Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Actorul care l-a jucat pe Ceauşescu: „Nu am fost printre cei care au jubilat văzând execuţia dictatorului“

Spectacolul de teatru-documentar „Ultimele zile ale lui Nicolae Ceauşescu", realizat de Institutul de Cercetare a Crimelor Politice de la Berlin, care refăcea aproape milimetric procesul cuplului prezidenţial din 25 decembrie 1989, a ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

22.12.2011 - 17:49

Spectacolul de teatru-documentar „Ultimele zile ale lui Nicolae Ceauşescu", realizat de Institutul de Cercetare a Crimelor Politice de la Berlin, care refăcea aproape milimetric procesul cuplului prezidenţial din 25 decembrie 1989, a făcut la vremea lui atât de multe valuri încât Valentin Ceauşescu a dat în judecată Teatrul Odeon care l-a găzduit.

Ca urmare a excelentelor lor prestaţii actoriceşti, Victoria Cociaş şi Constantin Cojocaru, care i-au interpretat pe Elena şi Nicolae Ceauşescu, au fost cooptaţi într-un alt proiect. De data aceasta este vorba despre un film, o docu-dramă regizată de Radu Gabrea care reface drumul Ceauşeştilor de la fuga de pe sediul CC cu elicopterul până la moarte. Filmul urmează să aibă premiera chiar de ziua „Tovarăşului", pe 26 ianuarie 2012.

„Cum Dumnezeu să empatizezi cu un criminal?"

Constantin Cojocaru ne-a povestit cât i-a fost de dificil să interpreteze un personaj atât de odios şi cum a ajuns el însuşi să-şi pună întrebări asupra corectitudinii procesului Ceauşeştilor. „Actoria este ca o cursă cu obstacole, dar de departe unul dintre cele mai dificile hopuri din cariera mea a fost rolul lui Ceauşescu. Asta pentru că nu poţi juca veridic un personaj dacă nu reuşeşti să empatizezi cu el. Şi cum Dumnezeu să empatizezi cu un criminal? Trebuia să-i găsesc de urgenţă câteva calităţi ca să nu-l transform într-o caricatură. Şi atunci, pentru că spectacolul nostru se axa exclusiv pe proces, am privit de sute de ori DVD-ul cu simulacrul acela de judecată în încercarea de a-i detecta monstrului o urmă de umanitate. Şi am reuşit. Am observat, de pildă, că era foarte atent şi grijuliu cu coana Leana. Îşi punea protector mâna peste palma ei, încercând să o liniştească, în semn de „lasă-i să vorbească". Şi atunci, deşi ştiu că pare că mă folosesc de un un clişeu care circula în epoca de aur, am înţeles că era un bărbat care şi-a iubit nevasta, nevastă care l-a controlat, l-a încălecat şi în multe privinţe a făcut ce-a vrut din el. Asta în plan personal. Ca om politic mi-a fost mult mai greu să găsesc ceva bun în Ceauşescu. Era nebun, megaloman, crud, de fapt sadic de-a dreptul, toate dublate de o incultură crasă, dar în demenţa lui, el chiar credea că este salvatorul României, că el este cel ales, aşa că putem spune că, în felul lui bolnav, a fost totuşi un om sincer, şi, după cum s-a purtat la proces, trebuie să recunoaştem că a fost şi demn. Cel puţin la sfârşit."

„Ultimele zile ale lui Nicolae Ceauşescu", un soi de reality show dătător de fiori reci

Ca orice român, şi Constantin Cojocaru, pe atunci actor la Teatrul Giuleşti, a văzut procesul Ceauşeştilor la televizor. „Deşi bucuria era generală, eu nu m-am numărat printre cei care au jubilat când a fost executat Ceauşescu. Sigur că nu am fost nici mirat. Trăim într-o lume şi într-o ţară în care istoria a fost necruţătoare şi-n care mulţi conducători au sfârşit prin a fi ucişi. Istoria se răzbună şi viaţa le ticluieşte bine, dar parcă nu chiar aşa. Parcă nu era momentul să fie omorât de Crăciun. Această sărbătoare atât de mare va rămâne mereu în amintirile noastre mânjită de sânge, iar asta nu trebuia să se întâmple. Probabil că cei care puseseră mâna pe putere se temeau atât de mult de Ceauşescu încât au decis să-l execute cât mai repede fără să se gândească prea mult. Să nu se înţeleagă de aici că l-am regretat vreo clipă. Nu puteam să-l sufăr, dar m-a pus pe gânduri acel simulacru de proces şi execuţia pripită."

Spectacolul „Ultimele zile ale lui Nicolae Ceauşescu" a zguduit publicul din România, dar şi pe cel din Germania şi Elveţia, unde s-au jucat în jur de 15 reprezentaţii. „Noi repetam, ca la indigo, vorbele şi mişcările Ceauşeştilor. Fiecare cuvânt, fiecare clipire din ochi, fiecare grimasă. Toate acestea dădeau publicului sentimentul de reality show, aveau senzaţia că văd live procesul, că sunt martori pe bune ai acelui moment istoric. Acest sentiment de adevăr crea o emoţie de nedescris şi-mi dădea şi mie, ca actor, fiori reci. La finalul reprezentaţiei veneau oameni în vârstă cu lacrimi în ochi spunându-ne: „Deşi am fost contemporani cu evenimentele, nu credeam că a fost chiar aşa!" sau tineri născuţi după revoluţie care veneau şi ei lăcrimând să ne zică: „Am văzut noi ceva la televizor, dar nu credeam că a fost chiar aşa." De fapt, acest spectacol nu a făcut altceva decât să reconstituie la fotogramă istoria. Iar eu, dacă aş fi fost în locul lui Valentin Ceauşescu, nu numai că nu aş fi dat în judecată creatorii spectacolului, dar aş fi sponsorizat un turneu naţional, prin toate marile oraşe ale ţării, pentru ca oamenii să vadă cu ochii lor de azi procesul şi fără acea barieră protectoare care este ecranul televizorului. Valentin a făcut caz de faptul că există un patent al numelui pe care nu-l poate folosi decât el, dar este de-a dreptul pueril să-şi închipuie că-l poate extrage pe taică-su din istorie ca să-l ascundă într-un dulap."

Citește totul despre:

Comentarii

loading...