Era încă elev la London’s Guildhall School of Music când Sir Andrew Lloyd Webber l-a distribuit în rolul lui Raoul din „Fantoma de la Operă“, performanță ce i-a adus aplauzele publicului și laudele criticilor. Și-a descoperit înclinația către operă odată cu spectacolul „The King and I“ de Rodgers și Hammerstein, alături de legendara soprană americană Barbara Cook și Orchestra BBC sub bagheta lui Wally Harper.
La Roma a avut ocazia să-l cunoască și să-l impresioneze profund pe Nicole Rescigno, dirijorul favorit al Mariei Callas, căruia i-a devenit student. Și nu doar lui, ci și aclamatului Alfredo Kraus, considerat de specialiști drept unul dintre cei mai buni tenori de la sfârșitul secolului XX, un veritabil reprezentant al generației de aur alături de Enrico Caruso, Franco Corelli, Mario del Monaco sau Luciano Pavarotti. Mario Frangoulis a fost singurul elev privat pe care Kraus l-a acceptat vreodată.
RL: Sunteți născut în Africa, crescut în Grecia și ați studiat în Anglia. Cum este să trăiești în atâtea culturi? V-a ajutat acest lucru să înțelegeți mai bine muzica?
Mario Frangoulis: Întotdeauna, experiențele au fost și sunt diferite de la țară la țară. Faptul că am fost crescut în Africa a dat naștere multor întrebări. Africa este un loc minunat, deși trece printr-o perioadă dificilă. Deși a fost greu să mă separ de familia mea, m-am bucurat într-un final că am crescut în Grecia, iar mai apoi că am avut șansa de a studia în Marea Britanie. Am simțit unitatea dintre aceste țări. Experiența, frumusețea și pasiunea au fost foarte importante pentru mine. Ca orice artist am trecut prin mai multe etape, cred că este foarte important să le conștientizezi, din fiecare pot ieși lucruri minunate. De asemenea, trăind în atât de multe culturi, am cunoscut foarte mulți artiști diferiți de pe toate meleagurile care n-au adus altceva în viața mea decât mai multă inspirație.
Când ați știut că acesta este drumul pe care veți merge? Și cum ați perceput acest drum, care pentru noi, cei din afară, pare unul cu multă muncă și studiu continuu?
Am iubit muzica de mic copil. Îmi plăcea să urmăresc concerte de muzică clasică, am urmat cursuri de vioară timp de 12 ani, însă nu m-am gândit nicio secundă că voi ajunge aici. Prima mea pasiune a fost actoria, din acest motiv am mers în Marea Britanie unde am fost acceptat la toate școlile de teatru la care am aplicat și am ales să urmez cursurile de teatru ale Școlii Guildhall, una dintre școlile de top din țară. Deși nu studiasem niciodată muzica clasică, am primit bursa „Maria Callas“ pentru Operă. Trei ani mai târziu m-am întâlnit cu o superbă soprană care m-a auzit cântând și mi-a spus „tu trebuie să vii să studiezi opera alături de mine“. Era vorba despre mezzo – soprana Marilyn Horne, mentorul și inspirația mea de mai bine de 30 de ani. Ei îi datorez totul, ea este cea care m-a prezentat tenorilor Carlo Bergonzi și Alfredo Kraus și uimitorului Luciano Pavarotti.
Presupune acest parcurs un regim special de viață?
Cumva trebuie să ai o rețetă. Trebuie să muncești din greu să-ți îndeplinești visele, este singura cale. Motto-ul meu este „Muncește, muncește, muncește!“. Pentru că trebuie să-ți studiezi muzica, rolurile pentru a fi în stare să fii mereu aproape de ceea ce faci ca artist. Pasiunea e acolo dintot-deauna în tot ceea ce faci. Încerc să fiu zilnic mai bun, atât ca om, cât și ca artist.
Cum a fost prima apariție publică? Și care a fost cea mai emoționantă apariție pe scenă?
Mi-o aduc aminte perfect! Debutul oficial pe scenă a fost în calitate de actor în rolul Ma-rius Pontmercy în „Les Misérables“, la The Palace Hall. Producătorul Cameron Mackintosh m-a descoperit după o audiție. „Les Misérables“ este în continuare una dintre cele mai importante și emoționante apariții de pe scenă pentru mine, am adorat legătura dezvoltată atunci cu lumea teatrului. De asemenea, un alt moment plin de emoții a fost în anul 2000, atunci când am jucat rolul lui Tony din „West Side Story“ La Scala di Milano. A fost un moment vibrant. Producție originală, punere în scenă perfectă, jocul actorilor minunat, totul a fost la un alt nivel pentru mine și rămâne până în ziua de astăzi una dintre cele mai importante experiențe. Însă, pentru mine, toate sunt pline de emoții, fiecare moment are frumusețea lui.
Ați jucat în musichall-uri, dar şi în tragedii greceşti? Cum este să abordezi registre atât de diferite și de care vă simtiți mai apropiat?
N-aș putea să numesc un singur gen de care mă simt mai apropiat. Fiecare vine cu trăirile și emoțiile sale. Mi-a plăcut provocarea de a aborda roluri din registre aflate la antipozi. De la super producția „West Side Story“ sau „The King and I“, până la tragedii grecești precum „Păsările“ de Artistofan sau partiturile lui Dionisos, Ahile sau Prometeu, toate au fost spectacole care mi-au definit cariera și evoluția.
Și cum este să abordezi genuri atât de diferite, trecând de la muzica clasică la pop, rock, folk, soul sau world music? Cât de dificilă este trecerea dintre ele și cum este să combinați stilurile? Dar și opiniile unora sau altora, știut fiind că cei care practică muzica clasică consideră celelalte genuri puțin mai… superficiale?
Nu am experimentat foarte mult muzica pop, însă colaborările cu mai mulți artiști m-au apropiat de acest gen muzical. De exemplu, în rock, unul dintre artiștii mei preferați a fost Freddie Mercury. A avut un suflet minunat, a fost un comunicator excelent cu publicul său și un artist extraordinar, iar versurile lui sunt din altă galaxie.
Vorbiți-ne puțin despre colaborarea cu Robin Gibb, dar și despre concertul de pe Acropolis cu Angela Gheorghiu.
Cântărețul Robin Gibb a fost o mare inspirație. Un om formidabil și un exemplu de viață, o frumoasă paradigmă pentru restul lumii. El credea în Univers. Simt că a cucerit lumea prin muzica lui și prin pasiunea lui pentru muzică, l-am iubit foarte mult. Iar în ceea ce o privește pe Angela Gheorghiu, să fiu alături de ea pe scenă a fost o experiență fabuloasă. Este o persoană minunată alături de care să lucrezi. M-a inspirat atât de mult în restul carierei mele, iar ea ca om, este extraordinară!
Ce pregătiți pentru concertul din România?
Este o premieră pentru mine să fiu pe scenă alături de Orchestra Simfonică din București și înseamnă foarte mult. Am așteptări mari, câțiva prieteni buni mi-au povestit câteva lucruri despre România și de abia aștept să vă cunosc. Sper să creăm împreună un moment special și să dansăm împreună! Voi lăsa totul să fie o surpriză pentru public.
Ce vă place să faceți atunci când nu sunteți pe scenă, la repetiții sau în studioul de înregistrări?
Iubesc să stau cu prietenii mei, să privim împreună apusurile sau să explorez viața în sine și locurile minunate din lume în care ajung și în care mă poartă cariera.
