Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Noul An aduce concerte de top la Sala Radio: se lansează abonamentele ianuarie-martie 2019!

Share

COMUNICAT DE PRESA 0 comentarii

Actualizat: 11.12.2018 - 14:22

Dacă în lista de dorințe pentru Noul An vă propuneți să vă acordați mai mult timp liber pentru suflet, să ascultați muzică bună și să mergeți la cât mai multe evenimente frumoase cu cei dragi, atunci nu ratați abonamentele la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2019!

Începând de miercuri, 12 decembrie 2018, abonamentele pentru primele 3 luni ale anului 2019  vor fi puse la vânzare.

Abonamentele sunt valabile la toate concertele şi recitalurile din stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio, cu excepția concertelor Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Primul concert al Noului An va avea loc pe 16 ianuarie 2019 și îl va avea ca protagonist pe violonistul ALEXANDRU TOMESCU. Concertul 100% Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta unui invitat special : LADISLAU HORVATH, concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino - în cadrul căreia colaborează de peste 25 de ani cu marele dirijor Zubin Mehta.

În continuarea tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a prezenta, la fiecare final de ianuarie, un titlu de operă, în formulă de concert, cu o distribuție de excepție, vineri,  25 ianuarie (19.00) Orchestra Națională Radio prezintă celebra operă TRUBADURUL, ce poartă semnătura lui Verdi, sub bagheta dirijorului de origine italiană DAVID CRESCENZI.

Stagiunea de concerte de la Sala Radio va continua cu o paletă variată de evenimente, de la concerte simfonice sau recitaluri camerale propuse de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, la concerte de jazz, pop, blues ale Big Band-ului Radio, concertele folclorice ale Orchestrei de Muzică Populară, concertele Corului de Copii Radio și ale Corului Academic Radio sau recitalurile soliştilor instituției: violoniştii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru şi Cristina Anghelescu, pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma etc.

Printre invitații speciali pe care îi veți aplauda anul viitor pe scena Sălii Radio se numără dirijorii CRISTIAN  MANDEAL, TIBERIU SOARE, NICOLAE MOLDOVEANU, GABRIEL BEBEŞELEA, SASCHA GOETZEL ș.a. și soliști de talie internațională precum tânăra pianistă SÎNZIANA MIRCEA - aplaudată în 2016 în celebra Carnegie Hall din New York – și pianistele ALEXANDRA DARIESCU și LORENA ŢECU, violoncelistul  MARIN CAZACU ș.a.

 

Preţurile la abonamente (perioada ianuarie-martie 2019):

 

- Abonamente de acces:

- categoria I - 340 lei
- categoria a II-a -  272 lei
- categoria a III-a - 204 lei

 

- Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

- categoria I redus -  204 lei
- categoria a II-a redus - 164  lei

 

Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00. Programul este :

-       marti – vineri :  13:00-19:00

-       sâmbătă – duminică:  închis (cu excepția zilelor în care sunt programate concerte, când programul este 13:00-19:00)

Biletele și abonamentele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio. Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate. 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Comentarii

loading...