui ca este rom, a ajuns in America si de aici povestea sa pare a fi un fel de "implinire" a visului american. Chiar si asa, Premiul Grammy primit in 2003 nu a facut presiune asupra lui si ultimul lucru pe care si l-ar dori ar fi sa devina sclavul succesului.



» Este al treilea concert al dumneavoastra in Romania.


- Al treilea. Dar e, totodata, si o premiera. Este primul concert Damian & Brothers, in aceasta formula, in Romania. Pana acum, am avut concerte doar in circuit inchis, pentru diverse organizatii nonguvernamentale sau pentru Guvern, iar anul trecut, la Bestival, am fost doar invitati.

» De altfel, chiar si formula aceasta, Damian & Brothers, nu exista decat din 2006. De ce ati ales sa cantati cu 18 muzicieni, renuntand astfel la formula "solo"?


- Am renuntat si la solo, si la nai, si la jazz-clasic, la tot ce faceam eu. Radacinile mele, as putea spune chiar "chemarea sangelui", m-au facut sa ma intorc la muzica pe care o ascultam in copilarie si care imi dadea acest sentiment de fericire. Este singurul motiv pentru care fac ceea ce fac: sa fiu fericit si sa ma simt implinit. Asta nu inseamna ca muzica pe care o faceam pana acum, colaborarile pe care le aveam cu anumiti artisti, unii super tari si mari, nu ma faceau fericit. Dar ajunsesem intr-un punct in care simteam ca totul a devenit oarecum monoton. Aveam nevoie de ceva nou. Sunt si multe altele pe care nu pot sa le pun in cuvinte.

» Mi se pare interesanta alegerea pe care ati facut-o, cu atat mai mult cu cat naiul v-a adus un succes urias.


- Iar acum am o toba uriasa. Nu as putea sa spun ca sunt tobosar de meserie, chiar daca am studiat toba cand eram mic. Cred ca este mai degraba un mod de exprimare, as fi putut canta la acordeon, la pian, cu vocea, oricum. E un fel de racnet, un instinct animalic care rabufneste si asta e muzica. Se intampla si nu stii cum: poate bati intr-o masa, poate te joci cu farfuriile si cu lingurile. Asta simt si asta fac, fara a avea vreun fel de granite. Dupa toata muzica si toate studiile, dupa ani de zile de constrangeri muzicale – totul trebuie sa fie intr-un anumit fel, sa fie asa, sa se auda asa – acum simt o libertate care ma face extraordinar de fericit.

» Chiar ati fi putut canta la orice alt instrument, din moment ce in primii ani ati schimbat zeci de instrumente.


- Am sa-ti spun ceva: cred – mi-a luat foarte mult timp sa inteleg asta, si nu am inteles-o decat in State – ca, de-a lungul anilor, lucrand la atat de mult proiecte, s-a intamplat ceva cu mine si am sa-ti spun exact despre ce este vorba. De multe ori am simtit ca naiul nu se potriveste. Eu nu am compus niciodata la nai. Piesele pe care le compun le compun la pian. E cam ciudat dupa ce ai compus o piesa la pian sa o auzi altfel. Sau pur si simplu nu se auzea bine si atunci preferam sa cant cu vocea sau la pian, la acordeon, la bas etc. Intr-o perioada, am luat toate instrumentele de suflat la rand, de la fluier la cimpoi, ocarina, tilinca. Nu numai ca le-am incercat, dar le-am folosit si in diverse contexte muzicale. Nu eram un virtuos la tilinca sau la ocarina sau la fluierul japonez. Dar nici nu cred ca este nevoie sa fii virtuos, pur si simplu ala era instrumentul care putea exprima ceea ce eu simteam atunci. Daca exprima ceea ce simt si am fluturasi in stomac, iar tie iti face sa-ti tremure carnea, nu cred ca mai e nevoie de nimic. Nu cred ca ai prefera sa asculti un virtuos care nu te atinge deloc. Cred ca e mai bine sa cant la un instrument la care nu sunt chiar atat de bun, dar cu care te fac sa plangi.

» Nu cred ca publicul a avut o problema cand dumneavoastra ati schimbat formula. Dar cum au privit producatorii si oamenii din industria muzicala trecerea la Damian & Brothers?


