13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăCulturăMesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, la deschiderea Programului Cultural Timişoara 2023 -...

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, la deschiderea Programului Cultural Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii

Klaus Iohannis, a transmis vineri, 17 februarie 2023, un mesaj în cadrul ceremoniei de deschidere a Programului Cultural Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale.

Citește și: Romfilatelia la deschiderea evenimentelor culturale ale Timișoarei 2023

”Vă transmit dumneavoastră și tuturor cetăţenilor Timişoarei felicitările mele și urez mult succes Programului Cultural Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, unul dintre cele mai importante momente ale istoriei orașului de pe Bega din secolul XXI.

Astăzi, la 16 ani de la prima capitală românească a culturii europene, dumneavoastră veniţi cu un proiect prin care timişorenii şi mândra comunitate a bănăţenilor îşi prezintă şi își valorifică tradiţiile şi energiile culturale, spiritul civic şi aspiraţiile.

Titlul de Capitală Europeană a Culturii nu a fost uşor de obţinut, 14 oraşe din România fiind înscrise într-o competiţie puternică. Timişoara a fost cea care a primit laurii pentru că a prezentat un program ambiţios şi novator. Light Your City a câştigat prin viziunea pe care o promovează, care nu doar fructifică resursele culturale ale oraşului şi ale zonei în care este situat acesta, dar propune un înnoit angajament civic și are drept obiectiv transformarea Timişoarei într-un pol cultural de relevanţă europeană. Vă doresc ca acest deziderat să se împlinească!

De la decizia juriului european din 2016 și până astăzi a fost parcurs un drum greu, care a presupus eforturi susținute pentru a depăși momentele extrem de dificile care au afectat punerea în practică a proiectului. În ciuda obstacolelor apărute, ați demonstrat hotărâre și o foarte bună capacitate de organizare pentru a câștiga această veritabilă cursă contracronometru a pregătirii programului cultural pentru lansarea sa de astăzi.

Am acordat Înaltul Patronaj nu doar unui proiect cultural de excepție, ci și ca recunoaștere a faptului că, așa cum spune sloganul programului, timișorenii au dovedit că vor și pot să-și lumineze orașul prin ei înșiși, prin cultură și implicare comunitară.

Timișoara, locul unde în decembrie 1989 s-a aprins flacăra Revoluției și s-a născut speranța că România poate redeveni parte a Europei libertăților și democrației, răspunde astăzi provocărilor unei lumi aflate în căutarea unor noi echilibre. O face prin energiile marilor sale resurse culturale, educaționale și științifice.

Atunci când, la sfârșitul anului, programul cultural se va fi încheiat formal, vă doresc să constatați că un astfel de proiect ambițios nu se termină niciodată în același timp la căderea ultimei cortine. Sunt convins că Timișoara – Capitală Europeană a Culturii își va proba succesul prin moștenirea de lungă durată și cât mai bogată pe care o va lăsa culturii.

Dragi  timișoreni,

Dragi bănățeni,

Vă urez să vă bucurați de ceea ce Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii vă va oferi, să primiți și să dați mai departe, cu generozitate, lumina creației și a cunoașterii!”

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă