11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăCulturăNoaptea Muzeelor nu va fi anulată, dacă autoritățile nu decid altfel

Noaptea Muzeelor nu va fi anulată, dacă autoritățile nu decid altfel

Organizatorii susțin că evenimentul va fi anulat doar la decizia autorităților, totodată fiind pregătite multe proiecte culturale pentru mediul online.

“Noaptea Muzeelor a fost afectată profund de actualul context pandemic pe care-l trăim. După cum bine ştiţi, ediţia 2020 trebuia să fie organizată în luna mai. Organizatorul european a mutat evenimentul în data de 14 noiembrie 2020. Din câte înţelegem, nu s-a propus anularea acestei ediţii, deşi Franţa, ţara care organizează evenimentul la nivel european, este prima din Europa care a reluat scenariul de lockdown din cauza celui de-al doilea val pandemic. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a fost pusă în situaţii extrem de dificile dat fiind evoluţia pandemiei în ţara noastră. (…) Într-un final, am decis să nu anulăm această ediţie decât în cazul, firesc, în care acesta va fi interzis explicit de către autorităţile statului. Dacă la nivel european acest eveniment nu s-a anulat, nu credem că trebuie să o facem noi”,  a precizat RNMR.

Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă