Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bogdan Dumitrache: "Cumva, tot timpul ne-am lăsat călcaţi în picioare, se vede în felul cum ne trăim viaţa"

Anul 2010 nu a fost un an de criză pentru invitatul nostru, a fost un an plin de proiecte, dintre care amintim serialul HBO „În derivă" şi lungmetrajul lui
Constantin Popescu despre mişcarea de rezistenţă Gavrilă-Ogoranu ...

Share

Teodora Dutu 0 comentarii

05.01.2011 - 17:29

Anul 2010 nu a fost un an de criză pentru invitatul nostru, a fost un an plin de proiecte, dintre care amintim serialul HBO „În derivă" şi lungmetrajul lui
Constantin Popescu despre mişcarea de rezistenţă Gavrilă-Ogoranu „Portretul luptătorului la tinereţe".

Cinci filme într-un singur an, deşi, după cum a recunoscut, Bogdan nu a avut niciodată proiecte variate într-un timp atât de scurt. După în­cheierea filmărilor, este mulţumit de ceea ce a făcut, dar şi de ceea de a ieşit. Despre ce este vor­ba, vă invităm să citiţi în interviul de mai jos.

Cu puţin timp în urmă mi-ai spus că anul 2010 a fost anul vieţii tale. Cum aşa?

Bogdan Dumitrache: N-am spus că nu o să am ani mai buni decât 2010, dar a fost cel mai bun an pe care l-am avut până acum. Din câteva puncte de vedere: profesional - am făcut cinci filme în 2010, n-am avut niciodată atâtea proiecte -, dar şi personal.

În cinematografie nu a fost criză?

B.D.: Pentru mine nu a fost criză.

S-o luăm cronologic, să începem cu filmul Iuliei Rugină „Captivi de Crăciun". Cum ai ajuns să lucrezi cu ea?

B.D.: Terminând aceeaşi şcoală, ne ştim toţi cei din breaslă. Iulia este o tânără regizoare cu care am discutat de mai multe ori, ne place unul de celălalt, îmi place ce fel de cinema vrea ea să facă, ei îi place cum joc eu, voiam să lucrăm împreună şi apoi a apărut acest proiect.

A contat că rolul a fost scris pentru tine?

B.D.: Nu ştiu dacă, de la început, rolul a fost scris pentru mine. Ulterior, Iulia mi-a vorbit despre o serie de trei filme, cu acelaşi personaj în prim-plan. Am făcut două dintre ele, „Captivi de Crăciun" şi „Tabasco", pe care îl veţi vedea curând. Urmează al trei­lea, am înţeles că este un proiect de lungmetraj şi cam atât ştiu în acest moment despre el.

Ai acceptat să lucrezi cu Iulia pentru a o susţine, ori este un exerciţiu pentru tine?

B.D.: Cred că amândouă. În aceeaşi măsură, este un exerciţiu bun şi pentru mine. Eu sunt un tânăr actor, până la urmă, şi pentru mine este un parteneriat bun, să joc într-un film al unui regizor bun, în care mă pot expune ca actor. Cred că în breasla noastră, informaţia circulă destul de repede. Şi atunci cei care m-ar putea distribui pe mine mai departe ajung mai des în contact cu filme de scurtmetraj ori de mediumetraj. E adevărat, nu mă ajută din punctul de vedere al publicului larg, în schimb mă ajută în breaslă.

Trecem la cea mai mediatizată producţie a anului, serialul HBO „În derivă". Ţi-ai dorit rolul lui Tudor?

B.D.: Acum, că am văzut serialul şi ştiind personajele, mi-ar fi plăcut şi rolul solda­tului, îl găsesc interesant. Când am participat la casting, nu ştiam restul per­sonajelor. Am citit ce mi s-a dat şi mi-a plăcut.

Ce anume ţi-a plăcut?

B.D.: Mi-a plăcut că era un personaj conflictual, ceea ce înseamnă că aveam ce să joc. E un personaj în conflict cu două persoane în acelaşi timp, cu soţia lui, cât şi cu psihologul, el nedorindu-şi să fie acolo, ci forţat de soţie să facă terapie de cuplu.

De ce mergeţi la terapie?

B.D.: Aparent, mergem să fim ajutaţi să luăm o decizie în privinţa unei sarcini. Odată ajunşi acolo, psihologul începe să scoată alte lucruri la iveală, ce ţin de relaţia noastră, lucruri personale, problema noastră fiind cea a cuplului şi nu relaţia fiecăruia dintre noi cu sarcina.

