12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCulturăNae Caranfil va primi premiul de excelență din partea unui important festival...

Nae Caranfil va primi premiul de excelență din partea unui important festival de film

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, regizorul este parte a istoriei TIFF încă de la prima ediție, iar cel mai recent film al său, comedia 6,9 pe scara Richter, a deschis festivalul în 2016. La TIFF 2021, în onoarea sa, va fi proiectat lungmetrajul său de debut, E pericoloso sporgersi, într-o copie proaspăt restaurată în format 4K.

„Nu sunt părintele TIFF-ului – nici n-aș fi avut cum! – dar un fel de unchi tot mi se pare că-i sunt. Am participat la botezul lui în 2002 cu Filantropica; am sacrificat somnul câtorva sute de oameni prin avanpremiera în miez de noapte a lui Restul e tăcere în 2007; am testat Closer to the Moon ca work in progress în 2013; am celebrat 20 de ani de la debutul meu cu E pericoloso sporgersi cam tot atunci; în fine, am inaugurat ediția din 2016 în Piața Unirii cu 6,9 pe scara Richter…”, spune regizorul într-un mesaj transmis echipei TIFF.

„Practic, am însoțit festivalul de la primele gângureli și primii pași până, iată, după majorat! Cu cât creștea în înălțime și greutate de la an la an, cu atât camerele de hotel în care eram repartizat se făceau mai mici. Căci Clujul devenea treptat neîncăpător pentru anvergura evenimentului. La primele ediții mă afișam regal la proiecții, fără măcar să-mi atârn badge-ul de gât; la ultimele, nu mă mai descurcam nici cu el lipit pe frunte! E frumos să observi îndeaproape cum se dezvoltă și se împlinește o ființă vie, căci asta a fost TIFF-ul pentru mine în toți acești ani; și în continuare, fiecare sfârșit de primăvară mă găsește fremătând în așteptarea reîntâlnirii cu <nepoțelul meu favorit>!”, a mai transmis Nae Caranfil.

Filmele lui Nae Caranfil au contribuit la culturalizarea românilor

Organizatorii TIFF susțin că filmele lui Nae Caranfil au câștigat premii și au umplut, de-a lungul anilor, sălile de cinema din România. A debutat în 1993, cu E pericoloso sporgersi, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, a continuat cu Asfalt Tango (1995), o comedie cu Charlotte Rampling, apoi cu Dolce far niente (1998), cu Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy în distribuție, selectat la Karlovy Vary. Filantropica (2002), un mare succes de public și de critică, a fost urmat de filmul de epocă Restul e tăcere (2007), premiat cu nouă trofee Gopo și propus de România la Oscar. În 2014, în Closer to the Moon, Caranfil a adus împreună pe ecran vedete ca Vera Farmiga, Mark Strong și Harry Lloyd, iar doi ani mai târziu a lansat musicalul 6,9 pe scara Richter, pentru care a compus și muzica, și versurile.

A 20-a ediție a TIFF este programată între 23 iulie și 1 august 2021, în Cluj-Napoca.

„Vor fi 10 zile de vară cu filme în premieră, invitați și evenimente care vor puncta momente memorabile din cele două decenii de festival. Proiecțiile vor avea loc în locațiile în aer liber de anul trecut, dar și în interior, dacă o va permite contextul, respectând toate măsurile de siguranță”, au mai transmis organizatorii festivalului.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă