Din fericire, povestitorul savuros, lumescul și atât de pământeanul Ion Creangă ne este readus în atenție și recitit în variantă contemporană prin teatru. Teatrul Act, primul teatru independent – care împlinește anul acesta 20 de ani – Marcel Iureș, regizorul Alexandru Dabija și Cătălin Ștefănescu au făcut echipă și astfel putem viziona aici spectacolul „N-ai tu treabă!“, după „Dănilă Prepeleac“.
De fapt, la Teatrul Act, în regia aceluiași Alexandru Dabija, vom regăsi, alături de aceasta și alte povești ale lui Ion Creangă – „Capra cu trei iezi – un studiu gastronomic“ și „Absolut“ (după „Ivan Turbincă“) –, dar și „Despre ce vorbim noi aici, domnule? “, după „Moromeții“, povești definitorii pentru spațiul românesc.
Pentru regizor, Dănilă Prepeleac este „povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiției, pornind de jos și ajungând sus, spre încântarea mulțimilor care speră veșnic biletul câștigător. Din motive de el știute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morții, Dănilă face o favoare apropiaților și lumii în general și acceptă să povestească CUM a ajuns din condiția de sărăntoc și idiotul satului, la starea de bunăstare actuală“.
Despre povestea lui Ion Creangă, pe care a adaptat-o pentru scenă, Cătălin Ștefănescu spune: „Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de când lumea. De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din târg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: «N-ai tu treabă!»“
„N-ai tu treabă!“ îi aduce în scenă pe Marcel Iureș – în rolul unui Dănilă în teniși, cu un ochi acoperit asemenea celui mai… inofensiv pirat, cu un mic rucsăcel în spate – și pe tinerii Andrei Seuşan, Alexandru Voicu, în rolul celor doi draci. Draci, care, învinși de Dănilă – cât de minunat de hâtru este Creangă! –, nu numai că încearcă să afle cum a reușit asta, dar se și oferă să-i investească averea într-un muzeu de artă, martor al reușitei lui în viață! Cei doi draci sunt – cum altfel! – doi corporatiști pedanți, în costume negre, vorbind în neologisme, des întrerupți de Dănilă cu completări mucalite.
Ele vin odată cu imagini din satul unde a crescut Dănilă, proiectate pe un ecran, în care „atelajul cu tracțiune animală“, din limbajul dracilor, este după Dănilă car, țepoi, plug cu teleagă.
Dănilă este românul nici prea deștept, nici prea prost, cu o anumită istețime a minții, care găsește întotdeauna soluții pentru a păcăli societatea (sistemul) ce, la urma urmei, se face vinovat de situația lui.
Pare a fi povestea de succes a unui român din zilele noastre, deși cea a lui Dănilă Prepeleac, creată de Ion Creangă, a luat naștere acum 140 de ani. Dănilă reușește să-i facă pe draci să piardă orice întrecere cu el – fie că este vorba de proba de chiuit sau de încălecat o iapă, spre neîncetata uimire și curiozitate a dracilor, foarte bine interpretați de cei doi tineri actori.
Cum pot dracii, ce-i prezintă rând pe rând lui Dănilă opere de artă care de care mai „valoroase“ folosind interpretări pompoase – prilej de ironie la adresa artei moderne și de mare amuzament – să înțeleagă replica „Ai una, alta, ai și griji. Nu e mai bine să nu ai nimic? Când nu ai nimic, ești liniștit…“?!
Ironia la adresa unor „modernități“ este subtil, dar extrem de amuzant, subliniată de gesturile lui Dănilă care, la fiecare obiect de artă menționat cu emfază de draci, scoate cu simplitate o basma, o cremă „Puterea ursului“, o blăniță pe care o ținea pentru șale. În apropierea morții, Dănilă îi eliberează pe draci, nu îniante de a-i atenționa că s-ar putea să se întoarcă, că el este mai puternic decât ei. Pentru că istețul Dănilă se criogenează!
Melanjul bine dozat dintre național și internațional, dintre tradițional și modern, ironia replicilor și a gesturilor, foarte concludente ele în sine, fără ostentație, replicile spumoase fac din “N-ai tu treabă!” un spectacol de văzut. Și de gustat! Pentru că Dănilă Prepeleac suntem noi, cei din realitatea de azi.