A fost primul serial în care ai jucat?

B.D.: Da, primul. Se lucrează mult mai alert. În general, ritmul de televiziune presupune cam 2-3 zile de filmare pentru un episod. În cazul de faţă au fost două, în condiţii extraordinare, ce-i drept. Dar totuşi un ritm alert, să filmezi 25 de minute în două zile este mult, e obositor. Nu e timp să te întorci asupra anumitor replici, pentru că nu toate lucrurile îţi ies din prima, nu întotdeauna partenerul reacţionează aşa cum te gândeşti tu. Trebuie să te adap­tezi, trebuie să ajustezi, e un ritm alert.

Cum ai lucrat cu Marcel Iureş?

B.D.: Foarte bine. E un partener bun, cu care m-am ajutat. Ridică la fileu, îşi acceptă partenerii, se mulează în funcţie de fiecare, uneori şi eu m-am schimbat în funcţie de el. E un joc în care intrăm cu toţii. Mi-am construit un personaj destul de antipatic şi pus pe harţă, iar el a simţit imediat, şi a contrat, a jucat şi în funcţie de ceea ce propuneam eu, ceea ce mi-a plăcut.

Înainte de a începe filmările, ai mai fost în cabinetul unui psihoterapeut?

B.D.: Da, am mai fost la şedinţe de psihoterapie.

Te-a ajutat?

B.D.: Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în serial e numai ficţiune. Faptul că eu am mai fost la psiholog m-a ajutat
într-un fel, dar nu cred că a avut o im­portanţă deosebită în construcţia rolului. Ştiam cum este într-un cabinet de terapie, înţelegeam atitudinea unui pacient vizavi de un terapeut, în sensul că eu, când am mers acolo, îmi doream să fiu acolo, aşadar discuţia decurgea firesc. În serial, nedo­rindu-mi acele şedinţe, era firesc să şuntez, să nu vreau să particip la ce se întâmplă într-un cabinet. Dar lucrurile erau clare şi din scenariu, chiar dacă nu aş fi mers înainte la psihoterapie, nu ar fi contat.

Spune-mi cum aţi lucrat la „Portretul luptătorului la tinereţe".

B.D.: Am filmat în mai multe locaţii, practic, nici nu l-am filmat pe tot anul acesta. Lucrăm la el din 2008, dar a avut premiera la finalul anului 2010! S-a filmat destul de mult, să avem toate cele patru anotimpuri.

Despre ce este vorba în „Portret"?

B.D.: Este vorba despre o mişcare de rezistenţă, de la începutul anilor '50, oameni care nu au vrut să-şi cedeze bunurile către colectivizare, să accepte regimul comunist paşnic, prin urmare au pus mâna pe arme şi s-au luptat. Din câte am înţeles de la Tică (n.r. - Constantin Popescu, regizorul filmului), aceşti oameni au fost confundaţi cu mişcarea legionară. În presa străină a fost un pic de vâlvă pe această temă, câteva cronici negative, tocmai din această direcţie, că nu poţi face un film despre o mişcare legionară care a făcut şi a dres. Dar, mă rog, a fost o confuzie. Tică vrea să facă o trilogie, avem aici grupul Ogoranu, apoi un alt film despre Elisabeta Rizea şi un altul despre fraţii Arnăuţoiu.

Fiind primul film istoric, te-ai documentat pentru rolul „Leu"? Ai citit des­pre grupul lui Ogoranu?

B.D.: Într-o mică măsură, m-am documentat. În „Portret", interpretez un personaj care a ales să lupte, el nu mai era în pragul unei alegeri, ci luase deja decizia. Prin urmare, am preferat să mă concentrez asupra unui tip de comportament.

Ce vârste aveau membrii grupării?

B.D.: Aproximativ 18-20 de ani, majoritatea bărbaţilor din grup erau studenţi.

Cum ţi se pare atitudinea lor?

B.D.: Nu cred că a fost o alegere, ei au avut o reacţie la ceea ce se întâmpla şi au intrat într-un joc din care nu au mai putut ieşi. Dacă ar trebui să mai aleagă încă o dată, cred că mulţi dintre ei n-ar mai face asta. E o alegere dificilă, îţi expui familia. Nu mai aveau nici o altă opţiune, dacă ar fi încercat să iasă din grup ar fi sfârşit în puşcărie. S-au bazat pe un ajutor străin, care să înlăture comunismul, însă acel ajutor nu a venit. Există în film o secvenţă, când Ogoranu stă de vorbă cu tinerii dintr-un sat, în care le spune clar „Dar ce vreţi? Vreţi să vă ascundeţi ca viermii, să nu mai aveţi la ce să vă întoarceţi sau cum să vă întoarceţi?".
Nu cred că le-a fost uşor şi nu cred că este un film despre eroism.