- Dupa ani si ani de zile, incepi sa fii cunoscut in industrie. Ei stiu ca eu tot schimb. Am avut perioade de schimbari fizice: cand gras, cand slab, ras, fara barba, cu barba, schimbari de look si de stil muzical, am trecut de la jazz la pop, de la pop la world, de la world la etno. Oamenii se obisnuiesc si spun "A, asta e o alta nebunie a lui Damian". Ok, nebunie, dar asta e caracterul meu si de data asta nu mai pot sa schimb. Poate gresesc si peste cativa ani o sa ma gasesti tot cu Damian & Brothers, dar eu stiu ca si asta e doar o perioada din viata mea. si baietii din trupa sunt constienti de asta, nu stiu cand mi se va nazari sa zic gata, asta e, s-a terminat, mai departe facem altceva. Lucrurile astea nu se intampla intentionat. E ca si cum atunci cand, fiind deja implicat intr-o relatie, se intampla sa te indragostesti, fara a-ti propune sa te uiti dupa alt barbat sau dupa o alta femeie. Nu pot spune ca asta este proiectul pe care il voi face tot restul vietii mele. Dar in momentul asta sunt indragostit de el, sunt casatorit cu el, mananc cu el, dorm cu el, nu dorm si nu fac altceva decat asta.

» Mai este naiul acel instrument ciudat, cum era cand ati intrat dumneavoastra la Berklee?


- Nu, nu mai e ciudat. Oamenii s-au obisnuit cu el si s-au obisnuit cu mine. Uite, ma furnica pe mana cand vorbesc despre nai, asta e semn de la Dumnezeu. Mult timp faptul ca sunt tigan a fost o povara pentru mine. Tot asa si naiul, cu toate ca-l iubeam foarte mult, devenise, din cauza celorlalti, o povara. Daca te duci si spui "As vrea sa cant si eu in piesa asta cu Céline Dion" si se uita la instrumentul tau si vede naiul, i se pare ciudat, indiferent cat de bine ai canta. Dupa ce te asculta, daca i se pare ca se aude bine in acel context, poate spune: Ok, intra. A fost o perioada in viata mea cand pur si simplu – nu ca incepusem sa am indoieli legate de instrument, continuam sa-l iubesc – mi-am dat seama ca naiul nu merge. Atunci imi inchideam eu poarta inainte de a face ceva. Pana cand mi-am spus: nu exista nici un fel de granita. Te duci si bati la usa si spui: eu asta fac.

» Vorbiti deseori despre acest complex de inferioritate "de a fi tigan". Unde l-ati simtit?


- In Romania. In Grecia, unde timp de sase ani nu am spus nimanui ca sunt tigan. Pana ’99-2000, cand am inceput sa citesc carti de psihologie si sa ma "caut", bla-bla-bla, stii cum e in State, nu stiam ce-i ala complex de inferioritate. Mi-am dat seama ca am suferit de el in Romania, in fata colegilor la scoala. Cand in State am spus ca sunt tigan, mi-am eliberat sufletul. Am inceput s-o spun atat de mult, incat am inceput sa ma plictisesc.

» Dar asta v-a adus si un plus de imagine.


- Ca sa-ti faci o idee, si nu o spun cu falsa modestie, si in Romania faptul ca am spus "Sunt tigan" mi-a adus un beneficiu, a devenit un fel de trend. Deseori mi se raspunde: "Oau! Sa stii ca e posibil ca si eu sa am ceva rude, sange tiganesc". A devenit cool sa fii tigan. Romii acum sunt ce-a fost India in anii ’70, ce a fost muzica araba in anii ’80 si ce a fost muzica latino in anii ’90. Cam asa e acum muzica tiganeasca.

» Anul trecut, cand ati fost numit ambasador al Egalitatii de sanse, spuneati ca in ultimele patru luni petrecute in Romania v-ati simtit discriminat cum nu s-a intamplat in 18 ani petrecuti in afara.


- Exista o problema aici: tiganilor le era inca rusine ca sunt tigani. Sunt unii care inca sufera ca sunt tigani. Eu, unde merg, spun ca sunt tigan. "Nu mai spune ca esti tigan, nu-i bine", mi se sugereaza. Am observat si ca in multe locuri exista un fel de discriminare pozitiva. Eu spuneam ca sunt tigan, iar ei credeau ca nu sunt si ca spun ca sunt doar asa, ca sa dea bine.

» Credeti ca lucrurile se vor schimba in Romania?


- Stii aia cu apa si piatra? Trece apa si piatra ramane. Dar pana la urma, apa va trece prin piatra. Apa va sparge piatra, dar nu o va sparge intr-o zi sau doua, ci ii va lua zeci, sute de ani.

» Multi dintre cronicari insista pe faptul ca sunteti tigan si ca talentul dumneavoastra, in buna masura, se datoreaza acestui fapt.


- Cred ca toti suntem egali, dar unii sunt nascuti cu ceva diferit in ADN: unii sunt foarte buni la sport, altii la muzica. Tiganii, evreii si negri au auzul absolut.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...