Cine sunt colecţionarii de artă din România

Cei mai cunoscuţi colecţionari de artă din ţară şi operele lor apar într-un dicţionar, o lucrare unică realizată de un cibernetician, Vasile Petrovici. Vasile Petrovici este şi colecţionar de artă şi ...

Share

Manuela Golea 0 comentarii

15.05.2011 - 17:06

Cei mai cunoscuţi colecţionari de artă din ţară şi operele lor apar într-un dicţionar, o lucrare unică realizată de un cibernetician, Vasile Petrovici.

Vasile Petrovici este şi colecţionar de artă şi secretar al Societăţii Colecţionarilor de artă din România. Probabil că tocmai profesia lui de bază a dus la o lucrare exactă, minuţios concepută, cu o mare atenţie la detalii. Totul a pornit de la o cercetare care i-a relevat că nu există o asemenea lucrare: „Mi-am zis ce bine ar fi să avem mai multe informaţii despre colecţionari la un loc.

M-am apucat de treabă, am consultat bibliografia şi rezultatul este acesta", şi-a prezentat autorul cartea.

250 de colecţii

„Dicţionarul colecţionarilor de artă din România" îi invită pe iubitorii de artă să treacă pragul şi să afle mai multe despre colecţionarii zilelor noastre şi ai veacurilor trecute. Volumul cuprinde 250 astfel de colectori, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. În urma unora, în general graţie donaţiilor operelor de artă cumpărate, s-au născut muzee, precum Colecţia Simu Anastase, Colecţia Kalinderu Iancu sau cea a lui Zambaccian Krikor.

Culegerea lui Vasile Petrovici, pentru care a consultat peste 160 de surse bibliografice, arată diveristatea profesiilor celor care au cumpărat sau cumpără picturi, gravuri, sculpturi sau desene. Singurul punct comun nu poate fi decât dragostea de frumos. Sunt politicieni (Mihail Kogălniceanu), muzicieni (Garabet Avachian), medici, scriitori (Tudor Arghezi), artişti plastici sau critici de artă, militari, oameni de afaceri, ingineri (Leon Lasersohn) sau teologi, profesori, jurnalişti, profesori, avocaţi etc. Un ospătar, Apostol Apostilde (1898 - 1965), a avut în colecţie lucrări semnate de Alexandru Ciucurencu, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Pallady, Petraşcu, Tonitza sau Vânătoru. Foarte mulţi dintre cei care trăiesc şi au acceptat să fie incluşi în acest dicţionar nu şi-au declinat profesia ori localitatea în care deţin colecţia, lucru de înţeles.

Pavel Şuşară, unul dintre colecţioanrii care apare în volum, spune că a început să îşi formeze o colecţie după 1989. „În perioada comunistă nu am avut obiecte de artă, nu am avut posibilitatea să cumpăr. Erau destul de scumpe şi accesul la ele era destul de greu. Erau câteva categorii care cumpărau obiecte de artă: juriştii, medicii, securiştii şi foarte mulţi din cei care erau la vârful puterii, indiferent de ce ierarhie, locală sau naţională. Era un privilegiu al aşezării privilegiate în spaţiu public", a declarat criticul de artă pentru România liberă.

„Doar colecţionarii au scris despre viaţa artiştilor"

Pe lângă numele colecţionarului şi perioada în care a trăit/ trăieşte, structura volumului mai precizează profesia colecţionarului şi locul în care se află colecţia, categoriile aflate în colecţie şi numele artiştilor, care sunt prezentaţi, de asemenea, în ordine alfabetică. În dicţionar sunt prezentate doar lucrări de pictură, grafică şi sculptură, iar acolo unde a fost posibil numele artistul reprezentativ a fost trecut cu litere italice.

Mulţi dintre cei introduşi în dicţionar au publicat albume despre artă, fapt menţionat şi unora li s-a adăugat intervalul de timp (ani) în care au fost achiziţionate operele. De pildă, Alexandru Vlahuţă a scris despre „Pictorul Nicolae Grigorescu", editura Tineretului, 1964, iar Mişu Weinberg a avut o colecţie activă între anii 1935 - 1947.

De asemenea, un alt capitol important este dedicat celor care au colecţionat lucrările unui singur artist, şi despre care la fel există surse biografice. Vasile Petrovici a descoperit, astfel, încă 681 de colecţionari.

„Sunt conştient că nu sunt cuprinşi absolut toţi colecţionarii. Fie că nu existau referiri în surse bibliografice, fie nu am avut puterea să strâng aceste surse. Deja am început să adun date despre noi colecţionari sau date despre colecţionarii deja existenţi în dicţionar. Cu datele existente acolo se pot face certe analize statistice. Pot să vă spun că am costatat că doar colecţionarii şi numai ei au scris despre viaţa artiştilor", spune autorul.

Colecţiile sunt bunuri publice

Criticul de artă şi colecţionarul Pavel Şuşară spune că „Dicţionarul colecţionarilor de artă din România" este primul de acest fel, „într-o variantă mai extinsă pentru că a mai scris Petre Oprea un studiu despre colecţionari în urmă cu câţiva ani". „Volumul este foarte important pentru că scoate colecţionarul din anonimatul lui şi îl oferă ca model, ca tip de compartament în relaţie cu patrimoniu şi cu bunurile care doar aparent sunt ale cuiva. În principiu ele sunt bunuri publice. Şi orice colecţie mare, orice colecţie importantă a sfârşit prin a oferi, a poleniza spaţiul public. Există colecţia de la Topalu, de pildă, care acum este parte a muzeului din Constanţa. Sunt nenumărate colecţii care alcătuiesc muzee, sunt muzee care s-au format prin donaţii diverse de colecţii particulare. Deci o colecţie particulară este amăgirea pe care şi-o oferă sieşi o persoană, o fiinţă trecătoare că se construieşte şi se valorizează în funcţie de ce adună într-o viaţă, dar în esenţă este un serviciu public, el face un serviciu public şi oferă generaţiilor care vin, chiar generaţiilor din proximitate, posibilitatea de a avea acces la bogăţiile pe care un spaţiu, un timp şi un popor au reuşit să le creeze la un moment dat".

Citește totul despre:

Comentarii