Cine ţi-ai dori să-l vadă?

B.D.: Toată lumea! În special tinerii, ca să înţeleagă că există mai multe perspective istorice, nu doar ce li se predă la şcoală.

Îl găseşti educativ?

B.D.: Într-o bună măsură, da, din mai multe puncte de vedere. E important să-ţi asumi o decizie, chiar şi una dificilă, şi să trăieşti cu ea până la capăt. E important să poţi alege, cu toate riscurile care vin şi cu toate consecinţele alegerilor tale. Şi e important să ştim cum oamenii se pot lăsa călcaţi în picioare şi înrobiţi, vânzându-se unul pe altul, nefiind uniţi.

Ce crezi despre cuvintele lui Gavrilă Ogoranu ce apar la finalul filmului: „suntem un neam de trădători"?

B.D.: Exact! Mi se pare important ca tinerii să vadă astfel de lucruri. Astfel de evenimente chiar s-au întâmplat, asta e istoria noastră, cumva tot timpul ne-am lăsat călcaţi în picioare. Cred că asta se vede şi pe noi, în felul cum ne trăim viaţa şi cum luăm deciziile, cât curaj avem.

Cu Adrian Sitaru ai lucrat şi la „În derivă", şi la „Din dragoste cu cele mai bune intenţii", cel din urmă îl vom vedea anul acesta.

B.D.: „Din dragoste cu cele mai bune intenţii" este un proiect ce a urmat celui de la HBO. Când am fost la casting pentru el, nu am primit rolul. Apoi, m-am întâlnit cu Adrian Sitaru să lucrăm la HBO şi, pe parcurs, regizorul a revenit asupra castingului şi mi-a dat mie rolul lui Alex. El este personajul principal şi până acum n-am mai jucat un film întreg în care camera este tot timpul pe mine. N-a fost uşor, nu vă spun mai multe.

Cum tu interpretezi personajul principal, după lansare toate reflectoarele vor fi pe tine. Contează reacţia presei?

B.D.: Sincer, eu am văzut filmul şi sunt destul de liniştit. Fac un rol bun. E în re­gulă, să zic aşa. Sunt mulţumit de ceea ce am făcut acolo. Nu ştiu dacă o să fie un succes de public, nu ştiu în ce măsură filmele româneşti sunt un succes de public.

Ultimul film turnat în 2010 a fost „Loverboy", în regia lui Cătălin Mitulescu.

B.D.: Da. Există în traficul uman acest personaj, care aşa se numeşte, „loverboy". Sunt acei băieţi care agaţă fete, după care le introduc într-o reţea de prostituţie. Ro­lul meu este cel al comisarului Dumitrache. Pentru acest film, m-am întâlnit cu nişte oa­­meni din poliţie, care se ocupă de traficul de persoane, am citit câ­teva rechizitorii ca să văd cum evoluează o astfel de anche­tă, cum urmăreşti un astfel de individ. Aceşti „loverboys" sunt greu de prins, pentru că vând fete pe care le mani­pulează, le fac să se îndrăgostească de ei. Ele merg de bună voie în Italia, nu ştiu ce le aşteaptă acolo, dar este greu de demonstrat participarea tipului. Când ele se întorc în ţară, sunt îngrozite, nu vor să depună mărturie.

Un an cu roluri foarte diferite. Ţi-a rămas vreunul la suflet?

B.D.: Toate mi-au plăcut, sunt mulţumit de ceea ce am făcut, mai puţin de unul, dar nu vă vorbesc despre el. Mi-a plăcut „Portretul", pentru că mi-a adus cumva aminte de copilărie, la filmări eram ca un copil mai mare, care se luptă cu o puşcă şi cu gloanţe oarbe, mi-a plăcut „În derivă", pentru că este o lecţie despre unde am putea ajunge dacă nu învăţăm să ne res­ pectăm în cuplu, mi-a plăcut „Din dra­goste.." pentru ideea lui, când veţi vedea filmul veţi înţelege şi titlul.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...