10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăCulturăJurnaliștii se pot înscrie în competiția pentru bursele JTI

Jurnaliștii se pot înscrie în competiția pentru bursele JTI

După 22 de ani de la prima sa ediţie, programul Bursele JTI pentru Jurnalişti, realizat cu sprijinul foştilor bursieri, al Asociaţiei “Clubul Presei Economice”, al Fundaţiei Art Production şi al agenţiei Ad Media Consult, este destinat ziariştilor care doresc să-şi consolideze experienţa profesională şi încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene. Totodată, programul contribuie la înţelegerea modului în care temele europene sunt abordate de către mass-media internaţionale.

Bursele JTI pentru Jurnalişti se desfăşoară în trei etape: un training specializat, susţinut în România de către experţi în problematici europene; o călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariştii se vor întâlni formal şi informal cu oficiali ai Uniunii Europene; stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles.

La încheierea primei etape vor fi selectaţi jurnaliştii care vor continua programul.

„Ediţia 2020-2021 a Burselor JTI pentru Jurnalişti a suferit o decalare a calendarului din cauza pandemiei COVID-19 şi a trecut doar de etapa de selecţie, urmând ca participanţii la program să fie anunţaţi cu privire la momentul la care se vor întruni condiţiile propice pentru desfăşurarea trainingurilor cu participare fizică şi cu respectarea tuturor măsurilor de securitate sanitară”, se menţionează în comunicat.

La ediţia 2021-2022 sunt aşteptaţi ziarişti din presa scrisă, radio, TV şi on-line, specializaţi în domeniile economic, politic şi social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: experienţa profesională de minimum doi ani; vârsta de până în 40 de ani; abilităţi de comunicare în limba engleză.

Dosarul de înscriere va cuprinde: Curriculum Vitae; formular de înscriere disponibil pe site-ul bursejti.ro şi www.admediaconsult.ro; un portofoliu cu trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunţate; două scrisori de recomandare, de preferinţă una de la coordonatorul direct sau managerul instituţiei unde lucrează.

Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecţia pe baza unui interviu. Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2021 (inclusiv).

Bursele JTI pentru Jurnalişti au fost lansate în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii iniţiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor jurnaliştilor, prin expunere la realităţile democraţiilor dezvoltate, practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Participanţii ediţiei actuale se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 20 ani de Bursele JTI pentru Jurnalişti.

Programul este anunţat în fiecare an pe data de 3 mai, de Ziua Mondială a Presei. Ziua mondială a libertăţii presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanţei şi obligaţiei respectării libertăţii de exprimare, aşa cum stabileşte Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care, la articolul 19 arată că: “Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă