Povestea începe în vara anului 1967, pe când Odelle Bastien, o tânără sosită în Anglia din îndepărtatul Trinidad-Tobago pentru pentru a-și urma visul de a deveni scriitoare, este încă vânzătoare într-un magazin de pantofi. Hotărârea de a renunța la acest job este generată de o întâmplare aparent banală, așa cum vor mai fi multe altele pe parcurs. Pentru că, spune Odelle chiar de la începutul cărții: „Nu toți avem parte de încheierile pe care le merităm. Multe momente care schimbă cursul unei vieți – o conversație cu un străin pe un vapor, de pildă – țin pur și simplu de noroc. Și, totuși, nimeni nu-ți scrie o scrisoare sau nu te alege drept confesor fără un motiv întemeiat. Asta m-a învățat ea: ca să ai noroc, trebuie să fii pregătit. Trebuie să joci cu toate piesele.“
Iar „ea“, cea care a învățat-o cum e cu norocul, este enigmatica și fascinanta Marjorie Quick, cea care o angajează și o ia sub aripa ei protectoare la Institutul de Artă Skelton.
Înfrigurată în ale scrisului, Odelle, cea care are veșnic la ea o agendă și un creion pe care le folosește pentru a-și așterne gândurile, baleiază mereu între neîncrederea în talentul ei, puterea de a face lucruri mărețe, dorința de a fi iubită și o mare empatie și intuiție. Intuiția o face să vadă legătura dintre Marjorie și o capodoperă pierdută, ce dă naștere la multe speculații, dar și să mergă mai apoi pe firul evenimentelor. A unora începute înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, undeva în frământata și atât de magica Andaluzie, Spania.
Fiorul primei creații, împletit cu al primei iubiri
Cealaltă poveste începe în 1936, acolo unde o altă tânără, Olive, oscilează între a mărturisi sau nu familiei – pentru a cărei atenție și dragoste ar face orice – că a fost acceptată la Școala de Arte a Universității din Londra. Ca și Odelle, și Olive simte fiorul creației, pictura fiindu-i cel mai la îndemână mijloc de exprimare.
Olive trăiește într-o societate boemă în care toată lumea era îndrăgostită de frumoasa ei mamă, unde ea „simțea că nu era decât o scamă, un nimic, în umbra mamei sale. Așa că o desena, în taină, în feluri pentru care Sarah probabil că nu ar fi iertat-o în veci.“
Ambele tinere se simt dezrădăcinate din lumea copilăriei. Odelle vine dintr-o țară exotică, unde „auzeam de-afară trei broaște“ într-o Londră despre care credea că e „un loc ca decupat din Renaștere“. Olive părăsește o Vienă plină de viață și de efervescență culturală, în care „violența părea un lucru foarte îndepărtat“, pentru o Spanie frământată de război civil, de credințe și superstiții, de magie și misticism, în care viața se trăiește cu multă patimă.
În acest paradis fragil, își fac apariția pictorul și revoluționarul Isaac Robles și sora sa vitregă, Teresa.
Credința care însuflețește
„Olive a adormit lângă tablou la patru dimineața. A doua zi, stătea în picioare în fața picturii, când soarele se strecura spre orizont, pe cerul de dincolo de fereastră. Habar n-avea că este capabilă să creeze așa ceva. Realizase, pentru prima oară, o pictură atât de plină de ritm, de excese, de fecunditate, încât se simțea aproape uluită“. Ei bine, Olive își găsise Muza în ale picturii. Pentru Odelle, Muza în ale literaturii va fi, în mod direct, Marjorie Quick, indirect fiind chiar Olive. Și una și cealaltă înțeleg, așa cum spune Odelle la final, că „până la urmă, o operă de artă e reușită atunci când creatorul său – ca s-o parafrazez pe Olive Schloss – e înzestrat cu credința care o însuflețește“.
Traseele personajelor se împletesc în planuri narative perfect coerente, Jessie Burton conducându-ne asemenea unui dirijor măiastru, în timp și spațiu, stârnindu-ne curiozitatea în dezlegarea misterului tabloului apărut în Galeria la care lucrează Odelle, creându-ne bucuria unei lecturi frumoase. Între aspirație și neîncredere, în căutarea identității și autenticității, a împlinirii prin dragoste, destinul personajelor se întretaie surprinzător.
