9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCe pasiune comună aveau reginele României

Ce pasiune comună aveau reginele României

Expoziţia “Eternele Dantele” desfăşurată între 9 martie şi 9 aprilie 2011 la Carol Parc Hotel continuă seria de expoziţii cu piese din colecţia privată a Profesorlui Universitar Adina Nanu, de data aceasta într-o selecţie de broderii şi dantele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX.

Expoziţia cuprinde piese din dantele realizate manual, broderii, costume originale de interior şi exterior, începând cu 1875, obiecte de interior dar şi accesorii şi pălării.

Una dintre piesele de rezistenţă ale expoziţiei îl reprezintă costumul naţional de curte din vremea Reginei Elisabeta a României.

Trei sculpturi ale Adinei Nanu, realizate din hârtie, gips şi dantele reprezintă pe cele trei mari Regine ale României, Regina Elisabeta, Regina Maria şi Regina Elena, sculpturile completând fericit datele privind aplecarea suveranelor spre arţa dantelei şi a broderiilor, ele constituind permanent un model pentru întreaga lume feminină din epocă, dând tonul, atât din punct de vedere vestimentar, cât şi al atitudinii etice şi estetice.

Regina Elisabeta (1843 – 1916) avea un colţ, ca un altar, dedicat dantelelor. Regina îşi alesese pseudonimul literar Carmen Sylva şi pe lângă activităţile de scriitoare, pictoriţă şi muziciană, a cultivat şi a practicat lucrul de mână, ca o artistă

A lucrat neîntrerupt, cu talent, îndrăzneală şi ingeniozitate. Din cartea scrisă de prietena ei, lady Katharin L. Hoare, despre dantela cu suveica (The Art of Tatting, publicată la Londra, la editura Longmans, Green and Co, acum o sută de ani, în anul1910) şi ilustrată cu exemple din creaţiile reginei, aflăm mulţimea domeniilor în care s-a lansat, de la vălul de iconostas al bisericii din Sinaia, sau acoperământul de potir, cusut cu perle veritabile şi până la cuvertura de pat şi rochiţa nepoatei ei cu acelaşi nume, Elisabeta.

Cea mai cunoscută piesă este scutecul pentru botezul micului prinţ, care avea să devină regele Carol al II-lea, născut în 1893, şi care a primit medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1900.

Regina Maria (1875 – 1938), considerată pe drept cuvânt cea mai elegantă şi frumoasă suverană din Europa, a învăţat, încă din copilărie, ca orice domnişoară, pe lângă muzică şi pictură, tehnicile broderiei şi dantelei.

Prin tradiţie, i se atribuie motivul crucii gamate, preferată şi emblematică pentru spiritul reginei, cusută pe o faţă de masă şi desenată cu precădere în lucrările sale plastice.

Regina Elena (1896 – 1982), mama regelui Mihai, a avut viaţa cea mai zbuciumată, dar şi cea mai discretă dintre reginele României.

Ea a aplicat gândurile scrise de regina Elisabeta în prefaţa cărţii despre dantele: ” Câte griji şi necazuri, câtă adâncă angoasă şi tristeţe (e ţesută) în tăcutul lucru al femeii (…) Multe ar spune : Ce noroc că dantela mea nu poate vorbi. Ce uimitor ar fi să-şi ridice vocea şi să desvăluie gândurile …(…) Cusătura ascunde ici o lacrimă, dincolo un oftat sau o vorbă reprimată, care rostită ar fi rănit…” .

Cuverturile brodate de regina mamă, păstrate în palatul Elisabeta din Bucureşti dezvoltă motive orientale de o mare bogăţie -cu garoafe şi bujori roşii– care îi aminteau singuraticei regine de copilăria ei din Grecia.

Selecţia, realizată din bogata colecţie de costume autentice care în ultimii 15 ani au fost expuse în cele mai prestigioase muzee din România dar şi la Veneţia are menirea de a exemplifica una dintre cele mai efervescenţe perioade din istoria costumului şi stilurilor.

Expoziţia este deschisă publicului în saloanele Carol Parc Hotel în perioada 9 Martie – 9 Aprilie iar accesul este gratuit.

 

 

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă